Prima pagină » Știri » CAZUL REFERENDUMULUI. Zeci de persoane, audiate la DNA Constanța

CAZUL REFERENDUMULUI. Zeci de persoane, audiate la DNA Constanța

Aproximativ 50 de persoane din județele Constanța și Tulcea au fost chemate la audieri, în ultimele zile, la sediul DNA Constanța în dosarul privind posibile fraude la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

Aproximativ 50 de persoane din județele Constanța și Tulcea au fost chemate la audieri, în ultimele zile, la sediul DNA Constanța în dosarul privind posibile fraude la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

„Este vorba despre o comisie rogatorie sosită de la București, care audiază mai mulți martori într-un dosar al structurii centrale”, a declarat, joi, corespondntului MEDIAFAX, șeful DNA Constanța, procurorul Sorin Constantinescu.

El a precizat că este vorba despre aproximativ 50 de persoane care locuiesc în județele Constanța și Tulcea.

„Fiind vorba despre persoane aflate în zona noatră de competență, s-a decis audierea lor la Constanța, dar dosarul este al structurii centrale”, a mai spus șeful DNA Constanța.

Martorii chemați la audieri în dosarul refendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu au fost citați câte 15 – 20 pe zi, urmând să fie audiați în funcție de cum ajung la sediul DNA Constanța.

Contactați telefonic, reprezentanții USL Constanța au spus că nu știu nimic despre audierea acestor martori și nici din ce localități provin ei.

În luna august, Direcția Națională Anticorupție informa că procurorii fac cercetări în legătură cu organizarea și desfășurarea referendumului din 29 iulie. Astfel, au avut loc audieri în județele Vrancea, Gorj, Dolj, Mehedinți și Teleroman.

Parchetul General a deschis peste 500 de dosare penale privind posibile fraude electorale comise la referendumul din 29 iulie, cele mai multe fiind în județe din Oltenia și Moldova, unde au fost înregistrate prezențe record, de multe ori de peste sută la sută.

De asemenea, au fost chemați la audieri politicieni sau reprezentanți ai autorităților locale. Astfel, președintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, a fost audiat, în 16 august, la DNA Cluj. În același caz au mai fost audiați, în calitate de martori, șeful Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu, care este și vicepreședinte al PNL Cluj, precum și liderul PNL Cluj, Marius Nicoară.

Secretarul general al PSD Liviu Dragnea este cercetat de procurorii DNA într-un dosar privind posibile fraude la referendum, fiind acuzat că, în calidate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, și-ar fi folosit autoritatea și influența în scopul obținerii unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia. El a fost miercuri la DNA, unde a spus că a depus un memoriu în care a dat explicații în legătură cu acuzațiile care îi sunt aduse.

În dosarul referendumului, în 13 august, fostul ministru de Interne Ioan Rus (care a demisionat din funcție în 6 august) a fost audiat ca martor.

Tot în acest caz, în 10 august, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a cerut Camerei Deputaților avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administrației Victor Paul Dobre care, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, a înaintat Curții Constituționale o adresă prin care preciza că MAI nu-și poate asuma numărul de alegători.

Potrivit procurorilor, Victor Paul Dobre, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, a semnat o adresă prin care preciza că MAI nu-și poate asuma numărul de alegători, document înaintat Curții Constituționale de șeful Direcției pentru Evidența Persoanelor, Constantin Manoloiu.

Procurorii îi cercetează pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe chestorul de poliție Constantin Manoloiu și pe secretarul de stat Nicolae Căbulea, șeful Departamentului Ordine și Siguranță Publică din MAI.

Fostul ministru de Interne Ioan Rus îi spunea lui Victor Paul Dobre, într-o discuție despre listele electorale, în 4 august, că el le-a spus că nu semnează „niciun singur om în plus sau în minus”, pentru că „el chiar nu vreau să-și petreacă bătrânețile în pușcărie!.

Ioan Rus îi spunea lui Victor Paul Dobre că li se cere să se demonstreze faptul că referendumul este valid și că ei trebuie să facă „cvorumul ăla” (necesar demiterii președintelui Traian Băsescu-n.r.).

În 21 august, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a constatat că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, dar că nu s-a întrunit condiția de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil, astfel că președintele Traian Băsescu, suspendat din funcție, și-a reluat atribuțiile. Pe perioada suspendării, președinte interimar a fost liderul PNL, Crin Antonescu, președintele Senatului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Polonia avertizează: Rusia pregătește provocări pe Flancul Estic
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci