Prima pagină » Știri » Angela Gheorghiu susține un concert caritabil pentru victimele din clubul Colectiv

Angela Gheorghiu susține un concert caritabil pentru victimele din clubul Colectiv

Angela Gheorghiu susține un concert caritabil pentru victimele din clubul Colectiv
Soprana Angela Gheorghiu va susține un concert umanitar, menit să strângă fonduri necesare tratamentului reparator al victimelor incendiului din clubul Colectiv, pe 29 noiembrie, de la ora 19.30, la Ateneul Român din București.

Concertul este realizat cu participarea Corului, a Orchestrei Filarmonice „George Enescu” și a dirijorului Tiberiu Soare. Partener al evenimentului, pentru strângerea și distribuirea fondurilor adunate, este Fundația „Prețuiește Viața”, condusă de Andreea Marin, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

„Tragedia de la Club Colectiv a afectat viețile atâtor tineri pe care îi unise, de fapt, dragostea pentră muzică. În fața unei asemenea suferințe, m-am simțit într-o primă instanță neputincioasă, pentru că nu sunt medic și nu am putut să ajut direct și imediat, așa cum mi-aș fi dorit. Însă cred în puterea muzicii de a aduce alinare și speranță, de a vindeca suflete și a întări încrederea în umanitate și de aceea am inițiat acest concert. Sper ca toți cei care vor fi alături de mine pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, să fie animați de aceleași sentimente de solidaritate, generozitate și dragoste față de cei care înfruntă acum durerea”, a declarat Angela Gheorghiu.

Onorând frecvent invitații la gale caritabile în țară și în întreaga lume, aceasta este, însă, pentru prima dată când soprana Angela Gheorghiu inițiază și susține integral un concert umanitar la Ateneul Român, în beneficiul unei cauze care a produs și produce, la nivelul întregii societăți, valuri de compasiune, solidaritate și dorința de schimbare în mai bine, potrivit comunicatului.

După incendiul care a cuprins clubul bucureștean Colectiv, pe 30 octombrie, au murit 56 de persoane și alte peste 150 au fost rănite.

„Nu pot să nu mă gândesc nu numai la victime, dar și la rudele și prietenii acestora afectați, la rândul lor, de tragedia de la Clubul Colectiv. Ei toți au nevoie de acum încolo de susținerea întregii societăți românești, de promisiunea că asemenea dezastre nu se vor mai repeta. Fiecare dintre noi, de la mic la mare, e dator să fie profesionist și responsabil, orice ar face, orice rol ar juca, nu numai pentru sine, dar și pentru cei din jur. Este timpul să trecem la fapte nobile, e timpul să fim solidari, e timpul să fim mai buni, mai implicați, mai omenoși. Omenesc este ca, în asemenea momente, să se implice toți oamenii de cultura din România, să dăruiasca fiecare ce are mai bun semenilor săi, pentru a fi bune și importante exemple de urmat. Noi, muzicienii, nu trebuie să uităm niciodată că muzica este limbajul internațional pentru suflete, că unește spirite și culturi diferite și că poate și trebuie sa fie parte din vindecare – nu numai a indivizilor, ci și a societăților”, a declarat Angela Gheorghiu.

Biletele pentru concertul din 29 noiembrie pot fi achiziționate online, din rețelele biletoo.ro și bilet.ro, dar și din librăriile Librarium și Eminescu, magazinele Flanco, Palatul Național al Copiilor și magazinul BiletFan – stația de metrou Unirii 1. Prețul biletelor este unic, de 315 lei.

Angela Gheorghiu, un star al operei internaționale, s-a născut la Adjud. A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu și-a făcut debutul internațional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York și la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata „La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. „S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneția, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg și multe altele.

Pentru cariera sa, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincții, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris și titlurile de Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor, dar și de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Iași. În același an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decorație acordată de către președintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii românești în străinătate.

Anul acesta, Angela Gheorghiu a primit European Cultural Award, acordat de Fundația Europeană pentru Cultură Pro Europe, în cooperare cu Fundația Frauenkirche, Dresda.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Războiul din Orientul Mijlociu degenerează: Iran și Israelul se bombardează tot mai puternic. Prețul petrolului crește cu 10%,
Digi24
„Și pietrele mă cunosc în Strâmtoarea Ormuz”. Ce îl îngrijorează pe fostul comandant de vas Traian Băsescu, după atacarea Iran
Cancan.ro
Seară intensă la Loft pentru fiica Andreei Berecleanu. Eva Zaharescu l-a sărutat cu foc pe gentlemanul misterios
Prosport.ro
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Adevarul
Zeci de mii de români nu pot ieși la pensie din cauza lipsei unui document extrem de important
Mediafax
Avertismentul lui Bogdan Chirițoiu pentru benzinari: „Nu am vrea să vedem comercianți care profită de contextul internațional pentru a crește suplimentar prețurile în mod nejustificat”
Click
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Digi24
Asasinarea ayatollahului: camere de trafic piratate, sabotarea comunicațiilor și o cârtiță CIA i-au pecetluit soarta lui Khamenei
Cancan.ro
Pe ce dată se întoarce iarna în București. Meteorologii Accuweather anunță noi ninsori și temperaturi negative în Capitală
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Alexandra Dinu, prima soție a lui Adrian Mutu, la 45 de ani. Imagini rare cu blondina!
Ciao.ro
Inna, Delia sau Gina Pistol, poze pe care le-ar vrea șterse! Ipostaze stânjenitoare în public
Promotor.ro
Cum a devenit fabrica de tractoare din Iran, construită de România, cea mai mare din Orientul Mijlociu
Descopera.ro
Din ce este făcută coaja de ou?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O tipă e în pat cu noul iubit: – E prima oară când fac asta, nu vreau să-ți faci o părere proastă despre mine...
Descopera.ro
Un mister vechi de zeci de ani al astronomiei a fost rezolvat! Ce s-a aflat despre stelele masive?