Caii-putere ai Guvernului Cioloș. Ce ministru și-a luat trei mașini la fel, pentru toată familia, pentru că „erau la ofertă”

Publicat: 23/12/2015, 20:50

Mașinile deținute de miniștrii din Guvernul Cioloș sunt cele mai multe de fabricație germană, însă acoperă probabil cea mai variată gamă din istoria auto a cabinetelor post-decembriste, după cum reiese din declarațiile lor de avere. Mulți dintre miniștrii aleși de Dacian Cioloș vin din structuri europene sau din mediul privat, unde salariile erau foarte mari, astfel că unii dintre ei au mașini mai pretențioase, precum Mercedes CLA, Audi S4, Land Rover Freelander, Mercedes R280 sau Lexus RX400h. Sunt însă miniștri care au optat pentru mașini modeste, de folosit zi de zi în oraș sau pentru modele mai vechi și mai ieftine.

Cel mai bogat ministru din Guvern, vicepremierul Costin Borc, care are doar în bani cash aproximativ 1,5 milioane de euro, nu epatează la capitolul mașini. Borc, fost director al subsidiarei din România a multinaționalei franceze Lafarge, de unde câștiga un salariu lunar cu tot cu bonusuri de 20.000 de euro, a optat pentru un Volkswagen Golf nou, din 2015, mașină populară, deși prețul ei poate ajunge la 24.000 de euro, în cazul echipărilor de top. Se pare că vicepremierul Borc preferă hatchback-urile, renunțând în 2015 la un Fiat 500 fabricat în 2008, pe care l-a vândut cu 4.000 de euro.

Foto: Wikipedia.

Ministrul Educației, profesorul Adrian Curaj, este însă cel care iese în evidență în domeniul auto, dintre toți miniștrii cabinetului Cioloș. Curaj a cumpărat nu mai puțin de trei Opel Corsa fabricate în 2007, la care se adaugă un Ford Focus fabricat în 2012.

Am contactat Ministerul Educației, crezând că avem de-a face cu o greșeală de tipar în declarația de avere a ministrului, însă purtătorul de cuvânt ne-a confirmat: ministrul Adrian Curaj are într-adevăr trei (3) Opel Corsa, pe care le-a cumpărat pentru el, soția sa și fiica sa. „Era o ofertă bună și le-a luat”, a fost explicația transmisă gândul de biroul de presă de la Educație.

Foto: cars-data.com// Opel Corsa

Modelul de Opel din 2007, deținut de Adrian Curaj în trei exemplare, valorează în prezent în jur de 3.000-4.000 de euro, iar prețul unui Opel Corsa nou pleacă de la 11.000-12.000 de euro (model mai nou decât cele deținute de ministru).

Foto: cars-data.com // Ford Focus.

Anca Dragu ministrul Finanțelor: Mercedes Benz și Mazda

Anca Dragu, care a câștigat de la Comisia Europeană un salariu de peste 100.000 de euro pe an, înainte să vină în Guvernul României, și al cărei soț Marius Alexandru Dragu deține o firmă de piese auto-moto, Amexim Car ”94, are împreună cu soțul două mașini și un scuter: un Mercedes CLA din 2014, o Mazda 6 din 2002 și un scuter Yamaha T-Max din 2001.

Foto: Wikipedia // Mercedes CLA

Prețul de pornire al spectaculosului model de Mercedes deținut de familia Dragu este de 30.000 de euro, pentru cea mai ieftină versiune (motor benzină, 1.8), iar cea mai scumpă versiune ajunge la aproape 60.000 de euro, cu echiparea AMG.

Foto: cars-data.com // Mazda 6

Cristiana Pașca Palmer, ministrul Mediului: Audi

Ministrul Mediului deține un Audi S4 fabricat în 2011 – limuzină sport propulsată de un motor de 3 litri care dezvoltă 333 de cai-putere (în cazul în care vorbim de un S4 veritabil și nu doar de un A4 echipat cu pachetul de design S (sportiv)). Mașina ministrului Mediului nu este una dintre cele mai prietenoase cu mediul, emițând 225 de grame de dioxid de carbon la kilometru, conform site-ului cars-data.com.

Foto: cars-data.com // Audi S4.

Mihnea Motoc, ministrul Apărării: Jaguar și Mercedes Benz

Fostul ambasador al României la Londra și anterior pe lângă Uniunea Europeană, Motoc deține două mașini care iau ochii: un Jaguar X Type fabricat în 2008 și un Mercedes E 200, fabricat în 2014 (mașină costă nouă puțin peste 40.000 de euro).

Foto: cars-data.com // Jaguar X Type.

Motoc mai deține și un Ford Fiesta vechi din anii ”90, pe care specifică că nu l-a radiat încă. Mihnea Motoc este soțul judecătoarei CEDO Iulia Motoc.

Foto: cars-data.com // Mercedes Benz E200.

Ioan Dragoș Tudorache, șeful Cancelariei: Mercedes Benz și Ford

Tudorache, care a lucrat mai mulți ani la Comisia Europeană, la Bruxelles, deține un Mercedes R280, fabricat în 2007, dar și un Ford Fiesta fabricat în 2010.

Foto: cars-data.com // Mercedes R280

Foto: cars-data.com // Ford Fiesta.

Lazăr Comănescu, ministrul de Externe: BMW

Șeful diplomației, fost ambasador în Germania, venit în Guvern din postura de consilier al președintelui Klaus Iohannis, și-a luat mașină nouă în 2015. El a optat pentru un SUV de oraș BMW X3. Prețul unei astfel de mașini pleacă de la 40.000 de euro și poate ajunge la aproape 60.000 de euro, în funcție de motorizări și echipări.

Foto: cars-data.com // BMW X3.

Petre Tobă, ministrul Afacerilor Interne: Nissan și Renault

Fostul șef al Poliției Române deține un SUV Nissan X Trail fabricat în 2010 (prețul pe piața second-hand variază între 11.000 și 13.000 de euro), precum și un Renault Clio fabricat în 2013 (în jur de 5.000 de euro pe piața second-hand).

Foto: cars-data.com // Nissan X Trail și Renault Clio.

Marius Bostan, ministrul Comunicațiilor: Lexus

Activând în consultanța de afaceri, Bostan deține un SUV japonez Lexus RX400h, fabricat în 2006. Motorul este unul hibrid, electric și benzină, dezvoltând peste 270 de cai-putere.

Foto: cars-data.com // Lexus RX400h.

Dan Costescu, ministrul Transporturilor: Mitsubishi, BMW, Land Rover

Costescu, fost manager al CFR și anterior lucrând în mediul privat, deține trei mașini și o motocicletă enduro. Este vorba despre un Mitsubishi fabricat în 1995 (model nespecificat), un BMW 316 fabricat în 2003, un SUV Land Rover Freelander fabricat în 2008 și o motocicletă enduro KTM (model nespecificat) fabricată în 2008.

Foto: cars-data.com // Land Rover Freelander și BMW seria 3

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii: Volkswagen

Venit de la Bruxelles, din postul de reprezentant al României la Comisia Europeană pe Agricultură, Irimescu deține un Volkswagen Polo fabricat în 2013 (mașina valorează 7.000-9.000 de euro pe piața second-hand).

Foto: cars-data.com // Volkswagen Polo

Ciprian Bucur, ministrul pentru Relația cu Parlamentul: Opel

Foto: cars-data.com // Opel Astra

Bucur deține un Opel Astra fabricat în 2007.

Vasile Dîncu, vicepremier, ministru al Dezvoltării: Mercedes Benz și Aro

Vicepremierul Vasile Dîncu deține un Merceds Benz din 2008, nespecificând modelul în declarația de avere. El deține de asemenea un Aro IMS din 1975, mașină cu valoare istorică – pe un site de anunțuri auto prețul uneia ajunge la 30.000 de lei.

Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii: Land Rover

Profesorul de limba franceză Vlad Alexandrescu are un Land Rover fabricat în 2005, despre care nu specifică modelul, în declarația de avere.

Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene: Saab

Venită din postul de manager de proiecte la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Răducu are un Saab fabricat în 2008, despre care nu specifică modelul în declarația de avere.

Miniștrii fără mașină personală: prim-ministrul Dacian Cioloș (a renunțat în noiembrie 2014 la un Nissan Qashqai, pe care l-a vândut cu 12.500 de euro la Dacia Service Cluj), ministrul Energiei Victor Grigorescu, ministrul Muncii Claudia Costea, ministrul Sănătății Patriciu Andrei Achimaș Cadariu, ministrul Tineretului și Sportului Elisabeta Lipă, ministrul pentru Consultare Publică Violeta Alexandru, ministrul pentru Românii de Pretutindeni Dan Stoenescu.

Singurul ministru din cabinetul Cioloș care nu și-a completat până acum declarația de avere este chiar ministrul Justiției, Raluca Prună.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Bunica...
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de...
Dieta biochimică a lui Ion Iliescu | Ce mănâncă, de fapt, fostul președinte la 94...
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă,...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Sicriu în formă de mașină, trandafiri albi și dedicații pe bandă rulantă! Imaginile durerii de...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat...
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"Zici că era la sala de fitness". Iulia Vântur, concert live! Blondina a fost criticată...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Regele Charles a vizitat un centru de tratare a cancerului din Londra