Prima pagină » Știri » Cazul fetei adoptate în Timiș: Asistentul maternal a menționat de 5 ori că nu este hotărât cu privire la adopția copilului

Cazul fetei adoptate în Timiș: Asistentul maternal a menționat de 5 ori că nu este hotărât cu privire la adopția copilului

Cazul fetei adoptate în Timiș: Asistentul maternal a menționat de 5 ori că nu este hotărât cu privire la adopția copilului
Reprezentanții DGASPC Caraș-Severin au anunțat, vineri, că asistentul maternal în grija căruia se află fetița de 7 ani, care a fost dată spre adopție unei familii din Timișoara, s-a adresat instanței în speranța că nu va pierde copilul, deși menționase înainte că nu este decis în privința adopției.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Caraș-Severin a arătat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că fetița de șase ani și unsprezece luni se află în grija asistentului maternal profesionist din orașul Bocșa de la vârsta de un an și două luni. Reprezentanții instituției susțin că asistentul maternal a declarat în scris că nu dorește să adopte fetița.

„Întrucât măsura de protecție specială a plasamentului la un asistent maternal profesionist are un caracter temporar, reprezentanții DGASPC Caraș-Severin au obligația, potrivit legislației în vigoare, să efectueze toate demersurile necesare în vederea reintegrării copilului în mediul său familial, iar în cazul în care familia naturală/extinsă manifestă dezinteres față de situația copilului, singura variantă posibilă pentru copil este deschiderea procedurii de adopție, aceasta fiind dispusă în luna iunie 2014 de către instanța de judecată competentă pentru copilul SG. Întrucât persoana/familia cu care copilul are viață de familie, pe o perioadă de minim 6 luni, are prioritate în a adopta copilul, dacă deține un atestat valabil de persoană/familie aptă să adopte, asistentul maternal profesionist al copilului SG a declarat, în scris, că nu dorește să îl adopte pe acest copil și nu a mai revenit asupra deciziei sale”, se arată în comunicat.

Sentința civilă de deschidere a procesului de adopție a avut o valabilitate până în iulie 2016, iar în tot acest timp nu s-a reușit identificarea unei familii adoptatoare pentru Gabriela. Astfel, reprezentanții DGASPC Caraș-Severin au luat din nou legătura cu rudele până la gradul IV ale fetiței, care nu au dorit să o ia acasă.

Prin urmare, instituția arată că a fost redeschisă procedura de adopție, iar în decembrie 2018, Gabriela a devenit din nou adoptabilă, clasificându-se atât pentru adopția internațională, cât și la secțiunea copilului greu adoptabil din Registrul Național pentru Adopții.

„De asemenea, precizăm faptul că în cadrul întâlnirilor avute cu asistentul maternal profesionist, acesta a menționat de 5 ori că nu este hotărât cu privire la adopția copilului în cauză. Aceste informații sunt consemnate în dosarul copilului și sunt confirmate, cu semnătură, de către asistentul maternal profesionist. Totodată, asistentul maternal profesionist a precizat că nu dorește să renunțe la beneficiile care rezultă din statutul de asistent maternal profesionist, deoarece mai are o perioadă de peste 1 an până la ieșirea la pensie”, a informat DGASPC Caraș-Severin.

Reprezentanții instituției mai arată că, în luna martie a acestui an, au fost solicitate informații despre fetiță de către familia adoptatoare din Timișoara. Astfel, au avut loc mai multe întâlniri între familia adoptatoare și fetiță, la care au fost prezenți și un asistent social și un psiholog din cadrul DGASPC Caraș-Severin, care au observat că fetița „a relaționat pozitiv cu membrii familiei potențial adoptatoare, a petrecut timp alături de aceștia, fără a manifesta anxietate de separare față de persoanele de referință, iar la finalul etapei de pregătire, copilul SG era pregătit emoțional pentru adopția sa”.

DGASPC Caraș-Severin a mai precizat că doar după inițierea procedurilor de potrivire practică, familia asistentului maternal a început să facă primele demersuri pentru a o putea adopta pe Gabriela. Între timp, asistentul maternal profesionist s-a adresat instanței de judecată, în speranța că va reuși să n-o piardă pe fetiță.

„Ulterior, instanța de judecată competentă s-a pronunțat cu privire la încredințarea în vederea adopției, în luna aprilie, iar asistentul maternal profesionist a refuzat să predea copilul pentru mutarea sa. În acest sens, precizăm că familia adoptatoare a efectuat demersurile necesare, printr-un executor judecătoresc, pentru punerea în executare a sentinței civile definitive. În prezent, întrucât mama biologică a copilului SG s-a adresat instanței de judecată cu cerere de intervenție accesorie, iar asistentul maternal profesionist cu o cerere de intervenție principală și cu cerere de suspendare a executării provizorii, pe rolul instanțelor de judecată competente există procese cu privire la situația juridică a copilului, care se află în curs de soluționare. De menționat este faptul că, deși s-a solicitat prezența copilului pentru consilierea sa, asistentul maternal profesionist refuză cu vehemență să prezinte copilul reprezentanților DGASPC Caraș-Severin”, se arată în comunicatul de presă.

O fetiță de șapte ani, cu probleme medicale, luată în plasament în 2013 de către un asistent maternal din orașul Bocșa, județul Caraș-Severin, este pe punctul de a fi despărțită de cei care au crescut-o după ce a fost finalizată procedura de adopție în cazul unei familii din Timișoara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!