Prima pagină » Știri » Constanța: Trei parașutiști, răniți în timpul festivităților dedicate Zilei Marinei Române

Constanța: Trei parașutiști, răniți în timpul festivităților dedicate Zilei Marinei Române

Trei parașutiști au fost răniți ușor în timpul spectacolului aerian din cadrul festivităților de Ziua Marinei Române, desfășurate, miercuri, pe faleza Cazino din Constanța, din cauza vântului puternic, aceștia ratând aterizarea.

Trei parașutiști au fost răniți ușor în timpul spectacolului aerian din cadrul festivităților de Ziua Marinei Române, desfășurate, miercuri, pe faleza Cazino din Constanța, din cauza vântului puternic, aceștia ratând aterizarea.

Trei dintre cei cinci parașutiști lansați de un avion Antonov la distanță de țărm, care urmau să aterizeze la punct fix, au ratat aterizarea în fața tribunei oficiale amenajate pe faleza din fața Comandamentului Flotei.

Primul parașutist s-a lovit de balustrada de protecție a falezei, aproape de mulțime, iar un al doilea parașutist s-a lovit de un altul care aterizase pe faleză, ambii încurcându-se în ațele parașutelor.

După încheierea exercițiului, cei trei au fost consultați de echipajul Ambulanței care se afla pe faleză pentru cazuri de urgență. Medicii au constatat că leziunile suferite sunt minore și că parașutiștii nu necesită îngrijiri medicale speciale. (Mediafax)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!