Prima pagină » Știri » Caz atipic în Vaslui. Cristian Turcu, un fost traficant de minore, a ajuns consilier județean. Va face parte din comisia de protecție copii și învățământ

Caz atipic în Vaslui. Cristian Turcu, un fost traficant de minore, a ajuns consilier județean. Va face parte din comisia de protecție copii și învățământ

Caz atipic în Vaslui. Cristian Turcu, un fost traficant de minore, a ajuns consilier județean. Va face parte din comisia de protecție copii și învățământ

Cristian Turcu, consilierul personal al vicepreședintelui CJ Vaslui Dan Marian, a depus, luni, jurământul, urmând să facă parte, totodată, din comisia de protecție copii și învățământ. Însă, în 2010, acesta a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de minore. Pe scurt, din fost traficant, a ajuns consilier județean.

Potrivit adevarul.ro, Cristian Turcu a racolat, în urmă cu un deceniu, două surori minore, pe care le-a vândut cu 1.000 de euro unui proxenet. Fetele urmau să practice prostituția în Italia. Actualul politician le-a cunoscut pe cele două adolescente pe când avea 25 de ani și era DJ într-o discotecă din Vaslui.

După ce a aflat că fetele provin dintr-o familie cu probleme, Cristian Turcu le-a propus să meargă în Italia, unde să practice prostituția.

În urmă cu aproximativ două luni, Turcu Cristian mi-a spus că un prieten de-al său i-a cerut să găsească fete pe care să le aducă în Italia pentru a practica prostituția. Atunci i-am spus că mie mi-e frică și nu am curaj sa plec. El mi-a spus că nu consideră că este așa de periculos și că poți să lucrezi la cameră, la stradă sau pe internet”, a declarat una dintre fete anchetatorilor.

A încasat 1.000 de euro în schimbul minorelor

Ulterior, Cristian Turcu le-a plasat pe tinere lui Adrian Ovidiu Ciuraru, un condamnat pentru trafic de droguri, în schimbul cărora a primit suma de 1.000 de euro.

La un moment dat Cristian Turcu a ieșit din bar și au lipsit 2-3 minute (…) pe drum am întrebat-o pe G.ce bani i-a dat lui Cristian Turcu pentru noi, și aceasta ne-a spus că Turcu Cristian și-a primit deja plata, respectiv suma de 1.000 euro atunci cand ne-am întâlnit la barul din stația Peco”, a declarat anchetatorilor una dintre minorele racolate.

Cristian Turcu, reabilitat în 2016

În fața magistraților, Cristian Turcu și-a recunoscut parțial vinovăția. “Acesta a recunoscut că a fost contactat de inculpatul Ciuraru Adrian și că i-a propus să caute fete pentru a fi duse în Italia, însă a susținut, fără temei, că nu a știu că cele doua minore urmau să fie exploatate sexual în Italia”, se menționează în hotărârea Tribunalului Vaslui, care l-a condamnat pe Cristian Turcu la 3 ani de închisoare cu suspendare.

În 2016, Cristian Turcu a obținut reabilitatea în urma condamnării pentru trafic de minore, iar cazierul său a devenit curat.

Între timp, a ajuns consilierul personal al vicepresedintelui CJ Vaslui, Dan Marian, iar luni, 9 noiembrie, a depus jurământul. Va face parte din comisia de protecție copii și învățământ.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Are toate avizele, dar stă blocat. Cine a oprit proiectul Bala
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Vedeta PRO Tv care și-a pierdut părinții răpuși de cancer, unul după altul: „Au murit amândoi sub ochii mei”
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Alina Laufer, criticată dur de internauți după ce și-a făcut intervenții la nivelul feței: „Te-ai desfigurat”! Arată complet diferit acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre vitamina D și vitamina D3?