Prima pagină » Știri » Boris Tadici și Tomislav Nikolici, convinși că vor câștiga turul doi al prezidențialelor din Serbia

Boris Tadici și Tomislav Nikolici, convinși că vor câștiga turul doi al prezidențialelor din Serbia

Principalii candidați la alegerile prezidențiale care a avut loc duminică în Serbia, președintele proeuropean Boris Tadici, clasat pe poziția a doua, și ultranaționalistul Tomislav Nikolici, clasat primul, s-au declarat încrezători că vor obține victoria în al doilea tur de scrutin, relatează AFP.

Principalii candidați la alegerile prezidențiale care a avut loc duminică în Serbia, președintele proeuropean Boris Tadici, clasat pe poziția a doua, și ultranaționalistul Tomislav Nikolici, clasat primul, s-au declarat încrezători că vor obține victoria în al doilea tur de scrutin, relatează AFP. În primul tur al prezidențialelor, Tadici a obținut 35,4 la sută din voturi, față de 39,4 la sută cât a obținut Nokolici.

Tadici a făcut apel la toți alegătorii "să se prezinte la urne și să voteze (în cadrul celui de al doilea tur) și să arate că Serbia nu renunță la calea europeană, pe care a ales-o în 2000", anul în care Slobodan Miloșevici a fost îndepărtat de la putere. Opozant al independenței Kosovo, pe care majoritatea statelor Uniunii Europene o sprijină, Tadici este în același timp favorabil unei apropieri accelerate a țării sale de UE, contrar adversarului său ultanaționalist.

Nikolici, care a ieșit pe prima poziție în scrutinul prezidențial de duminică, a declarat la rândul său că cel de al doilea tur va aduce schimbările pe care Serbia le așteaptă. Eurosceptic și rusofil, Nikolici apreciază că Serbia trebuie să renunțe la Uniunea Europeană în cazul proclamării independenței Kosovo, sprijinită de majoritatea statelor membre UE.

Cei doi bărbați se vor înfrunta în al doilea tur de scrutin care se va desfășura la 3 februarie.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ai băut? Mașina NU mai pornește! Noua regulă UE care schimbă șoselele
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
TRAGEDIA prin care a trecut Anca Serea. Motivul pentru care primul ei soț a murit la doar 36 de ani
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Versurile muzicii pop au devenit tot mai întunecate din punct de vedere moral. Ce spune asta despre societate?