Prima pagină » Știri » Ultimele decizii privind revenirea elevilor în clase, după Paște. Ce reguli trebuie respectate

Ultimele decizii privind revenirea elevilor în clase, după Paște. Ce reguli trebuie respectate

Radu Cristian
Ultimele decizii privind revenirea elevilor în clase, după Paște. Ce reguli trebuie respectate

Elevii din clasele a 8-a, a 12-a și din ultimul an al învățământului profesional și postliceal pot face cursurile în clase, după Paște, dacă localitățile lor nu sunt în carantină, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. 

După vacanța de Paște, toți elevii cu cerințe educaționale speciale vor merge la școală, dacă localitățile din care sunt aceste școli nu sunt în carantină, mai prevede aceeași hotărâre.

Prin hotărârea CNSU, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației sunt abilitate să emită un ordin comun de ministru pentru reluarea anului școlar în condiții de siguranță, cu respectarea următoarelor prevederi:

  • permiterea participării zilnice cu prezență fizică la cursuri, a elevilor cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  • permiterea participării zilnice cu prezența fizică la cursuri a întregului efectiv al claselor a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2; 
  • permiterea organizării orelor remediale, cu prezența fizică, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!