Prima pagină » Știri » Condescu: DNA a dat NUP în dosarul privind un contract de cesiune de 1,7 mil. lei de la fosta SNLO

Condescu: DNA a dat NUP în dosarul privind un contract de cesiune de 1,7 mil. lei de la fosta SNLO

Condescu: DNA a dat NUP în dosarul privind un contract de cesiune de 1,7 mil. lei de la fosta SNLO
Președintele Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, marți, că DNA a dat neînceperea urmăririi penale în cazul său, în dosarul ce a vizat un contract de cesiune prin care echipa de fotbal a primit, în 2011, 1,7 milioane lei de la fosta SNLO, bani destinați tichetelor de masă ale minerilor.

Președintele Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, marți, că DNA a dat neînceperea urmăririi penale în cazul său, în dosarul ce a vizat un contract de cesiune prin care echipa de fotbal a primit, în 2011, 1,7 milioane lei de la fosta SNLO, bani destinați tichetelor de masă ale minerilor.

Președintele Consiliului de Administrație de la Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a primit o informare oficială de la DNA, în care se menționează că procurorii au decis neînceperea urmăririi penale în cazul său și a altor doi foști directori de la fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia, învinuiți în dosar.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus și scoaterea de sub urmărirea penală a celor trei.

Fostul director general de la SNL Oltenia Daniel Burlan și fostul director economic Daniel Olaru erau acuzați de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar Condescu era considerat complice al celor doi în derularea unui contract de cesiune de creanțe încheiat între SNLO, Pandurii Târgu Jiu și Edenred SRL, o firmă care livra tichete de masă minerilor din sindicatele conduse de Marin Condescu. Marin Condescu a fost audiat în acest dosar, în luna iulie, după ce polițiști și comisari de la Garda Financiară au făcut percheziții la sediului clubului de fotbal.

„Lucrurile stau așa cum am spus dintotdeauna, că la Pandurii toate contractele s-au derulat cu respectarea legislației. Am spus mereu că nu sunt probleme, ci doar rele intenții din partea unora. Este o veste nemaipomenită pe care o primim acum, înaintea meciului dificil pe care îl avem cu Fiorentina în Europa League, unde sperăm să îi facem fericiți pe fanii noștri”, a afirmat Condescu.

Conform acestuia, rezoluția dispusă de procurorii DNA vizează doar o parte din plângerile depuse împotriva sa de conducerea Complexului Energetic Oltenia.

„Am înțeles de la avocatul meu că mai sunt și alte fapte cercetate, dar pentru care DNA nu are competență și, ca urmare, au declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Eu am convingerea că și acolo se va dovedi că nu există nicio problemă de legalitate și cei care au invocat aceste ilegalități cred că vor trebui să dea niște explicații pentru tot iureșul creat în jurul echipei”, a mai spus Condescu.

În luna iunie, conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunțat că a depus trei plângeri la Poliția Gorj împotriva lui Condescu, una dintre ele vizând modul în care fosta SNLO, parte a CE Oltenia, a încheiat un contract de cesiune cu firma Edenred pentru ca aproximativ 1,7 milioane lei să ajungă la Pandurii Târgu Jiu, bani destinați tichetelor de masă ale minerilor.

Directorul general al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, declara la acea vreme că reprezentanți ai firmei Edenred i-au reclamat faptul că nu și-ar fi primit toți banii de la Pandurii și că i se solicita lui să plătească din partea CEO restanțele înregistrate de echipa de fotbal.

Ulterior, Marin Condescu a prezentat documente din care reieșea că firma menționată nu avea nicio obiecție față de modul în care s-a derulat contractul de cesiune de creanțe, Clubul Pandurii achitându-și toate datoriile pe care le avea prin derularea contractului respectiv.

În 7 octombrie, polițiștii au făcut din nou percheziții la Clubul Pandurii și la locuința din Târgu Jiu a lui Marin Condescu, în baza unor noi plângeri depuse de conducerea CE Oltenia împotriva acestuia, președintele CA de la Pandurii declarând că nu există probleme de legalitate în folosirea fondurilor de la echipa de fotbal.

Ancheta vizează modul în care Condescu ar fi luat un credit bancar de 500.000 de euro, ar fi dat banii clubului, iar ulterior i-ar fi recuperat fără să evidențieze aceste operațiuni în contabilitate, acesta fiind acuzat de spălare de bani, fals și uz de fals. Ulterior, Condescu a declarat că, în total, a făcut credite, în ultimii ani, în valoare de 1,9 milioane euro pentru a ajuta echipa în momente financiare dificile, creditele fiind obținute prin gajarea la bancă a proprietăților sale, precum și ale unor sponsori care finanțează clubul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul pregătește reducerea accizei doar pentru motorină. Ilie Bolojan explică de ce benzina nu va fi plafonată
Digi24
„Administrația Trump practic imploră Iranul să vândă petrol”. Efectul paradoxal al războiului din Orientul Mijlociu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă bătrânească cu doar 9.999 de euro. Terenul are 1100 de metri pătrați
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
„Nu pot să ofer un salariu de 5.000 de lei net!” – Mesajul unui antreprenor care a divizat internetul
Mediafax
Primul obuzier K9 „Tunetul” a ieșit de pe linia de producție pentru Forțele Terestre Române
Click
Afacerea cu care a dat lovitura un tânăr de 16 ani, după ce a refuzat o ofertă de 300 de mii de dolari
Digi24
Opoziția din Ungaria preia conducerea chiar și în fiefurile partidului lui Viktor Orban (sondaje)
Cancan.ro
Zodia care primește o veste foarte proastă înainte de Paște, care îi poate schimba viața, spune maestrul Mihai Voropchievici
Ce se întâmplă doctore
Secretul siluetei Corinei Caragea. Cum reușește să se mențină în formă fără diete drastice! Imagini incendiare cu vedeta tv
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Descopera.ro
Care este cel mai mare număr?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Povara invizibilă care epuizează femeile: cele opt forme ale „muncii mintale” din viața de zi cu zi