Prima pagină » Știri » BLOC EVACUAT ÎN BUCUREȘTI, în urma unui incendiu

BLOC EVACUAT ÎN BUCUREȘTI, în urma unui incendiu

BLOC EVACUAT ÎN BUCUREȘTI, în urma unui incendiu
Locatarii unui bloc aflat pe strada Sirenelor din apropierea Palatului Parlamentului au fost evacuați, luni după-amiază, în urma unui incendiu, casa scărilor fiind inundată cu fum, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.

Locatarii unui bloc aflat pe strada Sirenelor din apropierea Palatului Parlamentului au fost evacuați, luni după-amiază, în urma unui incendiu, casa scărilor fiind inundată cu fum, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.

Potrivit sursei citate, apelul la 112 privind izbucnirea unui incendiu la etajul șapte al unui bloc de locuințe a fost primit în jurul orei 16.45, la fața locului deplasându-se două echipaje de pompieri, două de prim-ajutor, două autoscări și detașamentul special de salvatori.

Pompierii au găsit casa scărilor inundată cu fum și au evacuat toți locatarii blocului.

Trei persoane, respectiv doi adulți și un copil, ar urma să fie transportați la spital, după ce au fost expuși la fum, a declarat, pentru Mediafax, coordonatorul SMURD București, dr. Bogdan Oprița.

La ora transmiterii acestei știri, intervenția pompierilor este în desfășurare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!