Prima pagină » Știri » Amenzi usturătoare începând cu ianuarie 2020: Care sunt noile reglementări adoptate de Poliția Română

Amenzi usturătoare începând cu ianuarie 2020: Care sunt noile reglementări adoptate de Poliția Română

Amenzi usturătoare începând cu ianuarie 2020: Care sunt noile reglementări adoptate de Poliția Română
Începând cu ianuarie 2020 intră în vigoare noile reglementări aduse Legii nr. 192/2019 prin care se stabilesc condițiile și sancțiunile în ceea ce privește legitimarea cetățeanului de către organele competente.

Astfel, conform noilor reglementări, amenda pentru neprezentarea actelor este eliminată, însă polițistul îți poate verifica identitatea în bazele electronice de date. De asemenea, sunt prevăzute și anumite condiții în care polițistul are dreptul de a legitima  persoană.

Însă, persoanele care refuză să ofere date despre identitatea lor polițiștilor sau de a se prezenta la sediul poliției riscă amenzi începând de la 500 de lei și ajungând până la 1.500 lei. Dacă amenda este plătită în termen de 15 zile, va fi achitată doar jumătate din suma prevăzută de sancțiune.

În cazul în care persoana legitimată nu are actele asupra sa, „stabilirea identității se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declarațiilor acesteia, precum și a verificărilor polițistului, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces potrivit legii”, se arată în Legea nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.

„Sunt reglementări firești care vin atât în sprijinul polițistului, cât și al cetățeanului. Până acum, multe dintre aceste reglementări, privind legitimarea, de exemplu, erau prevăzute, dar prin ordine interne ale MAI. Și, din această cauză, puteam ajunge la un conflict atât cu cetățeanul, cât și cu legiuitorul, dacă era contestată o amendă, de exemplu. Așa, știm că, odată publicate în Monitorul Oficial, aceste reglementări au character de lege și nu mai există loc de interpretări”, a explicat, pentru EVZ, Viorel Șeicaru, vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli