Prima pagină » Știri » BĂTAIE CA-N CURTEA CONSTITUȚIONALĂ. Judecătorul CCR Tudorel Toader cere convocarea urgentă a plenului Curții: „NU am fost întrebat de nicio ERATĂ. Am aflat de ea din presă”

BĂTAIE CA-N CURTEA CONSTITUȚIONALĂ. Judecătorul CCR Tudorel Toader cere convocarea urgentă a plenului Curții: „NU am fost întrebat de nicio ERATĂ. Am aflat de ea din presă”

BĂTAIE CA-N CURTEA CONSTITUȚIONALĂ. Judecătorul CCR Tudorel Toader cere convocarea urgentă a plenului Curții:
Ce va fi mâine?!

Judecătorul constituțional Tudorel Toader a anunțat miercuri că, în cursul serii, a avut o discuție cu președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, căruia i-a solicitat convocarea plenului CCR „poate chiar mâine (joi, n.n.) la prima oră”, pentru a lămuri toate aspectele, având în vedere și faptul că nu a știut nici de erata trimisă luni în numele CCR la Monitorul Oficial, nici de sesizarea Comisiei de la Veneția. Reacția lui Tudorel Toader vine după ce, cu o zi înainte, un alt judecător constituțional, Ion Predescu, produsese surpriza, într-un interviu pentru gândul. Judecătorul Ion Predescu ne spusese că decizia de a trimite erata ar fi trebuit luată în plenul CCR, cu toți cei 9 judecători de față. „Trebuie să aștepte răspunsul competent al plenului Curții. Dacă s-a luat decizia doar cu cinci prezenți nu este legal, o decizie se ia în cvorum minim cu șase prezenți. Dacă a survenit o problemă urgentă, Curtea Constituțională poate fi convocată mai devreme de 31 august. Monitorul Oficial poate publica doar după respectarea cu rigoare a legii. Dacă au dubii pot aștepta plenul Curții, nu ce a trimis judecătorul de serviciu”, a precizat judecătorul Ion Predescu.

DESPRE CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE ERATA ÎN DISCUȚIE ȘI CUM L-A FĂCUT EA PE PONTA SĂ RENUNȚE LA MINI-RECENSĂMÂNT CITIȚI AICI

Judecătorul Toader: „Am aflat de erată ca orice cititor”

Judecătorul Toader a explicat, la postul de televiziune Antena3, că el a părăsit Bucureștiul, vineri, 3 august, în jurul orei 13.30, iar după „acea dată și oră” nu știe ce s-a întâmplat, fiind plecat în concediu „undeva în Vrancea”, însă ceea ce s-a dat publicat pe site-ul Curții Constituționale reprezintă „voința și sensul deciziei luate”, în data de 2 august cu privire la cauza referendumului.

Tudorel Toader consideră că „într-o perioadă tulbure, cu probleme controversate”, probabil, dintr-o „regretabilă eroare” s-a vehiculat numele său ca fiind implicat în modificările survenite deciziei Curții Constituționale dată în 2 august. „O mică diversiune, probabil”, a adăugat judecătorul Toader.

Despre erata solicitată luni, 6 august, de către conducerea Curții Constituționale în sensul îndreptării deciziei publicate în Monitorul Oficial, judecătorul constituțional a spus că a aflat din presă, la fel ca și despre sesizarea Comisiei de la Veneția. „Am aflat ca orice cititor”, a arătat judecătorul.

Judecătorul Tudorel Toader a susținut că l-a sunat pe judecătorul Ștefan Minea, care asigură permanența la conducerea Curții, întrebându-l despre erată. Tudorel Toader a precizat că nu a fost „întrebat, consultat despre eroarea materială” sau despre sesizarea Comisiei de la Veneția. „Am convingerea că lucrurile se vor clarifica. Am avut în această seară o convorbire cu domnul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, căruia i-am solicitat convocarea Plenului Curții, pentru lămurirea situațiilor, fiind mai mulți judecători care susțin acest demers”, a afirmat Tudorel Toader.

Întrebat dacă ceea ce s-a publicat pe site-ul Curții Constituționale reprezintă opinia sa, judecătorul Toader a spus că este voința și sensul deciziei luate de Plenul Curții, iar ce s-a petrecut ulterior – cine a redactat, semnat, comunicat – nu are nicio legătură.

Desfășurarea evenimentelor, în rezumat

În 2 august, într-un comunicat de presă postat pe site-ul Curții Constituționale, Curtea anunța că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menționând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente și că a cerut Guvernului ca până la 31 august să să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul. „În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis amânarea pronunțării unei hotărâri cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie pentru demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu, și pentru confirmarea rezultatelor referendumului, pentru data de 12 septembrie 2012”, precizează Curtea în comunicatul de presă de la finalul dezbaterilor de joi.

Curtea Constituțională a solicitat Guvernului României ca până la 31 august 2012 să transmită listele electorale actualizate în baza cărora s-a desfășurat referendumul din 29 iulie 2012. „Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curții Constituționale în legătură cu numărul persoanelor aflat pe listele electorale permanente de către autoritățile publice, Curtea Constituțională a solicitat Guvernului României ca până la 31 august 2012 să transmită listele electorale actualizate în baza cărora s-a desfășurat refendumul din 29 iulie 2012”, se mai arată în comunicat.

Curtea Constituțională (CC) a revenit, luni, cu o adresă către Guvern în care preciza că a solicitat listele electorale permanente, actualizate conform Legii 3/2000 privind desfășurarea referendului și listele în baza cărora s-a organizat consultarea populară din 29 iulie.

„Având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media și în conferința de presă a Guvernului României, care a avut loc în data de 3 august 2012, cu privire la datele solicitate Guvernului prin Adresa Curții Constituționale a României nr.5305 din 3 august 2012, Plenul Curții Constituționale revine cu o adresă precizatoare”, se arată într-un comunicat de presă de luni.

În anexa atașată comunicatului se arată că președintele Curții, Augustin Zegrean, „având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media și în conferința de presă a Guvernului” din 3 august, precizează că plenul CC „a solicitat Executivului listele electorale permanente, actualizate conform dispozițiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste în baza cărora s-a desfășurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu”.

Confuzia privind solicitarea adresată Guvernului, în urma discuțiilor Curții Constituționale din 2 august, s-ar fi produs din cauza unei comunicări făcută de un judecător al Curții, care i-ar fi dictat unui magistrat asistent cererea către Executiv, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Astfel, s-ar fi cerut Guvernului „actualizarea listelor” de alegători și „nu listele electorale permanente actualizate”, precizează sursele citate. Curtea Constituțională a anunțat că s-a decis, vineri, preschimbarea termenului stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului din 12 septembrie în 31 august, în vederea asigurării soluționării cu celeritate a cauzei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Cât valorează ținuta iubitei lui Ilie Bolojan de la nunta Luciei Maria! Rochia de mii de euro și geanta de lux au atras atenția
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum știe părul unde trebuie să crească? Noi experimente au elucidat misterul
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...