Concluziile campaniei FABRICA DE IDEI: Cum putem să-i sprijinim pe tinerii cu potențial din România

Publicat: 27/06/2013, 00:52
Actualizat: 27/06/2013, 00:52

În această seară, la Gândul LIVE, am făcut bilanțul campaniei FABRICA DE IDEI, în cadrul căreia v-am prezent cinci povești de succes ale unor studenți români care, cu puțin ajutor, au reușit să dezvolte aplicații și platforme ce ar putea schimba viața unor oameni.

Printre concluziile dezbaterii la care a participat și ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, se numără nevoia de predictibilitate în sistemul de învățământ și necesitatea unui acces mai facil la tehnologie, astfel încât diferența de educație dintre copiii din mediul urban și cei din mediul rural să fie redusă. La masa rotundă s-a discutat totodată despre importanța comunității în formarea tinerilor, fie că este vorba despre bibliotecari, educatori sau mentori din cadrul unor companii.

DEZBATEREA VIDEO POATE FI URMĂRITĂ AICI

„Digitalizarea este cea mai scurtă soluție pentru nivelarea diferențelor de educație”, a declarat Pricopie.

Dezbaterea a fost organizată de gândul alături de Microsoft România, Techsoup și Biblionet și transmisă în direct pe Gândul LIVE.

Mai jos, aveți sub formă de LIVE TEXT principalele declarații din cadrul evenimentul ce a avut loc la The HUB Bucharest și la care au participat mai mulți experți și traineri din cadrul unor organizații care și-au propus să-i sprijine pe tinerii cu potențial.



UPDATE 22:02 Grămescu, Young Enterprise România: Este bine să le oferim studenților niște motivații instituționale pentru a participa la internship-uri.

În opinia sa, studenții ar fi mai motivați să participe la astfel de programe dacă li s-ar oferi credite în schimb, astfel încât munca lor să fie recunoscută.


UPDATE 21:52 Pricopie: Am discutat despre posibilitatea legalizării fondului clasei. Pot fi și alți actori, în afară de părinți, dispuși să dea anumite sume, de exemplu acel 2% din impozit. În momentul de față, conform legislației, nu poți să dai acei bani către școală pentru că este o instituție publică. Sper ca în toamnă să avem un răspuns astfel încât acei 2% să poată fi direcționați și către școli.


UPDATE 21:30 Pricopie: Atunci când ai copii deștepți, copii care s-au format și zboară de la un anumit nivel este mult mai ușor să creezi programe pentru a-i integra. Problema este cu acei copii care sunt 6 sau 3 sau 2 într-o zonă izolată. Sunt lucruri pe care putem să le facem, dar asta înseamnă resurse suplimentare.

În 1990 erau 27.000 de locații școlare. Astăzi avem în jur de 7.000. Acum avem în derulare să încercăm să cumpărăm 500-600 de microbuze în completarea celor existente.

Și eu am crescut într-o școală de țară. Eu aș vrea să am profesori-mentori. Aici apare diferența între cei care consideră profesia de profesor o slujbă și cei care o văd ca pe o vocație. Digitalizarea este cea mai scurtă soluție pentru nivelarea diferențelor. Dacă vor avea aceleași resurse de acces la internet, de acces la tehnologii, aceste diferențe scad.

Noi trebuie să explicăm că educația este pașaportul pe toată perioada vieții.


UPDATE 21:20 Foamete, Microsoft: Au acces atât copiii de țară cât și cei de la oraș la educație. La țară, copiii se confruntă cu niște provocări ale familiei, niște provocări de zi cu zi care îi îndepărtează de școală. Pe unii îi ambiționează și îi apropie de școală.

Există astăzi posibilitatea de a învăța la distanță. Poți să faci lecții la distanță, poți să folosești sisteme de tele-video-conferință.


UPDATE 21:04 Pricopie: Succesul unui sector depinde și de ceea ce se întâmplă în continuarea acelui sector. Noi trebuie să ne uităm la societate în ansamblu. Am fost secretar de stat în perioada 2007-2008. Se vorbea atunci în guvern că școala nu reușește să ofere destui specialiști, în special în domeniul construcțiilor. Ne-am uitat pe cifre. Absolvenții de la facultățile de construcții erau angajați imediat. Am crescut numărul de locuri. Critica pe care poți să o aduci acum este că acea generație nu a fost absorbită de piața muncii. Succesul educației depinde de succesul societății.

Pricopie: Între școală și societate există rupturi. Am fost decan al unei facultăți de comunicare și la un moment dat se punea problema să revedem ce fac studenții la IT. Am decis să întrebăm firmele de profil. Într-o săptămână am avut cea mai bună documentare venită de la companiile din domeniu. Am reușit să refacem programa și să-i facem pe studenți să învețe softurile pe care le vor folosi în industrie.


UPDATE 21:02 Andersen: Diferența semnificativă între un profesor și un mentor este că profesorul îți dă cunoștințele teoretice, iar mentorul te ajută să le pui în practică.


UPDATE 20:57 Moțoc, Techsoup: Lansăm un program pilot de mentorat. Credem că mentorul poate fi extrem de benefic în formarea unor tineri. Vrem să dăm posibilitatea tinerilor să se întâlnească ceva mai repede și într-un mod mai structurat cu practicieni, cu oameni care au trecut prin sistemul de educație, au făcut niște alegeri și au ajuns să performeze în domeniul lor. Mediul privat poate să ofere niște modele, iar relația cu un mentor poate să suplinească acea deficiență pe care o are la clasă unde profesorul predă pentru 40 de elevi, anume deficiența de atenție.


UPDATE 20:52 Andrei Popescu, coordonator progam Youth in Action, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale: Este un moment propice pentru a schimba paradigma educației. Ceea ce școala are nevoie este să fie mult mai aplicată. Unele dintre marile avantaje ale noilor tehnologii este că sunt foarte aplicate.


UPDATE 20:45 Pricopie: Generațiile de astăzi sunt generații digitale.


UPDATE 20:40 „Am și eu un Ștefan acasă. Are 16 ani și joacă șah. Când ajung acasă mă întreabă ce-am schimbat, de ce am declarat asta. Ștefan îmi face recomandări de politici publice în domeniul educației”, a glumit ministerul educației, Remus Pricopie.

„În 20 de ani am schimbat de fiecare dată când a fost sau nu a fost nevoie. Trebuie să facem o distincție între ce e bun și ce trebuie schimbat”, a adăugat el.


UPDATE 20:31 Traian Brumă, Universitatea Alternativă: Noi am creat o universitate mică pentru ceea ce noi sperăm să devină agenții de schimbare în societate. Nu avem profesori. Toți cei care predau sau sunt mentori sunt practicieni din companii mari din România. Nu există un traseu predefinit pentru studenți. Învățarea lor pleacă de la proiecte reale, de la lucruri reale din jurul lor, trec prin ateliere, programe și se întorc la practică.


UPDATE 20:25 Margareta Tătăruș, coordonator programe pentru copii, Biblioteca Județeană Vrancea: „Bibliotecăreala” e o specie aparte. Foarte multe s-au schimbat în ultimii ani în biblioteci. Trebuie să spun că mă simt norocoasă că la noi la bibliotecă vin foarte mulți tineri. Îi îndrumăm, îi îndemnăm și îi ajutăm să rezolve ei anumite probleme. Avem niște programe de voluntariat pentru adolescenți și pentru tinerii șomeri prin care fac ei lucruri extraordinare pentru comunitatea vrânceană.


UPDATE 20:21 Radu Moțoc, director executiv TechSoup România: Am derulat programe în care am ascultat și agenda a fost definită de ce doreau acei tineri. Noi recuperăm acest spațiu foarte interesant între industria IT&C și spațiul academic, societatea civilă. Experiența noastră ne spune că există foarte mult potențial aici.


UPDATE 20:16 Scott Andersen, director adjunct IREX: Unul dintre lucrurile pe care le facem este să asigurăm românilor acces la tehnologie și prin urmare la educație. Ajutăm bibliotecarii crescându-le capacitatea în a dezvolta servicii noi bazate pe nevoile comunității, fie că vorbim de educație financiară, educație pentru sănătate, ajutor pentru tineri în a-i obișnui cu piața muncii.

Lucrăm cu cifre mari. Peste jumătate de milion de români au avut acces la internet, pentru prima dată, într-o bibliotecă prin programele Biblionet.


UPDATE 20:15 Lucian Grămescu, director programe educaționale Junior Achievement – Young Enterprise România: Scopul nostru este să punem la dispoziția școlilor programe de învățare. Tema principală care ne interesează este educația antreprenorială.


UPDATE 20:12 Sanda Foamete, education lead Microsoft: Educația este motorul care împinge mai departe societatea. Tinerii de astăzi sunt viitorii angajați. Tinerii învață să utilizeze și să capete competențe ce îi vor ajuta ulterior în viață, calculatorul a devenit ceva nativ în educația lor.


UPDATE 20:10 Todi Pruteanu, PR Microsoft România: N-aș trage o linie între o cultură organizațională dintr-o companie mare și companii românești, autohtone. Am întâlnit foarte multe exemple de tineri care se simt foarte bine lucrând într-o companie locală.


UPDATE 20:05 Pricopie, despre Bacalaureat: Eu cred că deocamdată mergem în direcția cea bună.

Pricopie, despre subiectele de la Bacalaureat: Sunt mii de subiecte, de idemi și calculatorul extrage în dimineața probei un anumit număr de itemi. Nu exclud în funcție de ce spun și alți specialiști ca toate subiectele din calculator să fie pe internet, la anumite discipline.

Noi știm din ultimii ani că avem rezultate slabe. Sunt județe în care avem 45% dintre elevii care intră în examenul de evaluare și care nu reușesc să obțină nota 5 la limba română sau la matematică.

Pricopie, despre diferența foarte mare dintre copii: Nu au școală bună alături de casă. Nu au o familie care să-i ghideze. Pentru minister este important să ne uităm la abordarea echitabilă, la egalitatea de șansă.



În cadrul dezbaterii va fi anunțat un program de mentoring pentru orientarea tinerilor în carieră, în parteneriat cu organizațiile TechSoup România și IREX. Programul va beneficia în primul an de o finanțare de 100.000 de dolari și va implica voluntari din partea Microsoft și a partenerilor din industrie

FABRICA DE IDEI este un proiect susținut de Microsoft România. Prin inițiativa YouthSpark, compania își propune să creeze oportunități pentru 300 de milioane de tineri în următorii 3 ani, cu un focus în România pe orientarea în carieră și pe crearea de competențe de tehnologii digitale și antreprenoriale.

Mai jos puteți citi cele cinci povești de succes prezentate până acum în cadrul campaniei FABRICA DE IDEI.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
"Nu pot să-l privesc în ochi!" Tatăl lui Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o pe...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar...
Vești proaste de la Casa de Pensii. Peste 1,5 milioane pensionari nu vor mai primi...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația