Prima pagină » Știri » Ce a declarat elevul bătut în holul școlii de mămicile unor colegi. Mama băiatului „vrea dreptate” și ca „doamna director să plătească”

Ce a declarat elevul bătut în holul școlii de mămicile unor colegi. Mama băiatului „vrea dreptate” și ca „doamna director să plătească”

Detalii pe gândul

Mirela Bădulescu, mama copilului lovit, Mustafa, a povestit, miercuri, presei, că femeile care i-au agresat băiatul veniseră la școală pentru o reclamație.

„A fost o reclamație la doamna director, nesemnată. În momentul doi, când am chemat Poliția, dânsa a plecat între timp la secretariat și i s-a pus o ștampilă pe acea cerere de înregistrare. De ce, ca să aibă o dovadă la mână că a fost făcută sesizațrea? (…) Vreau să se facă dreptate. E foarte speriat. Vreau să se facă dreptate și doamna director să plătească, cea care a refuzat să cheme ambulanța și poliția și m-a dat afară din școală cu copilul, chipurile pentru că aș face gălăgie și nu am dreptul să stau în școală, într-o instituție de stat. Unde este securitatea copiilor noștri?”, a spus Mirela Bădulescu.

Ea a recunoscut că fiul său ar fi avut unele conflicte cu colegii, dar s-ar fi împăcat.

„Știu că înainte de vacanța de iarnă au avut copiii un conflict între ei, domnul diriginte sesizându-mă. S-au împăcat copiii. Vorbesc, zâmbesc împreună, ce s-a întâmplat ieri nu știu. (…)”, a declarat Mirela Bădulescu, cerând să-i fie făcută dreptate.

„Vreau să plătească prin pușcărie. Am pretenția ca statul român să facă legea”, a adăugat mama băiatului.

La rândul lui, elevul agresat, Mustafa, a spus că incidentul în care a fost implicat s-a petrecut în timp ce era în pauză, fiind „lovit pe la spate”.

„Eram în holul școlii, la etajul doi, și vorbeam cu doi băieți. Deodată vine de la spate o mămică și îmi dă cu ceva în cap. Nu am mai văzut nimic, am căzut pe jos. După aceea mai vin încă două, înalte, nu știu ce s-a întâmplat.(…) Eu am crezut că erau niște copii, nu mi-am dat seama că erau niște doamne. (…)Nu-mi este frică să mai merg la școală. Eu puteam să mă apăr, dar nu am văzut pe nimeni în față, m-au luat pe la spate”, a povestit Mustafa.

Potrivit băiatului, paznicul școlii nu a intervenit.

„Sora mea și un coleg s-au băgat în față. Doamnele acelea fără inimă au dat și în ei, le-au dat un pumn, doi. Eu am așteptat, am zis să nu mă ripostez, am zis că vin paznicii. Dar niciun paznic nu era, s-a băgat doamna de Română și doamna de Sport, s-au băgat femeile și paznicii nu au venit”, a adăugat copilul.

El a spus că nu are conflicte cu colegii de clasă, iar unele din acțiunile sale sunt glume făcute cu colegii.

Sora lui Mustafa, Jamila, care la cei 16 ani este în clasa a opta, a declarat în fața presei cum a fost și ea agresată în timp ce încerca să intervină în ajutorul fratelui ei.

„Eram în clasă, era în pauză. A venit o copilă din școală să mă anunțe că e o bătaie. Credeam că se ceartă fratele meu cu niște copii, dar, de fapt, când am ajuns acolo, erau niște femei, una mică de statură și două mai mari, mai uriașe, erau mai mari decât bărbații… Am alergat, pe cea mică am prins-o de mâini și am dat-o mai în spate, să îmi pot apăra fratele. Și, în timp ce îmi apăram fratele, mi-am luat niște pumni, nu știu de la care din ele, și a intervenit în același moment îngrijitorul școlii și doamnele profesoare”, a povestit și Jamila.

Conducerea Școlii Gimnaziale nr. 28 „Dan Barbilian” spune că Mustafa este un copil problemă, care a fost implicat în diverse conflicte cu colegii, a trecut prin mai multe comisii de disciplină, i s-a scăzut nota la purtare și a rămas repetent, dar niciuna dintre aceste pedepse nu a reușit să-l liniștească. Din cauza comportamentului, el a fost transferat în mai multe unități de învățământ, iar la Școala nr. 28 s-a încercat chiar consilierea psihologică, dar și el și mama lui au refuzat.

Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă la o școală generală din Constanța după ce un elev în vârstă de 13 ani a fost agresat pe holurile instituției de învățământ de către mamele unor colegi, care veniseră să depună o plângere împotriva sa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Câți dintre ucraineni l-ar mai vota pe Volodimir Zelenski astăzi?