Prima pagină » Știri » Cine este Marcel Vela și ce avere are. Iată ce scrie în actele oficiale

Cine este Marcel Vela și ce avere are. Iată ce scrie în actele oficiale

Cine este Marcel Vela și ce avere are. Iată ce scrie în actele oficiale
Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, sustine o conferinta de presa dupa ce a participat la sedinta Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta (CNSSU), in Bucuresti, luni, 9 martie 2020. EDUARD VINATORU/MEDIAFAX FOTO

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, omul din spatele Ordonanțelor Militare, este, conform declarației sale de avere, unul dintre cei mai puțin avuți membri ai Guvernului Orban. Omul din spatele Ordonanțelor Militare nu are mașină, are un apartament moștenit și are credit la bancă.

Marcel Vela este, cel puțin în această perioadă, omul responsabil cu veștile proaste, fiind cel care, până acum, a anunțat intrarea României în stare de urgență și numai puțin de opt Ordonanțe Militare pein care dreptul de circulație al românilor a fost restricționat.

Din declarația de avere a lui Vela, reiese că ministrul Afacerilor Interne își ține banii în lei și nu neapărat la bancă, așa cum fac majoritatea celor care dețin sume importante de bani. Politicianul a recunoscut că deține, în numerar, 450.000 de lei și 38.000 de euro, dar mai are la bancă, peste 150.000 de lei.

În același timp, politicianul și-a trecut în declarația de avere și un album papal, evaluat la 6.000 de euro.
Ministerul Internelor are însă și datorii în valoare de 38.000 de euro, bani pe care i-a împrumutat de la bancă în 2018 și pe care trebuie să-i dea înapoi până în 2020.

Vela mai deține un teren agricol de 1.000 de metri pătrați, în județul său natal, Caraș Severin, cumpărat în anul 2013 și un apartament de 61 de metri pătrați moștenit de la bunica sa maternă.

Fost agent de asigurări înainte de Revoluție, Marcel Vela a ocupat prima funcție politică importantă la scurt timp după Revoluție. Mai exact, în 1992, când a fost numit în funcția de viceprimar al orașului Caransebeș.

Ulterior a devenit prefect, mai apoi primar al Caransebeșului, senator, iar din 2019 și până în prezent ocupă funcția de ministru al Afacerilor Interne, funcție care, odată cu izbucnirea crizei provocate de pandemia de coronavirus, l-a transformat într-unul dintre cei mai importanți oameni din România, alături de președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un loc din Spania, desemnat drept CEL MAI FRUMOS de pe PLANETĂ de revista britanică Time Out
Digi24
ANALIZĂ Arma secretă a extremei drepte: „povestea” câștigă inimile tinerilor educați din Europa. Exemplul Călin Georgescu
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fană de la Cupa Mondială, apariție hot în bikini!
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Mama lui Codin Maticiuc, operată din nou pe creier. Care este starea ei: „O rugăciune nu strică”
Digi24
Statele Unite au acordat primele despăgubiri, de 3 milioane de dolari, pentru victimele misteriosului „sindrom Havana”
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa