Prima pagină » Magazin » Cine este femeia pe care BBC a ales-o pentru noua echipă „Top Gear”

Cine este femeia pe care BBC a ales-o pentru noua echipă „Top Gear”

Cine este femeia pe care BBC a ales-o pentru noua echipă
Cine este femeia pe care BBC a ales-o pentru noua echipă care să prezinte "Top Gear"

BBC ar fi găsit deja „o echipă de vis” pentru noua versiune a emisiunii „Top Gear”, după încheierea colaborării cu foștii prezentatori ai show-ului, Jeremy Clarkson, James May și Richard Hammond.

Din noua echipă a „Top Gear” ar urma să facă parte și o femeie, respectiv fostul model Jodie Kidd, care, în momentul de față, prezintă emisiunea „The Classic Car Show”, difuzată de televiziunea britanică privată Channel 5.

Alături de Jodie Kidd, din echipa de prezentatori a „Top Gear” vor face parte actorul Philip Glenister, starul serialului produs de BBC „Life on Mars”, și motociclistul britanic Guy Martin, care este una dintre vedetele televiziunii Channel 4.

Șefii BBC trebuie să ia rapid o decizie finală în privința echipei de prezentatori a „Top Gear”, după ce au renunțat la colaborarea cu Jeremy Clarkson, starul acestei emisiuni. Ulterior, Richard Hammond și James May, coprezentatori ai „Top Gear”, au refuzat să semneze noi contracte cu BBC.

BBC a anunțat, pe 25 martie, că a decis să nu reînnoiască contractul lui Jeremy Clarkson pentru „Top Gear”, după ce starul acestui show fusese suspendat pe 10 martie, ca urmare a unei dispute violente a acestuia cu producătorul Oisin Tymon.

Potrivit lui Tony Hall, directorul general al corporației britanice de media, această decizie nu a fost luată cu ușurință. Hall a precizat însă că „a fost depășită o limită” și acest lucru nu poate fi „trecut cu vederea”, potrivit bbc.com.

La fel ca în cazul lui Jeremy Clarkson, contractele lui James May și Richard Hammond cu BBC s-au încheiat și ar fi trebuit renegociate. Aceștia însă au refuzat să revină în postura de prezentatori ai „Top Gear” fără Clarkson.

Jeremy Clarkson este celebru pentru remarcile sale explicite și atitudinea acerbă împotriva conceptului de „corectitudine politică”.

Anul trecut, Jeremy Clarkson a primit un avertisment final din partea BBC, după ce a fost acuzat că a folosit o expresie rasistă în timp ce filma un episod din emisiunea „Top Gear”. Acel incident a fost cel mai recent dintr-o serie mai lungă de momente controversate – intens comentate și criticate – în care a fost implicat starul britanic.

După suspendarea lui Jeremy Clarkson, emisiunea „Top Gear” nu a mai fost difuzată de BBC, în Marea Britanie. La rândul lor, Richard Hammond și James May, coprezentatori ai „Top Gear”, au refuzat să mai realizeze acest show fără Jeremy Clarkson. Totodată, o serie de show-uri live programate în Marea Britanie și care se desfășurau sub brandul „Top Gear” au fost anulate.

Pe de altă parte, radiodifuzorul public britanic ar putea avea pierderi estimate la 67 de milioane de lire sterline pe an dacă va renunța definitiv la Jeremy Clarkson, după cum a relatat recent dailymail.co.uk.

BBC Worldwide, „brațul comercial” al corporației BBC, câștigă o sumă estimată la 50 de milioane de lire sterline pe an din vânzarea drepturilor de difuzare ale show-ului „Top Gear”, la nivel internațional. Acest show este difuzat în 214 țări din lume (inclusiv în România, n.r.).

În plus, BBC Worldwide câștigă milioane de lire sterline din revista Top Gear, care este editată de asemenea în mai multe țări din lume, dar și din show-uri live care folosesc brandul „Top Gear” și care sunt realizate atât în Marea Britanie, cât și în străinătate. Acestora li se adaugă vânzările de DVD-uri care folosesc de asemenea brandul „Top Gear”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Locuitorii unei țări vor primi 10.000 de dolari ca urmare a creșterii economice generate de Inteligența Artificială