Prima pagină » Știri » Crește numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19: Medicii de familie și farmaciile se înarmează cu teste

Crește numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19: Medicii de familie și farmaciile se înarmează cu teste

Amyra Garey
Crește numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19: Medicii de familie și farmaciile se înarmează cu teste

Pandemia pare că revine cu pași repezi. Medicii de familie și farmaciile se pregătesc cu teste corespunzătoare pentru a ține sub control situația de față, în care peste 4000 de persoane au fost deja infectate cu COVID-19

După o perioadă în care oamenii s-au obișnuit cu libertatea, pandemia de COVID-19 pare că se reîntoarce în forță iar în această săptămână s-au înregistrat peste 4000 de cazuri zilnic.

Persoanele care cred că au intrat în contact cu virusul și vor să se testeze gratuit pentru a vedea dacă sunt pozitivi virusului, pot apela la medicii de famile dar și la unele farmacii.
În prezent, testarea împotriva COVID-19 se poate realiza la peste 4.300 de medici de familie și peste 140 de farmacii din toată țara, potrivit Avocatnet.ro.

Din acest an, cei care doresc să se testeze gratuit, în cazul în care au presupuneri că s-au îmbolnăvit de COVID-19, pot cere ajutorul medicilor de familie. Testarea se face cu teste rapide antigen din probă nazo-faringiană.

Se întoarce pandemia

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 4000 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2(COVID-19).
Mai mult de jumătate dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, așa că riscul de îmbolnăvire nu este redus nici pentru persoanele care au mai avut acest virus. Cifrele infectaților demonstrează că situația ia amploare, iar în ultimele zile au fost declarate 9 decese.

De altfel, Ministerul Sănătății a revenit la raportarea zilnică, după creșterea îmbolnăvirilor. Și Casa Națională de Asigurări de Sănătate(CNAS) a anunțat recent că persoanele infectate cu virusul COVID-19 se pot adresa unor centre de evaluare și tratament, ce sunt acum în număr de peste 180.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„,Mama și fiul”. Cum comentează Gabriela Cristea diferența de vârstă dintre ea și Tavi Clonda
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale