Prima pagină » Știri » Cazanciuc, despre asumarea pe legile justiției: Nu are obiect. Guvernul să retragă proiectul

Cazanciuc, despre asumarea pe legile justiției: Nu are obiect. Guvernul să retragă proiectul

Cazanciuc, despre asumarea pe legile justiției: Nu are obiect. Guvernul să retragă proiectul
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a declarat, miercuri, că Guvernul ar trebui să retragă proiectul de asumare a răspunderii pe modificarea legilor justiției, deoarece acesta a rămas fără obiect, în condițiile în care o lege asemănătoare a fost adoptată în Parlament și trimisă deja la promulgare.

„Nu e un absurd, e o insultă pur și simplu la adresa Parlamentuluiși la adresa poporului român. Am încercat să explic la nivelul Biroului Permanent Reunit astăzi că acest proiect pe pachetul de Justiție au rămas, practic, fără obiect. Noi am decis în Comisia juridică de ieri (marți – n.r.) să prorogăm termenul referitor la pensionarea anticipată la 20 de ani cu doi ani de zile, nu cu un an de zile. De asemenea, să prorogăm intrarea în vigoare a completelor de trei cu un an de zile. Votul în comisie a fost ieri unanim. CSM și MJ au susținut acest punct de vedere. E o soluție foarte bună în momentul de față pentru a lua o eventuală presiune asupra sistemului judiciar. Astăzi în plen acest proiect de lege a primit vot unanim. E o procedură parlamentară care s-a finalizat astăzi, proiectul aplecat la promulgare la președinte. Practic acest proiect a rămas fără obiect”, a spus Robert Cazanciuc, în Parlament.

Senatorul PSD a adăugat că proiectul de asumare a răspunderii reprezintă de fapt o lipsă de transparență.

„Pur și simplu Guvernul girează prin această asumare acest nimic, această indolență, această lipsă de răspundere a unora din CSM, care în loc să își vadă de ceea ce spune pe lege stau să se certe între ei. Această asumare este o ordonanță de urgență, o lipsă de transparență. În mod normal, guvernul trebuie să-și retragă acest proiect”, a adăugat Cazanciuc.

El a anunțat că PSD va depune amendamente până joi, la ora 10:00, însă va solicita retragerea proiectului de asumare.

„O să depunem mâine până la ora 10:00 amendamente. Vom trimite amendamentele la Guvern, dar Guvernul trebuie să renunțe la acest proiect pentru că a rămas fără obiect”, a completat social-democratul.

Camera Deputaților și Senatul se reunește, joi, de la ora 12.00, în plen reunit pentru pachetul celor trei proiecte de lege pe care și-a asumat răspunderea Guvernul Orban. Conform calendarului stabilit de conducerea Parlamentului, amendamentele pot fi depuse de aleși până la ora 10.00.

Guvernul și-a asumat răspunderea pe modificarea Legilor Justiției, pentru abrogarea OUG 51 privind transportul județean care bloca decontarea transportului pentru elevi și legea plafoanelor bugetare pentru anul viitor, în vederea adoptării ulterioare a Legii bugetului pe 2020.

Executivul a adoptat cele trei proiecte pe care își asumă răspunderea în ședința de marți seara.

Proiectul care prevede modificarea Legilor justiției propune prorogarea pentru data de 1 ianuarie 2021 a pensionării anticipate a magistraților, creșterea numărului judecătorilor în completele inferioare, de la doi la trei, dar și partea legată de vechimea pentru accederea în Institutul Național al Magistraturii.

Între timp, Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, o altă inițiativă legislativă prin care pensionarea anticipată a magistraților este amânată până la 1 ianuarie 2022, fiind menținută în această perioadă vechimea minimă de 25 de ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Valerie Lungu a răbufnit după criticile primite în urma scandalului de la „Asia Express”. „Cine este Cristina Cioran?”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!