Prima pagină » Știri » Clădirea unei secții a Spitalului Județean Sălaj urmează să fie retrocedată fostului proprietar

Clădirea unei secții a Spitalului Județean Sălaj urmează să fie retrocedată fostului proprietar

Clădirea în care funcționează Secția Dermatologie a Spitalului Județean de Urgență Sălaj urmează să fie retrocedată fostului proprietar, care a solicitat acest lucru în baza unei decizii a instanței, astfel că, joi, consilierii județeni au trecut imobilul în domeniul privat al județului.

Clădirea în care funcționează Secția Dermatologie a Spitalului Județean de Urgență Sălaj urmează să fie retrocedată fostului proprietar, care a solicitat acest lucru în baza unei decizii a instanței, astfel că, joi, consilierii județeni au trecut imobilul în domeniul privat al județului.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Sălaj, Tiberiu Marc, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că imobilul în care funcționează Secția Dermatologie a Spitalului Județean de Urgență trebuie retrocedat fostului proprietar, care l-a obținut în instanță, motiv pentru care consilierii județeni au aprobat, joi, trecerea clădirii din domeniul public în domeniul privat al județului.

„Imobilul unde funcționează Secția Dermatologie a Spitalului Județean de Urgență trebuie retrocedat fostului proprietar, Marius Terdic. Acesta a redobândit clădirea de 1.350 de metri pătrați, curtea și o grădină de 1.068 de metri pătrați, în urma unei sentințe finale și irevocabile emise în acest sens de Înalta Curte de Casație și Justiție, în luna noiembrie 2011, după un proces de trei ani, iar luna trecută a cerut CJ Sălaj punerea sentinței în aplicare. Obligația noastră e să respectăm sentința, iar pasul premergător retrocedării a fost făcut astăzi (joi – n.r.) prin trecerea clădirii din domeniul public în cel privat al județului”, a declarat Marc.

Potrivit sursei citate, fostul proprietar este obligat de instanță să plătească Spitalului Județean de Urgență Sălaj 129.640 de euro (sau echivalentul în lei), ca despăgubire pentru investițiile realizate în imobil.

Mai precis, instanța a impus plata sumei menționate pentru o extindere realizată de Spitalul Județean de Urgență la imobilul inițial, adică un corp nou, compus din parter și etaj.

Președintele CJ Sălaj a precizat că achitarea acestei sume nu are legătură cu termenul de eliberare a imobilului și nu reprezintă o condiționare sau o compensare.

Managerul general al Spitalului Județean de Urgență Sălaj, Laurențiu Barna, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că discuțiile cu clujeanul Marius Terdic privind retrocedarea clădirii au început deja și că speră ca, până în toamnă sau cel târziu până la începutul anului viitor, situația să fie rezolvată.

„Avem deja discuții cu dânsul pentru retrocedarea clădirii. Dânsul trebuie să ne achite contravaloarea extinderii, iar noi să mutăm Secția Dermatologie în altă parte. Vom avea o nouă întâlnire de discuții în 4 mai. Sper ca până în toamnă sau cel târziu până la începutul anului viitor să rezolvăm lucrurile”, a declarat Barna.

Potrivit acestuia, Secția Dermatologie, care are 25 de paturi, poate fi mutată într-un alt corp al Spitalului Județean de Urgență, dar pentru aceasta trebuie mai întâi asigurate circuitele funcționale.

În această secție, serviciile medicale sunt asigurate de trei medici și 13 alți angajați (asistenți, infirmieri).

Clădirea în care funcționează Secția Dermatologie a SJU Sălaj a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea, ca locuință familială.

În 2008, fostul proprietar a solicitat Tribunalului Sălaj retrocedarea imobilului, dar conducerea spitalului a atacat cu recurs decizia de retrocedare emisă de instanța sălăjeană. Curtea de Apel Cluj a menținut hotărârea instanței sălăjene, iar cazul a ajuns, în 2011, la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dat sentința definitivă și irevocabilă, în favoarea fostului proprietar, în noiembrie 2011.

Imobilul este situat în Zalău, pe strada Corneliu Coposu, și este inclus în lista monumentelor de patrimoniu național.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
România, campioană europeană la scumpirea locuințelor. Cât din salariu ajunge la bancă pentru un apartament
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Broșa misterioasă purtată de Regina Camilla și Regina Elisabeta a II-a. Povestea bijuteriei care intrigă Familia Regală de decenii
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Cu ce se ocupă fostul premier pentru a câștiga bani în plus
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Jonathan are 194 de ani. Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul celui mai bătrân animal terestru cunoscut
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!