Prima pagină » Știri » Ce se va întâmpla în România în cazul unui cutremur major. Ministrul de Interne: „ Avem un singur echipament de detectare a victimelor”

Ce se va întâmpla în România în cazul unui cutremur major. Ministrul de Interne: „ Avem un singur echipament de detectare a victimelor”

Ce se va întâmpla în România în cazul unui cutremur major. Ministrul de Interne: „ Avem un singur echipament de detectare a victimelor
Ministrul de Interne Dragoș Tudorache a anunțat că există mai multe lucruri care nu funcționează în cadrul procedurii de intervenție în caz de dezastru, după încheierea exercițiului „Seism 2016", care a simulat mobilizarea și intervenția la un cutremur de peste 7 grade. Tudorache a precizat că nu a dorit să facă „un exercițiu de succes, în care să spunem că facem totul bine", fiind pentru prima oară când noile protocoale de intervenție stabilite după tragedia din Colectiv au fost testate practic. Tudorache a arătat că au existat mai multe disfuncționalități, în special la nivel județean și local, dar că acum, spre exemplu, se poate spune clar, din practică, nu pe vorbe, cât durează mobilizarea unor forțe la intervenție. Un exemplu negativ a fost faptul că forțele ISU din Bihor au ajuns la Iași în 12 ore, dar și faptul că la această oră în România există un singur aparat de detectare a victimelor aflate sub ruine, la un cutremur.

„Este prima oară când facem un exercițiu de asemenea amploare. Nu am vrut să fac un exercițiu de succes, premeditat, în care să spunem că facem totul bine, ministerul este pregătit. Ce am vrut să facem a fost să validăm conceptul de intervenție pe care l-am definit în ultimul an. Trebuie să știm din practică, nu din analize interne sau din ce ne spune o structură sau alta”, a declarat ministrul de Interne Dragoș Tudorache, la finalul ședinței de Guvern de miercuri, referitor la exercițiul de simulare a mobilizării forțelor de intervenție la un cutremur de peste 7 grade pe scare Richter.

Ministrul Tudorache a precizat că la exercițiu au fost mobilizați peste 6.000 de persoane și 680 de mijloace tehnice din toate județele. El a reamintit că una dintre concluziile raportului Guvernului privind intervenția în criza Colectiv a fost că s-a intervenit haotic și că procedurile nu erau clare, iar prin exercițiul de acum s-a încercat „validarea modului de comandă și control al acestei intervenții”.

„Ce nu m-a mulțumit în acest domeniu a fost modul de interacțiune între autoritățile centrale și cele județene și locale. La nivel tehnic, capacitățile de comunicare trebuie îmbunătățite, precum și la protocolul de intervenție la nivel județean și local”, a spus ministrul de Interne.

Ministrul a vorbit și despre dotările deficitare ale IGSU, arătând spre exemplu că în România există un singur echipament de detectare a victimelor aflate sub ruine la un cutremur. „Va fi foarte greu cu un singur echipament. Dar știam că dotarea este deficitară și va trebui, noi ca stat, să stabilim o strategie și să alocăm resursele suficiente pentru dotări”, a spus Tudorache.

Cel mai mare câștig al exercițiului „Seism 2016″, a spus Tudorache, este că s-a putut constata care sunt timpii reali de reacție a forțelor de intervenție.

„Dacă acum câteva zile m-ați fi întrebat cât durează ca o coloană de autoutilitare ISU să ajungă dintr-un loc în altul, nu aș fi știut ce să vă spun. Acum știm. De la Bihor la Iași, a durat 12 ore. E foarte important să știm pe cine ne putem baza la fiecare oră a intervenției. În prima oră, ne putem baza doar pe resursele din zona de dezastru și județele limitrofe, care au ajuns în mai puțin de o oră, dar nu ne putem baza în primele ore pe județele mai îndepărtate” , a explicat Dragoș Tudorache.

Alte nereguli constatate în timpul exercițiului au fost lipsa de coordonare între operațiunile de căutare și salvare și cele de asistență acordată sinistraților, comunicarea cu serviciile județene de ambulanță și cu spitalele. În cazul spitalelor, „nu s-a putut verifica suficient de bine activarea planurilor albe. Practic, nu am observat la toate spitalele măsurile care trebuiau luate la nivelul acelor spitale”, a spus Tudorache.
Ministrul de Interne a vorbit și despre modul în care autoritățile comunică cu cetățenii în timpul unui astfel de dezastru, lucru simulat de asemenea în timpul exercițiului.

„Într-o situație reală de criză, dacă am fi în fața unui dezastru, nu știu câți dintre cetățenii României vor sta pe Facebook și pe Twitter pentru noutăți. E clar că va trebui să regândim un alt sistem prin care cetățenii să știe ce se întâmplă”, a spus Dragoș Tudorache.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O țară în care lucrează sute de mii de români discută creșterea vârstei de pensionare
Digi24
Putin reînvie „poporul sovietic”. România este vizată de o nouă lege promulgată de către dictatorul de la Kremlin
Cancan.ro
De ce fiica regretatei Codruța Notar din Sibiu a fost reținută abia la 1 an și 6 luni de când și-a ucis mama. Cine a alertat polițiștii
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu arată impecabil în costum de baie, la 47 de ani. Imaginile de pe plaja din Maldive sunt spectaculoase
Adevarul
Raport cutremurător: zeci de soldați moldoveni bătuți crunt în cazarme, unii au ajuns la spital cu traumatisme grave și fracturi severe
Mediafax
Meteorologii ANM fac anunțul cu privire la primele zile din 2026. Temperaturi neobișnuite la început de an
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mimica lui Zelenski când Trump a spus că Putin vrea să ajute Ucraina să reușească
Cancan.ro
S-a aflat acum! Ce alimente au consumat Antonella și Sara în Ajunul Crăciunului. Ar fi fost contaminate, potrivit specialiștilor. Poliția are deja 5 suspecți
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un tunner german a desenat viitoarea Dacia. Randările cu C-Neo care aprind discuțiile
Descopera.ro
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Nevastă-mea s-a tâmpit… Ștrulă: – De ce?
Descopera.ro
Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?