Prima pagină » Știri » Arafat: S-a ajuns la o explozie de donatori de organe, finanțarea trebuie adaptată

Arafat: S-a ajuns la o explozie de donatori de organe, finanțarea trebuie adaptată

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Raed Arafat a declarat, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV, că România a înregistrat, în primele luni ale anului, o explozie de donatori de organe, iar finanțarea trebuie adaptată acestei noi situații.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Raed Arafat a declarat, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de Pro TV, că România a înregistrat, în primele luni ale anului, o explozie de donatori de organe, iar finanțarea trebuie adaptată acestei noi situații.

În emisiune a fost prezentat cazul unui tânăr care are nevoie de transplant bipulmonar, însă finanțarea nu a fost aprobată, întrucât banii au fost cheltuiți pe transplantul medular, iar pacientului i s-a cerut să aștepte suplimentarea bugetului pentru tratament în străinătate

Invitat în emisiune, șeful Clinicii de chirurgie și transplant hepatic Fundeni din București, prof. dr. Irinel Popescu, a spus că trebuie înțelese „poziția finanțatorului care trebuie să-și împartă bugetul în foarte multele necesități ale sistemului de sănătate și faptul că România nu este singura țară care face o anume cuantificare a numărului de operații în funcție de prognoză și alocă o anumită sumă de bani în funcție de această prognoză”.

Popescu a dat ca exemplu Noua Zeelandă, care, în perioada când nu avea program de transplant, transporta bolnavii în Australia și finanța, anual, șase operații, iar intervențiile peste acest număr erau mutate în alt an.

Contactat telefonic în emisiune, secretarul de stat din Ministerul Sănătății (MS) Raed Arafat a fost întrebat cum s-a ajuns în situația de a fi cheltuiți toți banii de transplant.

„Este o situație fericită că s-a ajuns așa, pentru că a crescut numărul donatorilor. După ce s-a aprobat ordinul prin care s-au nominalizat ordonatorii de transplant la secțiile de terapie intensivă și s-a ameliorat organizarea pentru recunoașterea bolnavilor potențiali donatorilor, am avut o explozie de donatori, ceea ce este un lucru pozitiv. Acum trebuie să adaptăm finanțarea la această explozie, pentru că nimeni nu s-a așteptat la asta, vă spun sincer”, a spus Arafat, care a adăugat că știe din „promisiuni” chiar de la ministrul Sănătății despre o creștere a fondurilor pentru transplant, la rectificare, spre a se face față creșterii numărului de donatori.

Referitor la cazul tânărului care are nevoie de transplant pulmonar, secretarul de stat din MS a spus că nu coordonează comisia ce a decis să dea bani în altă parte, subliniind însă că cererea de fonduri pentru intervenții depășește fondurile alocate.

„Lista persoanelor care solicită tratament fie pentru leucemie, fie pentru transplant medular, fie pentru operații care nu se fac deloc în țară și trebuie făcute în străinătate în regim de urgență, inclusiv cum este cazul transplantului bipulmonar, este mult peste nivelul sumei alocate la finanțare. (…) Dacă eu mă pun în locul comisiei, comisia poate că a analizat la rece situația și a hotărât să dea banii respectivi în anumite situații în care, poate, impactul lor era imediat”, a adăugat Arafat.

Secretarul de stat a mai precizat că, pentru transplantul pulmonar, este necesară plata în avans a 120.00 de euro, după care urmează așteptarea donatorul potrivit. „Nu știu ce criterii a analizat comisia când a hotărât să dea banii în altă parte”, a mai spus Raed Arafat.

Oficialul MS a dezvoltat situația fondurilor, precizând că, din păcate, bugetul Sănătății nu poate fi rectificat decât din iulie. „Situația în care ne aflăm este total ingrată, pentru că trebuie să se ia decizii pe tratamente, pe anumite alocări de tratamente și, din păcate, se ajunge la acest lucru, la fel ca în multe țări, din cauza limitărilor la finanțare a sistemelor sanitare”, a mai spus Raed Arafat.

Tot secretarul de stat a dat exemple de situații în care banii din sistem sunt, practic, irosiți. „Găsim materiale cumpărate care stau în stocuri nefolosite. Numai anul trecut a fost aruncată pe apa Sâmbetei o sumă de bani pe medicamente care au expirat. Eu aș zice că este o responsabilitate împărțită, avem o capacitate de control destul de limitată la nivelul sistemului sanitar”, a adăugat Raed Arafat.

La rândul lui, Irinel Popescu a spus că ar fi regretabil să fie oprit transplantul din lipsă de finanțare. „În continuare cred și sper că ministrul Sănătății va găsi resursele pentru a acoperi finanțarea suplimentară de care e nevoie”, a adăugat el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister