Prima pagină » Știri » Acest profesor de la ASE le spunea studenților că lucrările de licență sunt de „o calitate îndoielnică”. „Garanția” care l-a trimis șase ani după gratii

Acest profesor de la ASE le spunea studenților că lucrările de licență sunt de „o calitate îndoielnică”. „Garanția” care l-a trimis șase ani după gratii

Acest profesor de la ASE le spunea studenților că lucrările de licență sunt de „o calitate îndoielnică
Fostul prodecan al Facultății de Finanțe-Bănci din ASE, Cosmin Șerbănescu, determina studenții să îi dea mită fie spunându-le că au lucrări de calitate "îndoielnică", fie acordându-le ajutorul de a le elabora "o cunoștință" tezele de diplomă, se arată în motivarea sentinței de condamnare a acestuia.

„Instanța reține că inculpatul a avut aceeași rezoluție infracțională în sensul că pe de o parte acesta prevedea rezultatele actelor de executare cât și le urmărea, existând pentru acesta o practică de a pretinde sume de bani studenților, sens în care instanța are în vedere numărul foarte mare cât și a modului de săvârșire: ori își arăta nemulțumirea cu privire la calitatea îndoielnică a lucrărilor elaborate de studenți în apropierea termenului de predare – metodă aplicată studenților care încercau să-și elaboreze singuri lucrările – ori prin acordarea ajutorului de a le elabora ‘o cunoștință’ lucrările – pentru studenții mai puțin interesați de elaborarea personală a lucrărilor”, se arată în motivarea deciziei de condamnare la șase ani pentru luare de mită, de către Tribunalul București.

Conform sursei citate, Șerbănescu, în schimbul sumelor de bani primite a elaborat pentru studenți sau masteranzi lucrări de licență sau de disertație, deși el era membru al unei comisii de examinare, iar în mod automat studenții care dădeau mită promovau examenul.

„Având în vedere că au fost încălcate atribuții de serviciu ce țin de învățământ, care ar trebui să asigure o dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii, urmările sunt foarte grave”, subliniază judecătorii care l-au condamnat pe fostul prodecan din ASE.

Cosmin Șerbănescu, a fost condamnat la șase ani de închisoare, în februarie, după ce a primit de la studenți între 400 de lei și 400 de euro în schimbul unor lucrări de licență gata făcute și al unor note de promovare.

Decizia a fost luată de Tribunalul București, ea nefiind definitivă. Sentința a fost contestată la Curtea de Apel București.

Șerbănescu, judecat pentru luare de mită și trafic de influență, se află în arest preventiv din 18 iulie 2014.

Instanța a mai decis confiscarea de la Cosmin Șerbănescu a sumelor de 9.730 de euro, 1.525 de lei și 1.300 de dolari.

În același dosar a fost condamnat și unul dintre studenții care i-a dat mită fostului prodecan, Rami Bayssi, la un an și patru luni de închisoare.

Potrivit Parchetului instanței supreme, în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări și reasigurări, Șerbănescu a cerut și primit de la studenți sume între între 400 de lei și 400 de euro, în schimbul unor lucrări de licență gata elaborate, în formă digitală.

Procurorii mai spun că Șerbănescu le-ar fi garantat studenților că el, în calitate și de membru al comisiei de licență, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licență.

De asemenea, potrivit anchetatorilor, fostul prodecan „a acceptat să-și traficheze influența, în schimbul banilor primiți, prin intervenții la profesorii coordonatori ai lucrărilor de licență și membri ai comisiilor de examinare, în vederea promovării examenelor de an și a celor de licență”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut