Prima pagină » Știri » Anunțul privind candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei

Anunțul privind candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei

Anunțul privind candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că Gabriela Firea are prima șansă pentru a intra din partea PSD în cursa pentru Primăria Capitalei, iar o eventuală candidatură independentă a fost discutată în PSD, dar prezintă inconveniente.

”Are o șansă foarte mare (…) Gabriela Firea are prima șansă”, a spus Dragnea, întrebat ce șanse are aceasta să devină candidatul PSD pentru Primăria Capitalei. El a confirmat faptul că peste o săptămână partidul își va anunța candidații pentru București în cadrul unui Comitet Executiv Național în cadrul căruia vor fi analizate datele ultimelor cercetări sociologice, în condițiile în care au anunțat că ar dori să intre în cursă și Eugen Teodorovici și Șerban Nicolae.

”Nu putem să o mai lungim după săptămâna viitoare”, a subliniat el.

Întrebat despre o eventuală candidatură independentă la Primăria Capitalei care să fie susținută de PSD, liderul social-democraților a admis că au existat discuții în acest sens. ”Am luat-o în calcul”, a spus Dragnea, care a adăugat însă că nu crede în această soluție pentru că ”există candidați independenți, dar primari independenți nu”.

El a insistat asupra faptului că primarul are nevoie de o susținere solidă în Consiliul General al Municipiului București.

”Sunt șanse reale ca PSD împreună cu ALDE și eu mi-aș dori și cu UNPR să avem majoritate în CGMB”, a precizat președintele PSD.

El a fost întrebat și despre o eventuală candidatură a lui Marian Vanghelie la sectorul 5. ”O astfel de candidatură încurcă pe toată lumea”, a admis Dragnea.

El a afirmat că obiectivul partidului la alegerile locale este obținerea unui număr de primari cel puțin la același nivel cu cel prezent.

”Nu asta (numărul primăriilor municipiilor reședință de județ câștigate – n.r.) este cel mai important. Ne interesează foarte mult votul politic. Eu sper ca noi, la finalul alegerilor locale, să avem cel puțin atâția primari câți avem acum. Asta va fi foarte important, pentru că ar fi un pas mare și solid pentru alegerile parlamentare. Ne-ar arăta, dincolo de sondaje, care este susținerea noastră în societatea românească”, a declarat Liviu Dragnea.

El a mai spus, referindu-se la marile orașe, că PSD are în general candidaturile stabilite.

”La Iași este dl.Mihai Chirică, care este porimar interimar, la Constanța este dl Decebal Făgădău, primar interimar. Din toate cercetările sociologice, ei au prima șansă și noi sperăm să câștige. La Ploiești avem o situație puțin aparte. Au fost foarte multe confuzii în acea organizație, nu e un secret, și acum avem o discuție foarte strânsă cu colegii de la ALDE și căutăm cea mai bună variantă pentru Ploiești”, a precizat liderul social-democrat.

”La Brașov a fost anunțat candidatul nostru, la Satu Mare este actualul primar, la Baia Mare avem un coleg care a fost desemnat oficial și care a început să se implice, iar lucrurile încep să se schimbe la Baia Mare. La Suceava, cel mai probabil, vom desemna un coleg de-al nostru – un medic foarte respectat în municipiu. La Pitești am avut o discuție cu dl. Pendiuc, actualul primar, un om pe care îl respect foarte mult și pe care îl cunosc de peste 20 de ani, să ne sfătuim. Săptămâna asta sau săptămâna viitoare vom găsi cea mai bună soluție”, a mai spus Liviu Dragnea.

El a ținut să respingă zvonurile potrivit cărora majoritatea organizației PSD Buzău ar urma să plece la PNL.

Dragnea a mai adăugat că au mai fost validate candidații primăriilor Brăila, Arad și că urmează Buzăul și Deva.

”Starea și percepția sunt bune în țară. Se pare că stăm bine”, a concluzionat președintele PSD.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?