Cine sunt oamenii din spatele spoturilor virale pentru ORA DE RELIGIE. Ana Blandiana: Nu-mi pot închipui ca un copil să nu știe cine este bărbatul gol prins cu piroane pe o cruce, în tablourile marilor pictori

Publicat: 03/03/2015, 15:29

„Acum mai bine de 25 ani, românii au luptat pentru libertate și au învins”, spune o voce gravă într-un spot difuzat intens zilele acestea pe Internet, în timp ce în imagini tabloul lui Ceaușescu este dat jos de pe perete și în locul lui este așezată o icoană cu Fecioara Maria și pruncul Iisus Hristos. „Copiii acelorași români sunt acum amenințați de o democrație prost înțeleasă care ar dori să șteargă orice urmă de spiritualitate din educația lor”, continuă vocea, în timp ce pe imagini se vede cum icoana este dată jos, cuiul în care era agățată este scos, iar gaura este astupată și peretele văruit. Pe perete rămâne, însă, vizibilă, urma de la icoană. La final, mesajul este foarte clar: „Oferă copilului posibilitatea de a-și cunoaște credința și libertatea de a alege în cunoștință de cauză. Înscrie-ți copilul la ora de religie!”.

Clipul este unul dintre mesajele care circulă zilele acestea pe Internet. A fost creat de Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” (APOR), un ONG al cărui sediu se află lângă Biserica Sfânta Ecaterina, din București, în centrul social „Iustin Patriarhul” al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Ideea spotului aparține, însă, televiziunii Trinitas, postul Patriarhiei Române.

Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” (APOR) este foarte activă în această perioadă în contextul înscrierilor pe care părinții trebuie să le facă în aceste zile la școli dacă vor ca propriii lor copii să urmeze ora de religie. Curtea Constituțională a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este neconstituțională, oficiali ai Curții precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina. CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educațională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conștiință.

Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” s-a creat la puțin timp după ce a fost dată decizia CC. APOR are în componență 15 membri fondatori, printre care realizatoarea TV și radio Liana Stanciu, dar și Romeo Moșoiu, consilier în Ministerul Educației.

„După decizia Curții Constituționale ne-am adunat, la Mânăstirea Antim, niște părinți, care ne-am întrebat părinții duhovnici ce se poate face. Am schimbat niște numere de telefon și ne-am adunat, ba vinerea, ba joia. Am făcut și un comitet de oameni de inițiativă, care sunt membri fondatori. Sunt unii care au super inițiativă. Am început să facem filiale în țară”, a declarat Liana Stanciu, președinta APOR, pentru gândul.

În prezent, Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” are peste 4.000 de membri. Pe Facebook a ajuns la peste 17.000 de LIKE-uri la mai puțin de două luni de la crearea paginii, la finalul lunii ianuarie, pe care sunt promourile de susținere a orei de religie în școli, precum și diverse materiale pe acest subiect. Tot pe această pagină sunt înscrise zilnic și anunțurile de înființare a noi filiale în țară ale Asociației.

Liana Stanciu, președinta APOR, afirmă că nu finanțează nimeni spoturile realizate pentru susținerea orei de religie în școli. „Cele mai multe spoturi noi le-am făcut. Nu le finanțează nimeni. Le-am făcut pe energia noastră. Eu am avut grijă să vorbesc cu artiștii, am venit cu ideile. Ne-au ajutat și oameni de prin agenții. Toate sunt energie curată, nu a fost nici-o chestie de plată. Toată lumea a avut o chestie de susținere. Nu le-am impus ce să spună, au spus ce au simțit”, afirmă Liana Stanciu.

Idei și echipă tehnică de la televiziunea Patriarhiei Române

În promourile dedicate orei de religie apar o serie de personalități printre care Ana Blandiana, Connect-R, Sofia Vicoveanca, Manuela Hărăbor, Dan Puric, Daniel Buzdugan, Elisabeta Lipă, Dorel Vișan sau Vlad Miriță. „Recunosc că știam despre niște oameni care au valoarea profund umană de creștini, am mers cu telefoanele aici”, explică Liana Stanciu alegerea personajelor care apar în spoturile de susținere a orei de religie în școli.

O parte din aceste spoturi au fost filmate cu echipă de la postul de televiziune Trinitas. „Două dintre spoturi sunt făcute împreună cu echipe tehnice de la Trinitas TV pentru care mulțumesc din suflet. Celelalte filmulețe, confesiunile de susținere a orei de religie, printre care cele cu maestrul Dorel Vișan, Vlad Miriță, doamna Ana Blandiana, au fost făcute tot cu infrastructură și camere a celor de la Trinitas. Eu m-am ocupat doar de convins oamenii, de adus. La unele am filmat și eu, cum ar fi cel cu Daniel Buzdugan. Cel de al doilea spot, cel cu tabloul lui Ceaușescu este după o idee care a fost generată din zona Trinitas TV”, precizează Liana Stanciu.

Aceasta recunoaște că ideea de a aduce „vedete” în aceste clipuri i-a aparținut, motivul fiind că „românii încă mai caută idoli, pe care să îi găsească drept modele”. „Românul nu mai are modele. Cele promovate de televiziunile generaliste nu sunt modele în care se regăsesc mulți oameni. Astfel m-am gândit să caut oameni pe care îi cunosc, creștini, practicanți, oameni care știu ce spun”, mai spune președinta APOR.

Ana Blandiana: „Suntem în Europa și Europa este născută din cultura greacă și din povestea creștină”

Într-unul dintre clipurile care se termină cu un sunet de ceas și mesajul „Inscrie-ți acum copilul la ora de religie!”, apare și poeta Ana Blandiana care afirmă că ” ceea ce primește copilul în școală este informația. Ce înseamnă morala, credința, religia și mergând după aceea la mânăstiri, la biserică, el poate să ajungă să devină un credincios”.

„Spotul acesta a fost filmat vinerea trecută. A venit o echipă de la Trinitas TV. Mi-a spus că o să fie un spot care o să apară pe Trinitas. M-a mirat că nu sunt așa mulți oameni de cultură, mie îmi spuseseră că sunt mai mulți. Eu oricum nu am avut nicio problemă să îmi susțin părerea. Pentru mine este, în primul rând, o chestiune de cultură generală. Ideea că un copil când intră în muzeu habar nu are de ce vede în zeci de variante ale marilor pictori un bărbat gol prins cu piroane pe o cruce mi se pare de neînchipuit. Suntem în Europa și Europa este născută din cultura greacă și din povestea creștină. Trebuie să o știi ca să înțelegi’, a afirmat pentru gândul Ana Blandiana. Potrivit acesteia, în mod ideal, la ora de religie elevii ar trebui să primească informații chiar și sumare despre istoria religiilor, „cu focalizare pe creștinism și ortodoxie”.

Remus Cernea: În manualele de religie, o parte dintre celelalte culte religioase au fost „denigrate”

Remus Cernea, unul dintre parlamentarii care s-a declarat împotriva orei de religie, se declară dezamăgit de apariția poetei Anei Blandiana în spoturile privind susținerea orei de religie în școli. „Este o doamnă pe care o respect foarte mult și care sunt convins că a fost atrasă într-o campanie față de care nu are suficientă informație corectă pentru că orele de religie, în acești 25 de ani, de foarte multe ori au alunecat spre îndoctrinarea religioasă. De foarte multe ori, copii care nu au vrut să urmeze aceste ore, au fost forțați să participe la ele”, susține parlamentarul, adăugând că la orele de religie se pune accent pe dogmă.

Remus Cernea mai spune că în manualele de religie, o parte dintre celelalte culte religioase au fost „denigrate”. „Acest lucru este incalificabil. Cum anume aceste manuale au primit avizul Patriarhiei și al Ministerului Educației care a permis ca în România să fie promovată intoleranța”, este de părere deputatul independent.

În continuare, acesta afirmă că elevii care nu studiază ora de religie ar trebui să studieze etica. „A existat un dezinteres al Ministerului Educației de a informa, pe de o parte, elevii că au dreptul de a nu urma ora de religie. Dovadă că Ministerul se comportă de multe ori ca o simplă anexă a BOR. În cadrul Parlamentului eu propun ca elevii să aibă această alternativă de a studia etica”, afirmă Remus Cernea.

Acesta este și autorul unui proiect legislativ care prevede studierea eticii de către elevi, proiectul aflându-se în prezent pe masa Senatului care este și for decizional în acest sens. „Eu vreau să aduc și un amendament la legea învățământului, prin care notele la ora de religie să fie înlocuite de calificative. De asemenea, un alt amendament ar fi dreptul elevilor de 14 ani de a decide singuri dacă vor să urmeze religia, care este prevăzută acum în codul civil. Totodată, ar trebui ca cererea pentru ora de religie să se facă în fiecare an, nu pe un ciclu de patru ani de studiu”, adaugă Remus Cernea, care susține studierea religiei în școli din punct de vedere cultural.

Liana Stanciu: „Modul în care se produce acum ora de religie trebuie clar ajustat și îmbunătățit, pentru că astfel nu s-ar fi ajuns aici”

Liana Stanciu, președinta APOR, recunoaște că ora de religie ar trebui îmbunătățită, însă, „prioritară” este acum menținerea ei.

„Principala noastră preocupare acum este să facem ca ora de religie să rămână ca să putem îmbunătăți pe parcurs această oră. Sunt foarte multe sugestii de îmbunătățire și pe toate le așteptăm pe pagina noastră de Facebook. În acest moment este, însă, fundamental să o avem. După ce știm că este acolo vom încerca să o îmbunătățim. Sigur, modul în care se produce acum trebuie clar ajustat și îmbunătățită pentru că astfel nu s-ar fi ajuns aici”, afirmă Liana Stanciu.

În continuare, președinta APOR consideră că părinții care nu și-au înscris până la această oră copiii la ora de religie nu sunt neapărat împotrivă. „Sunt mulți părinți care nu știu, sunt foarte mulți care refuză din cauza faptului că Ministerul Educației și școlile le-a spus că ora de religie este obligatorie, astfel că ei nu știu de această cerere. Acei părinți care nu își înscriu copiii până pe 6 martie nu înseamnă neapărat că sunt obligatoriu împotriva orei de religie”, mai spune Liana Stanciu.

PF Daniel: Ora de religie nu poate fi înlocuită, știința legăturii cu Dumnezeu este cea mai profundă

Patriarhul Daniel a declarat, duminică, la Sfânta Liturghie că ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, fiind știința cea mai profundă, a legăturii cu Dumnezeu, iar înscrierea la această disciplină este un act de mărturisire publică a credinței.

„Înscrierea pentru ora de Religie este un act de credință, de mărturisire publică a credinței, a iubirii noastre față de Hristos și a dorinței noastre de a crește spiritual. Biserica a botezat copiii pe care părinții i-au născut și i-au adus să fie botezați. Dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are și datoria de a-i crește în credință”, a spus Preafericitul Daniel, duminică, în cuvântul de învățătură rostit la Sf Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, potrivit Mediafax.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) spune că elevii care nu vor opta pentru frecventarea orei de religie pot rămâne nesupravegheați, iar unii profesori de religie și-ar pierde astfel locul de muncă la jumătatea anului școlar.

Conducerea FSLI este de părere că parlamentarii din cele două comisii de învățământ, din Senat și Camera Deputaților, împreună cu reprezentanții Ministerului Educației, trebuie să găsească o soluție aplicabilă până la finalul acestui an școlar și una care să reglementeze statutul orei de religie începând cu anul școlar 2015 – 2016.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că profesorii de religie care și-ar putea pierde orele ca urmare a refuzului părinților de a-și înscrie copii la această materie „vor căuta dreptatea în justiție”, iar dacă vor avea câștig de cauză, MEN va trebui să le achite salariile rămase neplătite.

Potrivit ministrului, la ora actuală, religia este predată în școli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.

Ministrul Educației spunea, în 13 februarie, că elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învățământ – primar, gimnazial și liceal, excepție făcând anul școlar 2015-2016, când își vor exprima opțiunea indiferent de anul de studiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Regele Charles e din ce în ce mai rău! S-au activat planurile de înmormântare! Apropiații...
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Oana Zăvoranu a ajuns la fundul sacului. Vedeta își vinde haine din garderobă.
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu