Prima pagină » Știri » Ce conțin, de fapt, celebrii MICI de la Selgros. Majoritatea românilor îi consideră cei mai buni

Ce conțin, de fapt, celebrii MICI de la Selgros. Majoritatea românilor îi consideră cei mai buni

Amyra Garey
Ce conțin, de fapt, celebrii MICI de la Selgros. Majoritatea românilor îi consideră cei mai buni

Când vine vorba de un grătar pe cinste și o masă cu toate preparatele necesare, micii de la Selgros sunt nelipsiți din farfuriile românilor.

Micii de la Selgros sunt renumiți pentru savoarea lor, iar românii îi cumpără de câte ori au ocazia.

Astfel, o tavă de 900 de grame din carne de vită și porc conține apă, sare neiodată, condimente, muștar, și desigur, câteva ingrediente ca, zahărul, carbonat de sodiu, arome și dextroză.

Sursă Foto – Facebook

Micii au devenit, de-a lungul timpului, un preparat faimos în România, astfel că orice turist străin își dorește să îl încerce atunci când vine (cel puțin pentru prima dată) la noi în țară.

Unde se mănâncă cei mai gustoși mici

Ba mai mult decât atât, dacă turiștii ajung să deguste preparatul românesc dintr-un loc cu renume, unde micii sunt absolut delicioși, vor reveni de fiecare dată pentru a-și comanda încă o porție.

Unul dintre locurile deja emblematice în ceea ce privește micii este restaurantul La Cocoșatu’ din București, unde oamenii se duc să mănânce ”cei mai buni mici”, după cum afirmă sutele de recenzii.

Este condus de Sandu Cocoșatu’, o adevărată legendă, cunoscut drept un maestru al micilor.

Are 73 de ani și fiecare zi îl prinde în continuare lângă grătar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mișcarea MAGA s-a prăbușit!” Traian Băsescu, REACȚIE după victoria democraților în SUA
Digi24
Primele reacții venite din Rusia după înfrângerea republicanilor lui Trump în alegerile din SUA
Cancan.ro
Roxana Vașniuc, acuzații GRAVE la adresa fostului soț. Motivul pentru care vedeta nu își poate vedea fiica
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
Grindeanu a intrat deja în conflict cu un ministru tehnocrat. Suspiciuni de „bolojenism” SURSE
Mediafax
Pleacă sau rămân militarii americani în România? Ce a aflat ministrul de Externe de la omul lui Trump de la Pentagon
Click
Monica Davidescu și Aurelian Temișan au vrut să adopte o fetiță din Senegal. Ce i-a împiedicat
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție ÎNGRIJORĂTOARE pentru 2028: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Ce se întâmplă doctore
Diabetul nu afectează doar pancreasul. 7 organe pe care le poate afecta în tăcere, dacă lași glicemia să crească
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Mumiile incașe dezvăluie drogurile utilizate în timpul sacrificiilor umane
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!