Cât a costat intervenția pompierilor în Colectiv. ISU cere banii de la inspectorii acuzați că nu și-au făcut datoria

Cât a costat intervenția pompierilor în Colectiv. ISU cere banii de la inspectorii acuzați că nu și-au făcut datoria
Publicat: 07/12/2015, 16:59

Căpitanii Antonina Radu și Petrică George Matei, de la ISU București-Ilfov, arestați preventiv, au fost trimiși în judecată de DNA, în 4 decembrie, fiind acuzați că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI.

Anchetatorii au arătat, în rechizitoriu, că Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 29.680 de lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenției în urma incendiului din clubul Colectiv.

„Prin încălcarea atribuțiilor de serviciu de către inculpații cpt. Radu Antonina și cpt. Matei George Petrică, la momentele controalelor efectuate la Clubul Colectiv aparținând SC Colectiv Club SRL, dar și prin efectuarea unor acte contrare atribuțiilor de serviciu în timpul programului de lucru, cei doi au creat premisele, în condițiile permiterii funcționării societății în lipsa autorizației pentru securitate la incendiu, producerii dezastrului din 30.10.2015, consecința fiind prejudicierea Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov cu suma de 29.680 lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenției în urma incendiului de la data menționată, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenție, precum și cheltuielile cu personalul implicat în intervenție”, se menționează în rechizitoriu.

De asemenea, în cauză s-au constituit parte civilă și părinții uneia dintre victimele incendiului de la Colectiv, decedată pe 1 noiembrie, „apreciindu-se că una din urmările imediate produse prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu a fost lezarea dreptului la viață, fără a se menționa cuantumul acestor pretenții civile”.

„Prin aceleași fapte inculpații cpt. Radu Antonina și cpt. Matei George Petrică au adus atingere drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și au manifestat dispreț față de garantarea dreptului constituțional la viață și integritate fizică și psihică așa cum este reglementat în cuprinsul art. 22 alin. 1 din Constituția României”, se menționează în rechizitoriu.

Conform documentului citat, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu de către căpitanii Antonina Radu și Petrică George Matei, clubul Colectiv ar fi realizat un folos necuvenit în valoare de 62.298 lei, „reprezentând profitul net pe care societatea comercială l-a realizat în perioada ce interesează cauza”.

Pentru recuperarea prejudiciului de de 92.978 lei ( 29.680 lei reprezentând pagubă cauzată ISU București- Ilfov, instituție subordonată I.G.S.U. și 62.298 de lei cuantumul folosului necuvenit obținut de SC Colectiv Club SRL ca urmare a ilicitului săvârșit de inculpați ), respectiv a sumei ce urmează a fi precizată de către părțile civile, procurorii anticorupție au instituit sechestru asigurător asupra a două apartamente din Capitală aparținând Antoninei Radu, respectiv lui Petrică George Matei.

Cei doi căpitani ISU au fost trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și uzurpare a funcției, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Conform anchetatorilor, în perioada septembrie 2014 – primăvara anului 2015, Antonina Radu și George Petrică Matei, în calitate de ofițeri inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club S.R.L. București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.

Astfel, cei doi angajați ai ISU ar fi permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au luat nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, „aducându-se astfel atingere drepturilor și intereselor legitime ale mai multor persoane fizice și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.”

Procurorii DNA susțin că, deși au făcut mai multe deplasări la SC Colectiv Club SRL, Antonina Radu și Petrică George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej și nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca societatea să fie luată în evidență de către ISU București, ca funcționând fără aviz sau autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Mai mult, potrivit procurorilor, cei doi angajați ai ISU s-ar fi oferit să-i ajute pe patronii clubului cu întocmirea dosarului pentru obținerea avizului PSI.

„Totodată în perioada septembrie 2014 – octombrie 2015, căpitan Radu Antonina și în perioada septembrie 2014 – 27 septembrie 2015, căpitan Matei George Petrică, în calitate de ofițeri – cadre militare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov, cu bună știință, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv în control la S.C. Colectiv Club S.R.L. București, la punctul de lucru din mun. București, strada Tăbăcarilor, nr. 7, Sector 4, au întocmit în numele acestei societăți comerciale și pentru aceasta, mai multe documente referitoare la protecția împotriva incendiilor, respectiv plan de evacuare a persoanelor/bunurilor în caz de incendiu, dispoziție privind organizarea apărării împotriva incendiilor, dispoziții de apărare împotriva incendiilor, fișe individuale de instructaj în domeniul situațiilor de urgență, au instruit angajații societății în cauză pe linia securității la incendiu”, se arată în rechizitoriu.

Pe 10 noiembrie, Tribunalul Militar a decis arestarea lui George Matei și plasarea în arest la domiciliu a Antoninei Radu, instanța motivând în cazul acesteia că are în îngrijire o fiică de opt ani și un frate de 42 de ani fără niciun venit, cu handicap psihiatric accentuat. Pe 14 noiembrie a fost însă arestată și Antonina Radu, prin decizia definitivă a Curții Militare de Apel.

În urma incendiului din 30 octombrie, de la clubul Colectiv, 60 de persoane au decedat și alte aproximativ 150 au fost rănite și internate în spitale din Capitală, ulterior unele dintre acestea fiind transferate la clinici din străinătate sau externate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro...
De ce a fost mutat Florin Piersic la un spital din București. Vești nu tocmai...
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală....
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
El este Vlad, tânărul care s-a aruncat de la etajul trei al spitalului după o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
AstraZeneca anunţă că retrage vaccinul COVID-19 în toată lumea. Anunţul vine la câteva luni după...
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Locul din România care îți taie răsuflarea. Parcă este desprins din basme
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Pasărea care adoptă sau ucide puii altor păsări