Prima pagină » Știri » Care este starea celor două persoane confirmate cu coronavirus în România

Care este starea celor două persoane confirmate cu coronavirus în România

Care este starea celor două persoane confirmate cu coronavirus în România

Bărbatul din Maramureș și femeia din Timișoara sunt  sub atenta supraveghere a medicilor. Cele două persoane și-au petrecut noaptea în spital.

Bărbatul din Maramureș, în vârstă de 45 de ani, a cerut inițial ajutor în Peninsulă, dar doctorii de acolo i-au dat tratament doar pentru o infecție respiratorie și l-au lăsat să plece.

Vineri seară, specialiștii DSP au recoltat probe de la persoane cu care femeia în vârstă de 38 de ani a intrat în contact direct și care sunt izolate acum la domiciliu, transmite stirileprotv.ro

A fost dispusă pază la locuințele acestora, iar Prefectul județului a anunțat că sunt pregătite spațiile de carantină în cazul în care va fi nevoie de ele.

Ambii pacienți s-au întors de curând din Italia, dar nu din zone în care a fost impusă carantină.

Cele două noi cazuri de COVID-19 nu au legătură cu bărbatul de 25 de ani din Gorj, care a fost primul depistat cu boala în România.

Bărbatul de 45 de ani de ani este internat într-o secție specială la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, după ce vineri a suferit o insuficientă respiratorie și a fost la terapie intensivă. Sâmbătă,starea lui a dat semne de ameliorare.

Violeta Briciu, director spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca a declarat: „Primește tratamenet specific de pneumonie, pentru coronavirus neavând în acest moment o terapie specifică.”

În stare mai bună este femeia de 38 de ani din Timișoara, care inițial fusese confirmată cu virus gripal.

Femeia de 38 de ani a fost adusă la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. Aceasta a stat șapte zile izolată la domiciliu.

Autoritățile medicale au declanșat anchete epidemiologice, atât în cazul femeii din Timișoara, cât și al bărbatului din Maramureș. Toate persoanele care au intrat în contact cu cei doi urmează să fie identificate și testate pentru COVID-19. În funcție de rezultate urmează să fie dispusă carantină sau izolarea la domiciliu sub supraveghere.

Cu trei cazuri confirmate în România de coronavirus, responsabilii susțin că deocamdată nu avem motive de îngrijorare.

Nelu Tătaru, secretar de Stat Ministerul Sănătății: „Nu este cazul să ne gândim la epidemie, la închiderea granițelor și ce discuții mai sunt. Nu. Tratăm două infecții respiratorii. Una dintre ele confirmată și cu virus gripal.”

Ministerul Sanatatii a anuntat, vineri, că avem încă două confirmări de coronavirus în România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul-șef al Armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski. Cine îi ia locul
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $ al lui Christopher Nolan
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Irina Margareta Nistor a dat verdictul. Ce spune despre filmul Odiseea, regizat de Christopher Nolan: „Are câteva scene care ar fi putut lipsi”
Digi24
Trump anunță noua țintă de pe teritoriul Iranului: Muntele Târnăcopului, care adăpostește un complex nuclear. „Vom ataca foarte curând”
Cancan.ro
Mișcarea religioasă care a stârnit panică în București! Fiul astroloagei, ademenit de adepții sectei controversate
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Prima țară din Uniunea Europeană în care minorii nu mai au acces la rețelele de socializare