An școlar nou, probleme vechi | Peste 294.000 de elevi încep școala luni, în București. Sute de unități de stat nu au autorizație ISU

An școlar nou, probleme vechi | Peste 294.000 de elevi încep școala luni, în București. Sute de unități de stat nu au autorizație ISU
Publicat: 06/09/2019, 08:08

Noul an școlar va debuta începând cu ziua de luni, 9 septembrie. În Capitală, planul de școlarizare pe anul 2019-2020 însumează un număr de 294.231 elevi, care vor învăța în 419 unități de învățământ de stat, respectiv 222 private, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București, joi, pentru Mediafax.

Deși școala începe în câteva zile, din totalul unităților de învățământ de stat, 317 nu au până în acest moment autorizație ISU. Doar 8 unități sunt autorizate, alte 19 fiind în curs de autorizare. 81 dintre unități nu fac obiectul autorizării, spun reprezentanții ISMB. Totodată, potrivit aceleiași surse, alte 9 unități din Capitală nu au, până în acest moment, autorizație sanitară.

Tot în privința siguranței, a fost ridicată și problema pazei, a siguranței elevilor atât în incinta școlii, cât și în apropierea instituției. Reprezentanții ISMB au precizat că la nivelul Capitalei, 107 instituții au pază proprie, 194 prin intermediul unor societăți specializate, 112 au pază mixtă și 378 cu supraveghere video. Potrivit datelor aceleiași surse, 67 unități de învățământ din Capitală funcționează fără niciun fel de pază.

În ceea ce privește resursa umană, reprezentanții ISMB au declarat pentru Mediafax că în Capitală, la acest moment, un deficit este înregistrat doar pentru specializările limbă germană și educație tehnologică, restul specializărilor fiind ocupate cu normă dublă.

Început de an școlar nou, probleme vechi

Președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, a precizat, joi, pentru Mediafax, că problema siguranței elevilor ar trebui să reprezinte o temă care să dea de gândit autorităților publice locale, în contextul în care sunt foarte multe școli care nu au servicii de pază și protecție garantată de către autoritatea publică locală.

„Chiar în foarte multe dintre cazuri părinții sunt cei care achită fondul pentru gardian și așa mai departe. (…) Sunt foarte multe primării, din multe județe, în care nu se respectă legea și practic autoritatea publică locală nu finanțează prin finanțarea complementară acele servicii de pază și protecție”, declară aceasta.

Antonia Pup a menționat că simplul fapt că se țin o dată la câteva săptămâni sau o dată pe semestru câteva ore în care li se prezintă elevilor normele de cirulație rutieră, nu e de ajuns.

„Părerea mea e că ar trebui să existe o transdisciplinaritate, în contextul în care elevii să fie învățați încă de mici cum ar trebui să acționeze ca cetățeni și ce pericole pot exista în societate”, spune președintele Consiliului Național al Elevilor.

„Era, la un moment dat pusă pe agenda publică, acea oră de siguranță în care elevul să afle mijloacele de apărare. Din nou, eu sunt de părere că nu ar trebui să încărcăm programa, ci ar trebui să găsim o metodă transversală prin care să integrăm aceste componente”, completează aceasta.

Nici în ceea ce privește numărul psihologilor prezenți în școli nu stăm mai bine. Antonia Pup consideră că un consilier la 800 de elevi, așa cum prevede legea în momentul de față, nu e suficient.

„Părerea mea e că ar trebui să avem un consilier școlar la 500 de elevi, nu la 800 cum e în prezent, pentru că un astfel de consilier școlar nici nu poate să facă față la un număr atât de mare de elevi”, spune președintele Consiliului Național al Elevilor.

Sursa citată a mai menționat și faptul că acești consilieri ar trebui să fie formați continuu, prezența și rolul lor fiind unele vitale în unitățile școlare: „Pentru această formare continuuă mă aștept ca în bugetul MEN să nu apară doar la nivel declarativ finanțarea corespunzătoare a acestor cabinete de consiliere și în cadrul acestor cabinete de consiliere ar trebui să fie finanțate și niște programe eficiente de orientare în carieră, că tot avem acum pe agenda publică dezbaterea privind învățământul profesional. La urma urmei, consiliera psihologică și psihopedagogică trebuie să se realizeze din timp. Asta înseamnă încă din ciclul de învățământ primar”.

Și președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, (FNAP-I.P) Iulian Cristache spune că tema siguranței elevilor în școli rămâne una superficial tratată.

„Avem aceleași probleme ca și anul trecut, ca acum doi ani și ca în ultimii ani. Din păcate, paza școlilor, cu mici excepții, este asigurată de asociațiile de părinți, nu de către comunitatea locală, așa cum ar trebui. (…) Singurul avantaj pe care îl primim de la instituțiile statului e faptul că în perimetrul școlilor, atunci când vin copiii la școală și când ies, dar în mod special când vin, se încearcă să se asigure prezența Jandarmeriei și a agenților de circulație, acolo unde școlile sunt foarte aglomerate și sunt în niște locuri mai înghesuite, astfel încât să asigure o fluență la nivel de circulație”, spune Cristache.

Iulian Cristache a cerut ministerului deblocarea acestor posturi, astfel încât școala să-și angajeze propriul paznic, însă de fiecare data reprezentanții ministerului au invocat lipsa fondurilor: „Unul sau doi, în funcție de numărul de elevi din acea unitate de învățământ. Din păcate, noi cerem și de cele mai multe ori, atunci când vorbim despre bani sau când avem nevoie de bani, ni se întoarce spatele și ni se spune că nu sunt fonduri”, spune Cristache.

Președintele FNAP-I.P a menționat că există și un cadrul legal care ar putea ajuta Consiliile Locale să vină cu pază, dar că și în acest caz motivația invocată e aceeași: lipsa fondurilor: „Noi am făcut adrese către primării la nivel national, către orașele reședință de județ și răspunsurile sunt că nu sunt fonduri alocate pentru așa ceva”, preciează acesta.

În ceea ce privește resursa umană, Iulian Cristache e de părere că mai important decât numărul profesorilor, este calitatea actului educational pe care aceștia îl pot livra.

„Mă interesează în mod special calitatea, desi într-un fel numărul este legat de calitate, pentru că dacă nu ai suficienți profesori buni, ești obligat să angajeză și profesori necalificați”, spune președintele FNAP-I.P.

Acesta a menționat faptul că lipsa resursei umane din sistem e „rodul sau rezultatul proastei salarizări din ultimii ani în această profesie”.

De asemenea, și președintele FNAP-I.P consideră că numărul psihologilor din unitățile de invățământ este categoric, insuficient: „În lege, figurează un consilier la 800 de elevi, ceea ce e foarte puțin. Nici măcar nu se respectă unul la 800, cred că vorbim în general de unul la 2.000, dacă nu mă înșel, sau unul la 1.500 după ultimele statistici”, spune Cristache.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York