Prima pagină » Știri » Avion spion rusesc a survolat Marea Neagră în timpul exercițiilor navelor NATO. Ce spune MAPN

Avion spion rusesc a survolat Marea Neagră în timpul exercițiilor navelor NATO. Ce spune MAPN

Avion spion rusesc a survolat Marea Neagră în timpul exercițiilor navelor NATO. Ce spune MAPN
Avion spion rusesc a survolat Marea Neagră în timpul exercițiilor navelor NATO. Ce spune MAPN

Ministrul Mircea Dușa a asistat, luni, la exercițiile pe mare ale navelor din Gruparea Standing NATO Maritime Group 2 (SNMG-2), care au ajuns în Portul Constanța la sfârșitul săptămânii trecute, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Exercițiile s-au organizat sub comandă NATO, scenariile exercițiilor au fost elaborate de către militari și cred că sunt scenarii care să dovedească capacitatea militarilor din această Grupare Navală de cooperare în Marea Neagră, având în vedere că după criza din Ucraina și mai ales după anexarea Crimeei situația de securitate pe Marea Neagră s-a schimbat mult și e nevoie ca exercițiile pe care le organizăm să fie exerciții care să asigure interoperabilitatea între structurile forțelor care participă la aceste exerciții”, a afirmat Mircea Dușa, la finalul exercițiului.

În timpul exercițiilor militare care au avut loc pe Marea Neagră un avion rusesc a survolat zona, ministrul Mircea Dușa spunând că asemenea lucruri sunt normale.

„Cred că este normal ca avioane de supraveghere electronică să culeagă informații despre ceea ce se întâmplă pe Marea Neagră așa cum și avioanele NATO culeg informații din această zonă”, a spus ministrul.

Întrebat dacă reprezintă o coincidență prezența avionului respectiv chiar în timpul exercițiilor, Dușa a afirmat: „Nu cred că este coincidență, se știe că există acest exercițiu pe Marea Neagră și culeg informațiile despre acest exercițiu”.

Potrivit reprezentanților Forțelor Navale, avionul de cercetare rusesc IL-20 a survolat zona la o înălțime de 3.000 de metri.

Ministrul Apărării a mai afirmat că în afara exercițiului din Marea Neagră, militarii români au început, luni, la Câmpia Turzii pregătirea comună cu Forțele Aeriene ale Statelor Unite, fiind prezenți 250 de militari americani, 200 de militari români și șase avioane F-16. De asemenea, în perioada următoarea vor avea loc pregătiri comune cu militari americani în poligonul Smârdan, iar în luna mai va avea loc un exercițiu cu Forțele Aeriene portugheze.

Navele militare din Gruparea NATO Standing Maritime Group-2 (SNMG-2), sosite la sfârșitul săptămânii trecute în Portul Constanța, au ridicat ancora luni, continuându-și acțiunile pe mare. Navelor respective li s-au alăturat, din partea Forțelor Navale Române, două corvete, două nave purtătoare de rachete, Fregata Mărășești și trei aeronave ale Forțelor Aeriene Române, realizând împreună exerciții de luptă antisubmarin și împotriva aeronavelor inamice, exerciții de respingere a atacului unor nave și ambarcațiuni rapide inamice.

SNMG-2 este una dintre cele patru grupări navale multinaționale ale Alianței Nord-Atlantice și este condusă de către contraamiralul Brad Williamson (SUA). Gruparea este alcătuită din patru fregate (Canada, Turcia, Italia și România), un crucișător (SUA, nava comandant) și o navă auxiliară (Germania).

Forțele Navale Române sunt reprezentate în grupare de Fregata Regina Maria, cu un elicopter la bord, iar celelalte nave sunt: crucișătorul USS Vicksburg, fregatele HMCS Fredericton, TCG Turgutreis, ITS Aliseo și nava auxiliară FGS Spessart.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!