Prima pagină » Știri » BOR. Patriarhia Română vrea redeschiderea bisericilor. Vasile Bănescu: „Vom face demersuri riguros argumentate pe lângă autorități”

BOR. Patriarhia Română vrea redeschiderea bisericilor. Vasile Bănescu: „Vom face demersuri riguros argumentate pe lângă autorități”

BOR. Patriarhia Română vrea redeschiderea bisericilor. Vasile Bănescu: „Vom face demersuri riguros argumentate pe lângă autorități”

Biserica Ortodoxă Română își dorește reluarea slujbelor religioase la care să participe și credincioșii.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, spune că normalizarea vieţii sociale trebuie să includă şi dreptul oamenilor de a participa la viaţa religioasă, respectând măsurile de protecţie necesare.

„Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte culte religioase din România/ Europa, (va) face demersuri firești și riguros argumentate pe lângă autorități, pentru a găsi împreună căile raționale de întoarcere graduală, precaută, dar grabnică la starea de normalitate: revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecție necesare, inclusiv la exercitarea dreptului fundamental la viața religioasă publică, adică în biserici”, a declarat Vasile Bănescu la Digi 24.

Ordonanța militară numărul 2 adoptată în 21 martie a prevăzut măsuri stricte pentru organizarea nunților, botezurilor sau înmormântărilor.

De la acea dată, Conform documentului, actele religioase au fost oficiate de preoți doar dacă la ele participau cel mult 8 persoane.

Ministrul de Interne Marcel Vela a spus luni seară, că redeschiderea bisericilor în plină pandemie de coronavirus trebuie gândită foarte bine şi a precizat că este nevoie şi de ajutorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în acest caz.

„La biserică, în general, merg persoane de o anumită categorie de vârstă. Sunt persoane vulnerabile care simt nevoia să meargă la biserică şi atunci trebuie gândit foarte bine, dacă nu cumva există riscul de infecţie în această primă fază. Biserica şi preoţii au fost foarte riguroşi de Paşte, acum biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, fără a fi speculat politic, să vedem ce putem face”, a spus Marcel Vela

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...