Prima pagină » Știri » Anchete ale Parchetului Curții de Apel Galați, CIAS și ITM după accidentul aviatic din Brăila

Anchete ale Parchetului Curții de Apel Galați, CIAS și ITM după accidentul aviatic din Brăila

Anchete ale Parchetului Curții de Apel Galați, CIAS și ITM după accidentul aviatic din Brăila
Anchete ale Parchetului Curții de Apel Galați, CIAS și ITM după accidentul aviatic din Brăila

Virgil Luparu, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ajuns sâmbătă la locul unde s-a prăbușit avionul utilitar, a declarat că instituția a început o anchetă în acest caz.

„În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați efectuează cercetări pentru a stabili condițiile în care s-a produs acest eveniment aviatic și pentru a stabili dacă este vorba de infracțiuni prevăzute în Codul Silvic sau infracțiuni de vătămare corporală din culpă”, a spus Luparu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brăila, Camelia Bucur, a declarat că polițiștii au făcut cercetări la locul accidentului, sub coordonarea procurorului de la Galați.

Ea a spus că și Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile face cercetări în acest caz, dar și Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, precizând că, pe lângă ancheta pentru vătămare corporală din culpă, investigația s-a extins și pentru ucidere din culpă, având în vedere că pilotul a murit.

Accidentul aviatic a avut loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 07.40 fiind sesizat, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență, faptul că un avion utilitar s-a prăbușit în comuna Stăncuța, județul Brăila.

La scurt timp după producerea accidentului, pilotul și copilotul avionului utilitar au fost preluați cu două ambulanțe, fiind transportați, în stare stabilă, la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila.

Pilotul, în vârstă de 59 ani, avea politraumatisme, iar copilotul, în vârstă de 59 de ani, a suferit traumatisme la torace și la membrul inferior stâng, care nu îi pun viața în pericol, se preciza într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

Ulterior, medicii de la Spitalul Județean din Brăila au decis transferarea pilotului la Spitalul Floreasca din Capitală, iar pentru preluarea acestuia a fost trimis un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne, însă bărbatul a suferit un stop cardio-respirator. Echipajul medical care trebuia să îl aducă la spitalul din Capitală a încercat resuscitarea pilotului, însă fără rezultat, a precizat secretarul de stat Raed Arafat.

Copilotul avionului utilitar de tip Antonov 2 a rămas internat la Spitalul Județean din Brăila.

Elicopterul MAI care trebuia să îl preia pe pilot și să îl aducă de la Brăila la spitalul din Capitală a fost trimis de la Punctul de Operare Aero-Medicală Galați.

În urma accidentului aviatic, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a dispus o serie de măsuri, care au fost puse în aplicare prin Centrul Național de Conducere și Coordonare Integrată. Astfel, la locul accidentului, pompieri, polițiști și jandarmi au realizat un dispozitiv de intervenție pentru asigurarea perimetrului împotriva scurgerilor accidentale de combustibil.

Potrivit colonelului Ștefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, avionul este de tip Antonov 2 și a fost închiriat de o firmă din Brăila de la o firmă din Galați, cei doi, pilotul și copilotul, fiind delegați de societatea căreia îi aparține aparatul de zbor.

„Avionul s-a prăbușit pe un teren agricol, pe o orezărie, din apropierea localității Stăncuța, nu a explodat, nu a luat foc, iar când au ajuns la fața locului pompierii s-au eliminat toate riscurile. Cei doi au ieșit din aparatul de zbor pe picioarele lor, au fost conștienți, au cooperat cu personalul medical. Avionul a fost avariat în partea din față, aripi, motor, în timp ce partea din spate nu a suferit avarii, acolo fiind și substanța ce urma să fie împrăștiată pe câmp”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ștefan Stoian.

Conform sursei citate, la locul accidentului a început o anchetă complexă, urmând a fi stabilite cauzele care au dus la prăbușirea avionului.

„La fața locului sunt echipaje ale ISU, Poliție, Jandarmerie, reprezentanți ai Primăriei Stăncuța și un reprezentant al firmei care a închiriat avionul. În zonă bate vântul, însă nu într-atât de tare încât să ducă la prăbușirea unui avion. Cauzele accidentului urmează a fi stabilite în urma anchetei”, a spus Stoian.

El a menționat că avionul avea o încărcătură de 900 de kilograme de uree și că procedura prevede ca pompierii să rămână la locul accidentului până când încărcătura va fi ridicată.

Potrivit sursei citate, avionul era pilotat de Costică Vâlcu, în vârstă de 59 de ani, din Brăila, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniu. Copilotul-mecanic Viorel Frantz este din Galați și a lucrat mult timp la Aerodromul Vădeni.

Conform unor surse locale, avionul aparține firmei Pegas din Galați și a fost închiriat de o firmă din Brăila pentru a împrăștia îngrășământ.

Aceleași surse spuneau că avionul de tip Antonov 2, construit înainte de 1980, era în stare bună de funcționare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister