Prima pagină » Știri » Ce avere are președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea, ridicat astăzi de DNA

Ce avere are președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea, ridicat astăzi de DNA

Ce avere are președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea, ridicat astăzi de DNA
Președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, acuzat de corupție, deține, potrivit declarației de avere din aprilie 2014, șapte terenuri intravilane în municipiul Brăila, un apartament, trei case de locuit, un spațiu comercial, bijuterii de 13.000 de euro și patru depozite bancare

Potrivit declarației de avere completată în aprilie 2014, social-democratul Gheorghe Bunea Stancu deține șapte terenuri intravilane în municipiul Buzău, în suprafață totală de peste 11.500 de metri pătrați, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, Gheorghe Bunea are un apartament, trei case de locuit, dar și un spațiu comercial de 242 de metri pătrați. Președintele CJ Brăila a declarat, totodată, bijuterii în valoare totală de 13.000 de euro, cele mai multe anchiziționate în perioada 1974 – 2005, restul fiind din perioada 2005 – 2013.

Conform aceleiași declarații de avere, Gheorghe Bunea Stancu deține patru depozite bancare, două din anul 2009, la BCR Brăila, de câte 61.705, 75 lei, unul tot la BCR Brăila din 2004 în valoare de 746.492, 85 și unul la Unicredit Țiriac Bank, în valoare de 735.986, 74, din anul 2012.

Gheorghe Bunea Stancu mai are, potrivit declarației de avere, acțiuni la o societate comercială și la cinci SIF-uri. Astfel, social-democratul are 62, 5 la sută acțiuni la societatea Bursagrirom SA Brăila, la SIF Banat Crișana are 2.643 de acțiuni, la SIF Moldova deține 12.565 de acțiuni, la SIF Transilvania 3.475 acțiuni, la SIF Muntenia 16.132 acțiuni și la SIF Oltenia 4.477 acțiuni.

La venituri, șeful CJ Brăila a trecut în declarația de avere indemnizația de președinte al CJ Brăila în cuantum de 55.356 de lei, în timp ce soția sa, Gheorghe Bunea Tanța, care este educatoare la o grădiniță din municipiul Brăila, are venituri de 26.044 lei.

La venituri din alte surse, Bunea Stancu are o sumă de 540 de lei însemnând indemnizație de la Comisia pentru Autorizarea Împrumuturilor.

Potrivit declarației de avere, Gheorghe Bunea Stancu nu are datorii și nici nu a primit cadouri și nu a beneficiat de servicii sau alte avantaje în mod gratuit.

În ceea ce privește declarația de interese, Gheorghe Bunea Stancu apare ca fiind acționar la Bursagrirom SA Brăila, cu 62,5 la sută, și având acțiuni la cinci SIF-uri.

De asemenea, este președinte al Centrului de Informare și Documentare, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Dunărea, președinte al Asociației Eco Dunărea Brăila, președinte al Asociției Handbal Club Brăila, președinte al Asociației Vânătorilor și Pescarilor, președinte al Grup Local pentru Promovarea și Dezvoltarea Zonei Pescărești Brăila dar și membru în Consiliul de Dezvoltare Regională regiunea sud-est, fără a fi trecute și beneficiile ce rezultă în urma acestor funcții.

În declarația de interese, Gheorghe Bunea Stancu are trecute și funcțiile politice. Astfel, el este președinte al PSD Brăila, este președinte al Consiliului Județean Brăila, dar și membru al BPN-+PSD și președinte al Comitetului Financiar al PSD.

Vineri, au loc percheziții la locuința și la biroul președintelui CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, cercetat de procurorii anticorupție pentru abuz în serviciu și conflict de interese, ambele infracțiuni în formă continuată

Potrivit unor surse judiciare, infracțiunile puse în sarcina lui Bunea Stancu vizează atribuirea unor contracte, de către CJ Brăila, unor firme care, în prezent, ar deține monopolul lucrărilor pe bani publici din județ. Una dintre aceste firme, spun aceleași surse, ar fi controlată chiar de către președintele CJ Brăila. Anchetatorii susțin, conform surselor citate, că licitațiile s-au desfășurat astfel încât firmele respective, trei la număr, să fie declarate câștigătoare.

Prejudiciul total în acest dosar este estimat la aproape trei milioane de lei, în urma încheierii a cinci contracte, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și îndeplinirea defectuoasă a acestora, de către președintele CJ Brăila, ca ordonator principal de credite, și funcționarii din subordinea sa, au mai spus sursele citate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O parte din cabluri au cedat. Momentele tensionate din timpul scufundării barjelor care au salvat Reactorul 2 de la Cernavodă
Digi24
EXCLUSIV Gheorghiu, atac dur la Grindeanu: Nu e capabil să fie solidar cu nevoile țării. E nedrept ca PSD să primească guvernarea
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
Eugen Tomac, despre criza guvernamentală: Președintele este pregătit să desemneze mâine un candidat
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Prima grădină botanică din România