Prima pagină » Știri » CNAIR anunță: Expertiza tehnică pentru Lotul 3 arată că traficul nu poate fi deschis în siguranță

CNAIR anunță: Expertiza tehnică pentru Lotul 3 arată că traficul nu poate fi deschis în siguranță

CNAIR anunță: Expertiza tehnică pentru Lotul 3 arată că traficul nu poate fi deschis în siguranță
Expertiza tehnică întreprinsă de Iptana S.A. indică faptul că lucrările nu sunt realizate la finalizate la parametrii proiectați ci prezintă „numeroase defecte, degradări în evoluție", astfel încât traficul nu va putea fi deschis în condiții de siguranță, potrivit unui comunicat al CNAIR.

Defectele lucrărilor nu vor putea fi remediate în termen scurt și au fost necesare analize suplimentare, care au arătat, că după efectuarea reparațiilor traficul va putea fi deschis inițial doar cu restricții severe. Decizia de a redeschide traficul va fi luată de CNAIR doar după ce va fi finalizat Raportul final al Expertizei.

Conform CNAIR, pentru raportul preliminar al Expertizei au fost necesare investigații suplimentare pentru stabilirea soluțiilor de remediere, în urma cărora, după remediere, să se poată deschide în prima fază circulația în regim de drum cu 4 benzi de circulație cu restricții severe de tonaj și viteză, astfel: autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone; viteză maximă de 90 km/h; viteză maximă de 50 km/h când partea carosabilă este acoperita cu polei, gheață, mâzgă sau sunt ploi torențiale; viteză maximă de 60 km/h în zona podului peste râul Mureș (km 68+500 – km 69+500), respectiv pe zona podurilor de pe autostrada de la nodul Ilia (poduri și rampe între km 76+100 – km 77+000), cât și la nodul Dobr (km 67+000 – km 67+500); semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum, inclusiv a pericolului prezenței animalelor.

Deschiderea autostrăzii chiar și cu aceste restricții se va putea face doar după rezolvarea tuturor vulnerabilităților împrejmuirii.

La podul peste râul Mureș, până la efectuarea expertizei tehnice și aplicarea măsurilor de remediere a defectelor constatate se vor inspecta zilnic aparatele de reazem din momentul dării în circulație si se vor măsura deplasările aparatelor de reazem care nu sunt la poziția din proiect, deplasări măsurate în raport cu marginile plăcilor metalice superioare (de pe grinda metalica) și inferioare (de pe cuzinet). În cazul în care se constată deplasări semnificative peste marginea plăcii metalice inferioare sau superioare) traficul rutier va fi oprit pe calea respectiva, circulația urmând a se derula pe o singura cale, cu semnalizarea și amenajările corespunzătoare. Circulația se va relua ulterior numai după remedierea defecțiunii aparatului/aparatelor de reazem, în baza soluției stabilite de un expert tehnic în domeniul podurilor.

În funcție de raportul final al Expertizei, CNAIR va decide dacă remedierea lucrărilor ce prezintă deficiente se va putea face sub trafic; ce proceduri administrative ar trebui să inițieze/parcurgă pentru a putea deschide traficul, când va putea deschide traficul; în funcție de anvergura lucrărilor rămase de executat, dacă acestea vor finalizate în regie proprie sau prin contractarea lor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)