Prima pagină » Știri » ALAN TURING și GOOGLE. Cum funcționează logo-ul interactiv al GOOGLE care imită dispozitivul TURING – VIDEO

ALAN TURING și GOOGLE. Cum funcționează logo-ul interactiv al GOOGLE care imită dispozitivul TURING – VIDEO

ALAN TURING și GOOGLE. Cum funcționează logo-ul interactiv al GOOGLE care imită dispozitivul TURING - VIDEO
Google și-a modificat, sâmbătă, logoul pentru a-l omagia pe savantul britanic Alan Turing, considerat părintele informaticii moderne, de la a cărui naștere se împlinesc 100 de ani.

ALAN TURING, savantul britanic care a spart codurile naziste în cel de-al  Doilea Război Mondial, este omagiat de motorul de căutare GOOGLE, pe 23 IUNIE, când se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa.

Google și-a modificat, sâmbătă, logoul pentru a-l omagia pe savantul britanic Alan Turing, considerat părintele informaticii moderne, de la a cărui naștere se împlinesc 100 de ani.

Comunitatea științifică internațională sărbătorește, sâmbătă, centenarul nașterii părintelui informaticii moderne, britanicul Alan Turing, savantul care a reușit, printre altele, să descifreze codurile secrete naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Noul logo al motorului de căutare Google este o reprezentare a „dispozitivului Turing„, un sistem care a stat la baza informaticii moderne. Acest dispozitiv citea o serie de cifre „unu” și „zero” de pe o bandă, care descria sarcina ce trebuia îndeplinită.

Sâmbătă, când se împlinesc 100 de ani de la nașterea savantului britanic, numeroase orașe vor organiza conferințe și expoziții pentru a aduce un omagiu operei științifice a lui Alan Turing, considerat un Einstein al matematicii, dar care a fost persecutat în timpul vieții pentru că a fost homosexual.

„Alan Turing este, fără îndoială, singura persoană care a avut contribuții majore, ce au schimbat fața lumii, în cele mai fine trei tipuri de inteligență: umană, artificială și militară”, afirmau editorii revistei Nature într-un editorial recent.

Alan Turing a decedat la vârsta de 41 de ani, pe 7 iunie 1954, prin otrăvire cu cianură, după ce a fost condamnat, în 1952, pentru „ultraj adus bunelor moravuri”, din cauza homosexualității sale, pe atunci ilegală în Marea Britanie, și constrâns la castrare chimică.

Nu puține sunt vocile care afirmă că renumitul savant, celebru pentru excentricitatea sa, s-a sinucis mâncând un măr otrăvit cu cianură. Această ipoteză nu a putut fi dovedită niciodată în mod oficial.

Memorialul care îi este consacrat, în apropiere de Universitatea din Manchester, îl prezintă, de altfel, așezat pe o bancă, ținând în mână un măr.

Alan Turing a pus fundamentele informaticii moderne, a definit criteriile inteligenței artificiale și a descifrat codurile folosite de armata germană, fapt care, potrivit multor istorici, ar fi salvat viețile a milioane de oameni, prin scurtarea duratei războiului, și a fost foarte aproape de a rezolva o enigmă biologică care îi pasionează și în zilele noastre pe oamenii de știință.

În 1936, Alan Turing, care anunțase că vrea să „construiască un creier”, a publicat un articol în care a descris „mașina universală Turing”. El a fost astfel primul om de știință care dorea să creeze programe pentru o mașină, sub forma unor date, care îi permiteau acesteia să îndeplinească mai multe sarcini în același timp, așa cum o fac computerele din zilele noastre.

Atunci când mașina lui a fost construită efectiv de alți savanți în 1950, prima versiune a modelului Automatic Computing Engine (ACE) creat de Turing era cel mai rapid calculator din lume.

„Inventarea computerului a fost o contribuție atât de uriașă, încât astăzi pare bizar să cauți o alta care să fie mai mare. Însă presupun că reușita lui în ceea ce privește decriptarea codurilor naziste a avut un impact încă și mai mare asupra lumii”, a declarat Jack Copeland, un cercetător în matematică, care a scris multe cărți despre Alan Turing.

Pentru marele public, cea mai mare reușită a lui Turing rămâne într-adevăr „spargerea” codurilor folosite de mașina Enigma utilizată de submarinele germane din Atlanticul de Nord pentru a comunica între ele.

Anumiți istorici consideră că această realizare de geniu a grăbit căderea lui Adolf Hitler, care altfel ar mai fi rezistat la putere încă un an sau doi.

După Al Doilea Război Mondial, Turing a explorat domeniul inteligenței artificiale, definindu-i criteriile logice, aflate încă în vigoare și în zilele noastre, concepând celebrul „test Turing”, care se bazează pe capacitatea unei mașini de a susține o conversație. Altfel zis, un computer este cu adevărat inteligent doar atunci când oamenii nu vor mai putea să facă diferența între răspunsurile oferite de mașină și cele oferite de o ființă umană.

Pasionat de biologie, Turing și-a folosit talentele sale de matematician și în domeniul morfogenezei, încercând să descifreze motivul pentru care animalele și plantele dezvoltă anumite modele în ceea ce privește forma sau culoarea – precum dungile zebrelor sau petele vacilor de lapte -, teorii care îi preocupă încă și în zilele noastre pe oamenii de știință.

Google își modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalități.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi