Prima pagină » Știri » Adrian Cioroianu, aviz favorabil în comisii pentru postul delegat permanent pe lângă UNESCO

Adrian Cioroianu, aviz favorabil în comisii pentru postul delegat permanent pe lângă UNESCO

Adrian Cioroianu, aviz favorabil în comisii pentru postul delegat permanent pe lângă UNESCO
Adrian Cioroianu a primit,marți, aviz favorabil în comisiile reunite de politică externă pentru postul de delegat permanent pe lângă UNESCO, el afirmând, la audieri, că eșecul înscrierii ansamblului Brâncuși de la Târgu-Jiu pe lista UNESCO a fost provocat de maniera neglijentă în a alcătui dosarele.

Avizul favorabil, care este consultativ, a fost dat cu 18 voturi „pentru” și unul „împotrivă”.

Președintele Klaus Iohannis a aprobat, pe 30 aprilie, propunerea de numire a lui Adrian Cioroianu pentru postul de delegat permanent pe lângă UNESCO.

Adrian Cioroianu le-a spus parlamentarilor că, pe de o parte, un ambasador la UNESCO are o poziție provilegiată în relația cu instituțiile din România, pentru că există o comisie națională UNESCO în cadrul Ministerului Educației, în Parlament există o comisie pentru relațiile cu UNESCO, iar la Universitatea București există o catedră UNESCO, dar pe de altă parte a atras atenția că agenția ar putea să aibă în prezent alte priorități în afara Europei.

El a estimat că UNESCO „nu va fi foarte mult focalizată pe continentul european” în condițiile în care multe situri culturale și istorice din Irak și Siria „sunt puse în pericol de acest flagel pe care-l reprezintă fundamentalismul religios”.

„Următorii ani vor fi dedicați acestor spații. Asta nu înseamnă că România nu trebuie să-și continue campania pe care a avut-o (…) Voi putea analiza toate dosarele pe care România le are în lucru și este în intenția mea – și o consider o prioritate – de a continua toate inițiativele bune, pozitive, în interesul național care sunt în lucru”, a spus Cioroianu.

Întrebat de parlamentari despre posibilitarea înscrierii mai multor situri românești pe lista UNESCO, el a avertizat că, deși există mai multe propuneri în acest din partea statului român, că nu se va putea obține protejarea pe lista UNESCO a unor astfel de situri „dacă nu vom garanta în primul rând înscrierea lor pe lista națională a interesului față de cultură, față de bogățiile naturale”.

În ceea ce privește eșecul în privința înscrierii pe lista UNESCO a ansamblului Brâncuși de la Târgu-Jiu, Adrian Cioroianu a spus că, în opinia sa, „una dintre cauzele principale ale insuccesului a fost maniera poate puțin neglijentă în a alcătui dosarele”.

„Noi nu-l vom putea înscrie ca patrimoniu UNESCO pe Constantin Brâncuși, este de la sine înțeles că acest uriaș creator și artist este o valoare pe care noi o împărțim cu unul dintre principalii noștri parteneri Franța (…) dar acele lucrări de la Târgu-Jiu cred că merită în continuare să fie înscrise ca ansamblu”, a precizat Cioroianu.

Referitor la înscrierea unor mănăstiri sau a centrului Sibiului pe lista UNESCO, el a declarat că ar trebui lucrat mai bine la dosare, „să le facem mai competitive”.

Adrian Cioroianu a fost ministru de Externe în cabinetul Tăriceanu, în perioada 5 aprilie 2007 – 15 aprilie 2008.

El este autor al mai multor volume, între care „Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc” (2005) și „Geopolitica Matrioșkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială” (2009).

Născut în 1967, la Craiova, este doctor în Istorie al Universității Laval din Québec, Canada, și al Universității București. Specializat în Istoria Contemporană a României, lucrează din 1993 în Facultatea de Istorie a Universității București (în prezent profesor și decan), unde susține cursuri de istorie a regimului comunist din România și de istorie a Rusiei postsovietice.

Din octombrie 2011 este director al Departamentului Istoria Românilor și a Sud-Estului Europei din Facultatea de Istorie a Universității București. Redactor și ulterior colaborator permanent al revistei Dilema/ Dilema veche (din 1998 până în prezent), Adrian Cioroianu publică constant în revistele Foreign Policy – România, Historia, Istorie și civilizație și Scrisul românesc.

Membru al Grupului de Dialog Social, el s-a alăturat Partidului Național Liberal și a fost ales în Senatul României pentru județul Timiș în anul 2004.

După aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, el a îndeplinit funcția de europarlamentar, membru în Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) și vicepreședinte al Grupului ALDE din Parlamentul European. La data de 5 aprilie 2007, Cioroianu a devenit ministru al afacerilor externe în guvernul Tăriceanu remaniat. Din 2012, Cioroianu este decan al Facultății de Istorie a Universității din București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un oraș din România a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi