Constantin: Statul va acorda din 2014 ajutor nerambursabil de 15.000 euro pentru dezvoltarea fermelor

Constantin: Statul va acorda din 2014 ajutor nerambursabil de 15.000 euro pentru dezvoltarea fermelor
Publicat: 22/06/2013, 17:41
Actualizat: 25/03/2019, 20:13

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, la Bistrița, că statul va acorda din 2014 un ajutor unic nerambursabil de 15.000 de euro pentru cei care vor să își dezvolte fermele și să iasă din zona de subzistență și semisubzistență.

Ministrul Daniel Constantin a anunțat că în noul Plan Național de Dezvoltare Rurală nu vor mai fi alocați bani pentru ferme de semisubzistență, lucru care se întâmplă în prezent prin Măsura 141, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vor exista măsuri mult mai eficiente decât Măsura 141 prin care acordăm cinci ani 1.500 de euro către gospodăriile țărănești, măsură prin care nu facem altceva, din punctul meu de vedere, decât să prelungim agonia. Trebuie să-i ajutăm pe acei oameni să ajungă să aibă ferme de familie. Din acest motiv, chiar din acest an din fonduri europene, și sper că va continua și după 2014, am acordat un sprijin nerambursabil de 50.000 de euro pentru cei care vor să-și dezvolte fermele de familie. Mai mult decât atât, există și o facilitate pe care o putem acorda din 2014, un ajutor unic, 100% nerambursabil, de 15.000 de euro, pentru cei care vor să iasă din zona de fermieri mici, subzistență, semisubzistență, să se orienteze către piață, să producă pentru piață. E altă formă de sprijin important pe care putem să o acordăm în măsura posibilităților unui buget care este mai mic în perioada 2014-2020 decât a fost în 2007-2013”, a spus Daniel Constantin.

În cadrul mesei rotunde pe teme de agricultură la care a participat, Constantin a explicat că, pentru Măsura 141, au fost depuse 22.000 de proiecte.

„Personal, cred că nu deschideam niciodată această Măsură 141 dacă eram ministru. Nu cred că a adus vreun beneficiu și nu cred că va aduce, doar va întreține o activitate mică în gospodăria familiilor. Sunt 480 de milioane de euro care au mers către această direcție și care puteau fi folosiți într-o modalitate mult mai corectă, cum ar fi de exemplu fermele de familie pentru că venim nu cu 1.500 de euro, ci cu 50.000 de euro să-l ajutăm să crească cu adevărat de la două-trei capete câte are în momentul de față până la 20 de capete. Acordăm cei 1.500 de euro, nu facem altceva decât să prelungim agonia”, a spus ministrul.

Ministrul a spus că, în prezent, la nivel național, sunt 800.000 de fermieri care au între 1 și 5 hectare de teren și 11.000 de fermieri care primesc jumătate din fondurile pe care țara le are la dispoziție pentru că aceștia din urmă gestionează jumătate din suprafața agricolă a României.

„Nu există, din păcate, clasa de mijloc în agricultură. În Franța, Germania, Danemarca, agricultura e concentrată în fermele de familie și acest lucru trebuie să fie și la noi în perioada următoare, indiferent de cine e la guvernare. Trebuie să fie un element strategic în orice guvernare consolidarea fermelor de familie, trecerea gospodăriilor țărănești pe care le avem în ferme care să producă pentru piață”, a spus Daniel Constantin.

El a declarat că, pentru înființarea fermelor de familie, Ministerul Agriculturii a alocat deja 50 de milioane de euro, bani pe care îi pune la dispoziția fermierilor prin Măsura 121 care va fi deschisă săptămâna viitoare.

„Vă pot asigura că marți veți găsi pe site-ul Ministerului și al Agenției de Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) șase proiecte tip pe care ministerul le-a elaborate și le pune gratuit la dispoziția dumneavoastră. Puteți completa doar datele personale și să primiți o finanțare nerambursabilă care poate fi până la 50.000 de euro, dar la care trebuie să aveți o contribuție care poate fi de 40, 50, 60 la sută, în funcție de proiect, și care se poate asigura, de această dată, de către un fond de creditare pe care l-am creat, cu o dobândă mult mai bună decât există pe piață și fără ca dumneavoastră să veniți cu garanții”, a afirmat Daniel Constantin.

El a spus că, în felul acesta, speră că se vor crea cel puțin o mie de ferme.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×