Prima pagină » Știri » Când crește punctul de pensie. Anunțul făcut de ministrul Muncii

Când crește punctul de pensie. Anunțul făcut de ministrul Muncii

Când crește punctul de pensie. Anunțul făcut de ministrul Muncii
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat, marți, că punctul de pensie va crește, din luna iulie, la 1.000 de lei, în ciuda recomandărilor Fondului Monetar Internațional (FMI), iar la finalul lunii martie va fi gata și legea salarizării unitare.

„De la întâi iulie, punctul de pensie va crește la 1.000 de lei, nu se pune problema să amânăm această creștere, să o schimbăm, să amânăm legea salarizării unitare sau toate celelalte măsuri pe care ni le-am asumat prin programul de guvernare. Asta nu înseamnă că noi ne uităm cu mai puțin respect către FMI sau către Comisia Europeană sau către alte instituții internaționale, dar, nu putem să nu observăm faptul că toate prognozele în ceea ce privește România în ultimii ani, atât ale Comisiei Europene cât și ale FMI au fost greșite. Dați-ne voie să ne luăm după Comisia de Prognoză, care nu a greșit niciodată până acum, și după estimările pe care le facem noi cu specialiștii PSD”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la România TV.

Anunțul ministrului Muncii și Justiției Sociale vine în contextul în care Reza Bagir, șeful FMI la București, a atras atenția asupra deficitului bugetar în creștere și a spus că România este țara UE cu cea mai mare majorare a deficitului bugetar structural.

„Pentru anul acesta, estimăm că, dacă nu se iau alte măsuri în afară de cele incluse deja în buget, deficitul proiectat va fi de 3,7% din PIB. În timp ce deficitul este proiectat la 3,7% într-un scenariu în care politicile nu se modifică, vedem unele probleme care se configurează anul viitor. După estimările noastre, noi proiectăm că deficitul anului viitor va ajunge la 3,9% din PIB. Aș vrea să precizez că estimările noastre pentru anul viitor se vor modifica odată ce se vor purta discuțiile pe bugetul 2018. Informațiile noastre la acest moment se bazează pe ceea ce s-a inclus cu privire la anul 2018 în bugetul anului 2017 și pe efectele unor politici care sunt deja luate în considerare, cum ar fi majorarea punctului de pensie care trebuie să intre în vigoare în cursul acestui an”, a spus Bagir.

În ceea ce privește legea salarizării unitare, Lia Olguța Vasilescu a precizat, în cadrul aceleiași intervenții tv, că își propune ca această lege să corecteze o serie de inechități care există acum în sistemul bugetar. Noua lege a salarizării ar urma să fie gata până la finalul lunii martie, a mai spus ministru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia și Ucraina își construiesc propriile alternative la Starlink. Cum se schimbă războiul dronelor
Digi24
Bere, vin sau tărie? Un studiu realizat peste 340.000 de persoane arată ce tip de alcool e asociat cu cel mai mare risc de deces
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Adevarul
Fiul lui Donald Trump, partidă de vânătoare în Mongolia alături de un oligarh rus din cercul apropiaților lui Putin
Mediafax
Cine este Gadi Eisenkot, rivalul lui Netanyahu la alegerile parlamentare din Israel
Click
România alocă doar 500.000 de lei pentru promovarea filmului „Fjord” la Oscar. Bugetul Spaniei este de 50 de milioane de dolari
Digi24
„Cascadorii râsului”. Imagini virale cu parada de Ziua Armatei în Călărași: jandarmii n-au nimerit pasul, iar fanfara notele
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Lidl pregătește 2 noi produse în toate magazinele din țară! Nu conțin deloc aditivi și sunt gata de consumat rapid
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Chevrolet Corvette, fabricat în urmă cu aproape o jumătate de secol, fotografiat la RAR Iași
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce Soarele răsare la est și apune la vest?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute