Prima pagină » Coronavirus » BISERICĂ. Ziua în care va fi înmormântat ÎPS Pimen

BISERICĂ. Ziua în care va fi înmormântat ÎPS Pimen

BISERICĂ. Ziua în care va fi înmormântat ÎPS Pimen
BISERICĂ. Ziua în care va fi înmormântat ÎPS Pimen / Sursă FOTO: Mediafax Foto

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților va fi înmormântat vineri. Sicriul va fi depus de miercuri seara la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, iar Arhiepiscopia atrage atenția că spațiul este limitat și accesul ar putea fi restrâns, relatează Mediafax.

Slujba de înmormântare va avea loc vineri:

Slujba înmormântării Părintelui Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților va avea loc vineri, 22 mai, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, începând cu ora 12.00, fiind precedată de slujirea Sfintei Liturghii.

Trupul neînsuflețit al Arhipăstorului Bucovinei va fi apoi depus, conform dorinței sale, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în mormântul pe care Înaltpreasfinția Sa și l-a pregătit dinainte.

Miercuri seara, sicriul va fi depus la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

„Cei care vor dori să-și ia rămas bun de la Arhipăstorul lor sau să participe la slujba înmormântării sunt rugați să respecte măsurile și îndrumările specifice acestei perioade. Îi rugăm pe preoți și pe credincioși să fie înțelegători și conștienți de faptul că spațiul este unul limitat, astfel încât va fi posibil să apelăm la o restrângere a accesului atât pe durata depunerii trupului neînsuflețit, cât mai ales în timpul slujbei de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen. Nădăjduim că, la pomenirea ce se va face la 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice, situația să fie cu mult îmbunătățită și restricțiile vor fi reduse, astfel încât să avem posibilitatea cu toții de a cinsti așa cum se cuvine pe acest vrednic Arhipăstor al Bisericii lui Hristos din Moldova”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Îps Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viaţa în secţia ATI a Institutului Matei Balş din Capitală, din cauza coronavirusului.

Decesul ÎPS Pimen:

ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a decedat la vârsta de 90 de ani, după contractase virusul SARS-CoV-2, la la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” București, acolo unde era internat de pe 20 aprilie.

Înaltpreasfințitul Pimen s-a născut pe 25 august 1929, în comuna Greabănu, județul Buzău, fiind primul copil al familiei Zainea. Încă din copilărie a fost crescut să respecte Biserica iar mai târziu a ajuns Arhiepiscop în zona României în care se află cele mai multe mănăstiri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?