Prima pagină » Știri » Conducerea unui Spital Județean este acuzată de abuz și neglijență în serviciu. Procurorii au verificat și activitatea DSP-ului

Conducerea unui Spital Județean este acuzată de abuz și neglijență în serviciu. Procurorii au verificat și activitatea DSP-ului

Conducerea unui Spital Județean este acuzată de abuz și neglijență în serviciu. Procurorii au verificat și activitatea DSP-ului

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad efectuează cercetări în rem în urma descinderilor de ieri. Anchetatorii au efectuat miercuri șapte percheziții domiciliare, precum și la sediul DSP Arad și la Spitalul Județean Arad, scriu jurnaliștii locali de la Aradon.

În dosarul penal pentru care se efectuează în rem acte de urmărire penală – cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor, abuz în serviciu în formă continuată, neglijenţă în serviciu în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată – sub supravegherea procurorului de caz, cu sprijinul ofiţerilor din cadrul IPJ şi DGA au fost efectuate percheziţii domiciliare la şapte adrese, imobile aflate pe raza municipiului Arad, respectiv la instituţii publice şi locuinţe proprietate personală”, arată Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Conform sursei citate, procurorii anunţă că detalii din cuprinsul anchetei nu pot fi aduse la cunoştinţa opiniei publice.

„Potrivit dispoziţiilor legale urmărirea penală nefiind publică, pentru a nu afecta activitatea de urmărire penală, detalii din cuprinsul anchetei nu pot fi aduse la cunoştinţă opiniei publice”, se mai arată în comunicat.

Percheziții în Bucureşti şi în judeţul Constanţa. Suspecții, acuzați că cereau bani în numele unor bolnavi de Covid

Poliţiştii din Capitală fac, miercuri dimineaţa, trei percheziţii în Bucureşti şi Constanţa în locuinţele unor persoane bănuite de înşelăciune. Acestea ar fi obţinut peste 100.000 de lei, după ce ar fi sunat oameni şi ar fi cerut bani în numele unor bolnavi de Covid ori s-au dat drept rude bolnave.

Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţiştii fac trei percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Constanţa, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi respectiv tentativă la înşelăciune (sub forma a două acte materiale consumate şi 43 de tentative).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele cu dublă cetățenie nu vor mai avea acces în Marea Britanie dacă nu prezintă pașaport britanic valabil
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Maria Iordănescu, urmărită și pe stradă, și în local. Panică în vacanță pentru fiica lui Anghel Iordănescu
Mediafax
Nicușor Dan, mesaj după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu e ceva ce descoperim acum. Economia României încetinește de patru ani, în ciuda unor deficite imense”
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
Gestul ireal făcut de fosta parteneră a lui Adrian Kreiner din spatele gratiilor. Ce le-a cerut magistraților 😲
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Rostec trimite BMP-3 către Rusia. Ajută în Ucraina sau ajung la „cimitirul” de 800 de unități distruse?
Descopera.ro
Arma secretă cu care dacii dădeau fiori inamicilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Ce înseamnă curajul cu adevărat: Lecția unui băiat de 13 ani care și-a salvat familia