Prima pagină » Știri » Aproximativ 200 de persoane, la plecarea trenului regal din Sinaia

Aproximativ 200 de persoane, la plecarea trenului regal din Sinaia

Aproximativ 200 de persoane, la plecarea trenului regal din Sinaia
Aproximativ 200 de persoane, localnici și turiști, au participat, luni dimineață, în Gara regală din Sinaia, la o ceremonie organizată de Casa regală a României cu ocazia Zilei Naționale, la finalul căreia trenul regal a pornit într-o călătorie simbolică spre București.

Peste 200 de persoane, localnici din Sinaia sau turiști care petrec minivacanța de 1 Decembrie la munte, au mers, luni dimineață, în Gara regală din Sinaia, de unde trenul regal a pornit într-o călătorie simbolică organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie, în memoria Regelui Ferdinand I Întregitorul și a Reginei Maria.

Membrii Familiei Regale, între care principesa Margareta, principele Radu și principele Nicolae, au participat, alături de primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, și de reprezentanți ai administrației publice, la o ceremonie în cadrul căreia au fost împărțite stegulețe, s-a intonat imnul național și imnul regal.

Oamenii au oferit membrilor familiei regale flori, iar aceștia au stat de vorbă cu ei.

Puțin după ora 9.00, trenul regal a plecat dinspre Sinaia cu destinația Ploiești. De la Ploiești, trenul regal va merge către Buzău, Râmnicu Sărat și Focșani, garnitura urmând să aducă Familia Regală la București, luni seară.

Familia Regală a pornit sâmbătă spre Sinaia, într-un drum simbolic cu trenul regal, pentru a marca Ziua Națională a României.

Trenul regal a fost comandat de Regele Ferdinand I în anul 1926, în Italia. Trenul a fost livrat României după moartea lui Regelui Ferdinand, în anul 1928.

Și anul trecut, de 1 Decembrie, familia regală a organizat o astfel de călătorie, trenul fiind așteptat de sute de oameni în gările în care a oprit.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!