Becali: Închisoarea, cea mai folositoare perioadă din viața mea; mulțumesc celor care m-au condamnat

Becali: Închisoarea, cea mai folositoare perioadă din viața mea; mulțumesc celor care m-au condamnat
Publicat: 31/03/2015, 12:41
Actualizat: 31/03/2015, 15:08

Tribunalul Constanța a judecat, marți, contestația procurorilor anticorupție la decizia din 6 martie a Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui George Becali din Penitenciarul Poarta Albă, instanța rămânând în pronunțare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorul DNA a cerut judecătoarei de la Tribunalul Constanța să admită contestația la decizia Judecătoriei Medgidia, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru liberarea condiționată. Astfel procurorul anticorupție a susținut că Becali nu poate beneficia de această măsură deoarece cărțile scrise de el nu sunt lucrări științifice, dar și că ar fi fost favorizat la Academia „Gheorghe Hagi”, acolo unde a muncit.

„Pentru a câștiga 30 de zile trebuie să publice lucrări științifice, iar lucrările sale nu sunt de această natură pentru că nu reprezintă rezultatul unei cercetări științifice. (…) E notorie ideea că a avut un regim favorizat la Academia «Gheorghe Hagi», au fost suspiciuni că nu a efectuat munca prestată”, a spus procurorul DNA, care nu a negat că George Becali a făcut și face acte caritabile, dar a susținut că acest aspect nu este unul suficient că acesta nu va mai comite infracțiuni după ce va fi eliberat.

Procurorul a mai spus că nu a fost atins scopul educativ preventiv al detenției, solicitând instanței să admită cererea DNA.

În schimb, avocata lui George Becali, Aurica Grigorescu, a cerut respingerea contestației spunând că sunt îndeplinite condițiile pentru liberarea condiționată.

Ea a afirmat că Becali a fost recompensat de 11 ori în închisoare, nu a fost sancționat niciodată, că a avut două permisii de o zi și patru permisii de cinci zile, ultima în perioada 24 – 29 martie.

În cuvântul său, George Becali a recunoscut că are emoții așa cum nu a avut nici atunci când a fost condamnat.

El a spus că mulțumește magistraților că l-au condamnat pentru că perioada de detenție a fost cea mai folositoare din viața sa.

„Mulțumesc judecătorilor și procurorilor care m-au condamnat pentru că eu consider că cea mai folositoare perioadă din viața mea au fost cei doi ani de închisoare, mântuirea e cel mai important lucru pentru mine și am învățat ce înseamnă mântuirea în închisoare”, a spus Becali.

El a menționat că, potrivit legii, cărțile sale sunt considerate lucrări științifice din momentul în care au fost publicate.

A mai precizat că sunt cărți în care a pus suflet și că nu au fost scrise doar pentru a i se scădea din pedeapsă.

„Sunt scrise cu inima, cu suflet, cu sânge. Mă trezeam la două noaptea din somn și notam o idee, nu am scris cărți de 20 de pagini de dragul de a scădea din pedeapsă, așa cum fac unii. Dacă o carte este editată, este lucrare științifică, așa zice legea”, a mai afirmat Becali în fața instanței, adăugând că „Muntele Athos” este cea mai importantă lucrare a sa.

El a declarat că nu va repeta infracțiunile pentru care a fost condamnat după ce va ieși din închisoare.

„În cazul cu sechestrarea am fost omul nepotrivit la locul nepotrivit. Am dat niște bani la bodyguarzi să-mi recupereze mașina și i-au sechestrat pe cei care au furat-o, fără știrea mea. Trebuia să anunț Poliția, recunosc, e vina mea, iar pentru asta am primit trei ani cu suspendare. Eu nu sunt un om care să sechestreze persoane. Cei care au sechestrat sunt liberi și nu prezintă pericol pentru societate”, a afirmat Becali.

El a precizat că a fost condamnat și pentru complicitate la abuz în serviciu, infracțiune comisă în urmă cu 17 ani, atunci când nu avea funcție publică și nu a repetat infracțiunea mai târziu, când a ajuns europarlamentar și deputat.

„Am făcut complicitate la abuz în serviciu acum 17 ani, când eram nimeni, nu știam pe nimeni, pentru când am făcut un schimb de terenuri. Între timp, am fost europarlamentar, am ajuns deputat în Parlamentul României și nu am mai făcut niciun abuz în serviciu când puteam să fac. Sunt acuzat că în acest schimb de terenuri am furat 900.000 de dolari, dar eu am dat 30.000.000 de euro donații la oameni”, a declarat Becali, precizând că de când se află în închisoare a donat trei milioane de euro.

Pentru cea de-a treia faptă pentru care a fost condamnat, și anume darea de mită, pentru că a oferit bani jucătorilor unei echipe de fotbal, el a precizat că a dat banii respectivi pentru ca echipa să joace corect să câștige un meci de fotbal, spunând însă că nu va mai face așa ceva.

Becali a depus la instanță o adresă de la Arhiepiscopia Tomisului prin care această instituție își dăduse acordul să-i pună la dispoziție o mașină pentru a-l aduce duminica la biserică.

„Dacă eram infractor îmi puneau la dispoziție mașina?”, a mai spus Becali.

El se consideră discriminat pentru că în cazul altor condamnați care au făcut două treimi din pedeapsă procurorii nu au contestat liberarea condiționată.

„Oameni care au făcut două treimi din pedeapsă cu tâlhării de infracțiuni de drept comun nu le-au făcut procurorii contestații. Aici este discriminare față de mine”, a declarat Becali.

El a mai spus că își programase o intervenție chirurgicală în Germania la sfârșitul lunii martie, crezând că va ieși până atunci din închisoare, dar el susține că o va reprograma.

„Pe 21 februarie m-a consultat medicul din Germania, mi-a spus că mă va programa pentru operație, să vadă când are liber la clinică, m-a programat în perioada 24 – 27 martie la operație, eu credeam că ies până atunci. Unii îmi spuneau că poate nu face recurs DNA și pot să plec, dar de unde: a venit. Am cerut și preschimbare de termen, mi-ați respins cererea, asta e, fac altă programare (n.r. – la medic, pentru operație)”, a mai afirmat Becali în fața instanței.

Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare în acest dosar.

Tribunalul Constanța a judecat, marți, contestația înaintată de către procurorii anticorupție împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia, care a admis, în 6 martie, solicitarea de eliberarea condiționată depusă de Gigi Becali.

Dosarul de eliberare condiționată a lui Gigi Becali a fost luat în discuție de un complet al Judecătoriei Medgidia, după ce a fost prezentat unei comisii pentru liberarea condiționată din penitenciar, iar după analizarea dosarului, membrii acesteia au decis că omul de afaceri întrunește condițiile pentru a fi pus în libertate.

Aflat într-o permisie de cinci zile de la închisoare, Gigi Becali a participat, duminică, la slujba de la biserica din Pipera și a declarat că echipa de fotbal va fi pentru el doar o societate comercială ce „va câștiga bani”, sumele obținute astfel urmând a fi folosite în acțiuni caritabile.

„Viața mea s-a șters, am șters toul cu buretele și am început o nouă viață care se numește Gheorghe Becali. Îl caut pe Hristos, mă duc după Hristos oriunde este el. Îi caut pe cei bolnavi, pe cei săraci, pe cei dezbrăcați, pe cei însetați, pe cei din temniță și pe cei din spitale. Toată averea mea o dau lui Hristos. Mi-e rușine de ceea ce făceam eu. (…) Dacă mă interesează mântuirea, mai are Steaua vreo valoare pentru mine? Lucrurile astea, materiale, nu mă mai interesează. Pentru mine, Steaua va fi o societate comercială, care va câștiga bani, bani pe care, la rândul meu, îi iau și îi dau… Caut bolnavi, caut biserici, caut oameni, o să fac lucruri bune”, a declarat Becali.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani și șase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanțatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

El a depus, în timpul detenției, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum și o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse. Instanța a respins și cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală la coloană.

De asemenea, Gigi Becali a cerut, în 4 iulie 2014, să îi fie redusă cu șase luni pedeapsa pe care o are de executat, în condițiile în care condamnarea dată în dosarul „Valiza” nu mai este incriminată de noul Cod penal, dar și această solicitare a fost respinsă de către instanță.

În închisoare, Gigi Becali a terminat de scris două cărți, „Muntele Athos, patria Ortodoxiei” și „Becali și Steaua”, iar în februarie 2015 a anunțat că se apucă de o a treia carte, „Becali, Parlamentul Europei și Parlamentul României”. Pentru fiecare dintre cărțile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Fraude la cumpărăturile online. Cum trebuie să ne protejăm datele
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto