Prima pagină » Știri » Ce-și dorește pompierul care a impresionat România, făcând respirație gură la gură unui câine. „Prietene, să o faci pentru mine!”

Ce-și dorește pompierul care a impresionat România, făcând respirație gură la gură unui câine. „Prietene, să o faci pentru mine!”

Pompierul argeșean care a resuscitat un câine după un incendiu a vizitat cățelul la cabinetul veterinar. "Salut, prietene! Te rog să scapi, să o faci pentru mine. Te rog să trăiești", i-a spus pompierul cătețului. Medicul veterinar spune că animalul nu ar fi trăit dacă pompierul nu ar fi intervenit.

Un bărbat a fost grav rănit, vineri, într-un incendiu care i-a cuprins apartamentul. Din locuință a fost salvat și un cățel, care a fost resuscitat de un pompier și apoi transportat la o clinică veterinară. Proprietarul apartamentului, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a fost găsit inconștient, intoxicat cu fum și cu arsuri pe corp. El a primit îngrijiri la fața locului, apoi a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență din Pitești.

Pompierii au reușit să scoată din apartament și cățelul, care nu mai dădea semne de viață. Un pompier a resuscitat animalul, fiind ajutat și de cei de la SMURD.

Cățelul se află sub atenta supraveghere a medicilor, care susțin că patrupedul trăiește doar datorită pompierului care l-a resuscitat.

„Câinele e într-o stare critică. I-a fost afectat și creierul. Are o paralizie pe partea dreaptă, probabil din cauza faptului că a stat în stop-cardiorespirator mult timp până să fie fie readus la viață.(…) Este conștient, dar nu își poate folosi toată partea dreaptă. Dacă nu era pompierul clar nu avea absolut nicio șansă. A avut mare noroc. Până acum, din păcate, nu am întâlnit pe cineva care să facă și respirație artificială unui cățel”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, medicul veterinar Liliana Stănilă.

Mugurel Costache, pompierul argeșean care a resuscitat cățelul, este considerat erou, stârnind admirația nu doar a românilor din țară, cât și a celor plecați peste hotare sau a străinilor.

„Am primit mesaje se peste tot. Din Dubai, Barcelona, Germania, Franța, Italia, Anglia… toată lumea. (…) Am înțeles că cineva de la o publicație englezească m-a etichetat și a scris: . (…) De aseară până acum am 2000 de cereri de prietenie pe Facebook. Confirm, confirm, confirm…o să dau confirmare la toată lumea! Am primit mii de mesaje, telefoane….încerc să răspund la toată lumea. Am un mesaj în care scrie: ”, a povestit Mugurel.

După ce au aflat cum a reușit Mugurel să salveze un cățel, colegii de serviciu l-au aplaudat. „Colegii care erau în curtea unității când m-am întors de la intervenție m-au aplaudat și mi-au zis: ” , a adăugat Mugurel.

Acesta a mai povestit că familia l-a așteptat cu nerăbdare să-l felicite pentru gestul său.

„Sunt mândră că e fiul meu. (…) Le mulțumesc tuturor celor care îl sună și îl felicită, românilor și străinilor. Știam că are un caracter puternic, că e un copil educat, că are o inimă mare. Toate calitățile lui s-au împletit într-una singură, aceea de a salva o viață. Indiferent că e om sau animal, el și-a făcut doar datoria”, a declarat Maria Costache, mama pompierului.

Mugurel Costache este plutonier major și lucrează la Detașamentul de Pompieri din Pitești.

Raisa, fetița lui de șase ani, abia așteaptă să ajungă la școală să își întrebe colegii de la clasa zero dacă au aflat ce a făcut tatăl ei. „L-am sunat să îi spun că mi-a plăcut foarte mult și că sunt mândră de el. I-am spus că îmi pare bine că a salvat un cățeluș. Foarte mult îmi plac animalele. De la Mosu’ vreau un cățeluș sau o pisicuță. O să îi întreb pe colegii de la școală dacă l-au văzut pe tati”, a spus Raisa.

„Doamne, bine că a salvat cățelul, bine că e și el bine. De fiecare dată când pleacă la un incendiu stau cu inima îndoită de teama a ce poate să se întâmple, mai ales când nu răspunde la telefon. Îmi fac o mie și una de griji. Noi vorbim după orice intervenție. Așa și acum. Mi-a spus că a salvat un cățel. Mi-a zis, Denisa, i-a suflat pur și simplu în nas, că altfel nu rezista. Doamne, nu-mi bine să cred! (…) Sunt foarte mândră de el!”, a spus soția pompierului.

Sâmbătă, Mugurel împreună cu soția și fetița lor au mers la cabinetul veterinar unde se află cățelul. Pompierului i-au dat lacrimile când l-am văzut pe patruped: „Salut, prietene! Te rog să scapi, să o faci pentru mine. Te rog să trăiești”.

Cu mâinile pe cușca în care se afla patrupedul salvat și cu ochii în lacrimi, Mugurel a declarat: „Îmi e foarte greu să vorbesc. Sper din toată inima să își revină, să mă joc cu el, să pot să îl iau acasă dacă o să fie înțelegere din partea stăpânilor”.

Mugurel își dorește ca atât patrupedul, cât și stăpânul său să trăiască.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele cu dezlegare la pește rămase până la Crăciun
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Alegeri Primăria București 2025. Capitala votează astăzi primarul general. S-au deschis secțiile de votare
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Camerele de „descărcare a furiei”, pe val. De ce majoritatea clienților sunt femei?