Prima pagină » Știri » Băsescu: Nu am verificat cariera lui Macovei, neavând dreptul în cazul celor avizați de Parlament

Băsescu: Nu am verificat cariera lui Macovei, neavând dreptul în cazul celor avizați de Parlament

Președintele Traian Băsescu susține că nu a verificat cariera profesională a Monicăi Macovei, așa cum a făcut în cazul Noricăi Nicolai, pentru că fostul ministru al Justiției fusese aprobat de Parlament, iar șeful statului nu are dreptul de a face verificări în astfel de cazuri.

Președintele Traian Băsescu susține că nu a verificat cariera profesională a Monicăi Macovei, așa cum a făcut în cazul Noricăi Nicolai, pentru că fostul ministru al Justiției fusese aprobat de Parlament, iar șeful statului nu are dreptul de a face verificări în astfel de cazuri.

El a explicat, duminică, la întoarcerea din Georgia, că în cazul miniștrilor care sunt aprobați prin vot de Parlament, potrivit legii, șeful statului nu are dreptul să facă verificări asupra carierei profesionale. Potrivit lui Băsescu, șeful statului face astfel de verificări doar în cazul miniștrilor propuși pentru funcții în Executiv, prin relația premier-președinte.

Președintele a adăugat că, în aceste cazuri, potrivit unei hotărâri a Curții Constituționale din aprilie 2007, referitoare la cazul Adrian Cioroianu, șeful statului, prin aceste verificări, înlocuiește practic verificările și audierile ce se fac în cazul miniștrilor ce trec prin Parlament. El a explicat că a avut obiecții în legătură cu candidatura lui Adrian Cioroianu pentru funcția de ministru de Externe și a refuzat să semneze decretul de numire a acestuia în funcție, dar că, în momentul în care Parlamentul a decis prin vot asupra remanierii din care a făcut parte și actualul deținător al portofoliului Externelor, a semnat numirea acestuia.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
FOTO O mai țineți minte pe „Betty cea urâtă”? La 53 de ani, actrița din celebra telenovelă arată senzațional!
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!