Prima pagină » Știri » Avionul oprit la sol pe Otopeni după o alarmă falsă cu bombă a decolat spre Ucraina

Avionul oprit la sol pe Otopeni după o alarmă falsă cu bombă a decolat spre Ucraina

Avionul oprit la sol pe Otopeni după o alarmă falsă cu bombă a decolat spre Ucraina
Aeronava București-Kiev oprită la sol, miercuri după-amiază, din cauza unei alterte false cu bombă a decolat spre Ucraina la ora 19.24, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni, Valentin Iordache.

Aeronava București-Kiev oprită la sol, miercuri după-amiază, din cauza unei alterte false cu bombă a decolat spre Ucraina la ora 19.24, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni, Valentin Iordache.

Potrivit sursei citate, decolarea s-a făcut, în condiții de siguranță, după ce s-a constatat că alarma cu bombă a fost una falsă.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului precizase anterior că apelul legat de amenințarea cu bombă a fost făcut de la unul dintre telefoanele din incinta aeroportului, numărul acestuia fiind unul public.

Alerta cu bombă a fost dată în jurul orei 16.00, iar cel care a apelat va suporta rigorile legii, a precizat oficialul aeroportuar.

Serviciul Antitero a verificat aeronava, pasagerii și bagajele, iar în urma controalelor s-a decis reîmbarcarea acestora și plecarea spre Kiev în cursul serii.

Avionul trebuia să decoleze de pe aeroportul Otopeni, spre capitala Ucrainei, Kiev, la ora 15.55, însă plecarea a fost amânată în urma alertei cu bombă.

Aeronava, care aparține companiei ucrainene AeroSvit Airlines, avea la bord 42 de pasageri, aceștia fiind evacuați, potrivit unor surse oficiale.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, Sorin Sava, a declarat, pentru MEDIFAFAX, că Brigada Antitero a Serviciului a intrat, miercuri, „în procedură standard” după amenințarea cu bombă de la Otopeni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!