Prima pagină » Știri » Cum a văzut o judecătoare filmul bătăii dintre Boureanu și un polițist. Detaliul de „o deosebită îndrăzneală și dispreț absolut”, remarcat de instanță

Cum a văzut o judecătoare filmul bătăii dintre Boureanu și un polițist. Detaliul de „o deosebită îndrăzneală și dispreț absolut”, remarcat de instanță

Cristian Boureanu a vrut să-l înjosească pe polițist, nu doar să îl agreseze, având în vedere zona corpului care a fost vizată în momentul lovirii, el dând dovadă de „un dispreț surprinzător", arată judecătorii de la Tribunalul București, în motivarea deciziei de prelungirea a arestării preventive.

„Faptul că la momentul celei de-a doua opriri în trafic, intimatul-inculpat, refuzând să se supună solicitărilor adresate în condițiile legii de către persoana vătămată, a ajuns să o agreseze în mod repetat pe aceasta, a doua agresiune fiind desfășurată în prezența a numeroși reprezentanți ai autorității statului, conștientizând că acțiunea sa este înregistrată, atestă o deosebită îndrăzneală și un dispreț surprinzător, nu doar pentru integritatea fizică a altei persoane, ci, și mai grav, pentru ceea ce acea persoană reprezenta-autoritatea statului, deși intimatul-inculpat invocă în mod repetat că are experiență în ceea ce privește relația cu organele statului și, în special, cu poliția. Grav este și faptul că a doua lovitură pe care se presupune că intimatul-inculpat i-a aplicat-o persoanei vătămate, având în vedere zona corpului care a fost vizată, era destinată nu doar să provoace victimei o suferință fizică puternică, dar și să o înjosească”, explică judecătoarea Anca Saru, de la Tribunalul București, în motivarea deciziei.

Conform sursei citate, în ceea ce privește existența unei provocări din provocări din partea polițiștilor, instanța arată cu nu poate fi vorba despre așa ceva, mai ales că Boureanu este cel care a recurs la gesturi și cuvinte jignitoare la adresa organelor de poliție.

„Imediat după controlul de rutină efectuat cu ocazia primei opriri în trafic a autoturismului intimatului-inculpat, în cadrul căruia nici măcar intimatul-inculpat nu susține că organele de poliție care au efectuat controlul ar fi avut o atitudine neadecvată, intimatul-inculpat este cel care a apăsat în mod repetat claxonul și a recurs la gesturi și cuvinte jignitoare la adresa organelor de poliție, fapt care a determinat o nouă oprire în trafic a autoturismului în vederea efectuării demersurilor necesare sancționării contravenționale a acestuia”, se menționează în motivare.

Astfel, judecătorul Tribunalului București apreciază că arestul preventiv este singura măsură preventivă ce poate fi aplicată fostului parlamentar.

„Un prim argument în susținerea acestei concluzii este acela al gravității sporite a activității pretins infracționale pe care se reține că există suspiciunea rezonabilă că intimatul-inculpat a desfășurat-o. Astfel, există bănuiala rezonabilă că acesta a generat incidentul soldat cu inculparea sa sub aspectul unei infracțiuni de o gravitate sporită, pornind de la un simplu control rutier, legal desfășurat, adresarea de invective și gesturi jignitoare, sancționabilă chiar și în raporturile cu un simplu cetățean, cu atât mai mult, cu un reprezentant al autorității statului, neprimind până la acest moment o explicație din partea intimatului inculpat”, se arată în documentul citat.

Pe 20 iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 i-au trimis în judecată pe Cristian Boureanu, acuzat că a agresat un polițist rutier, și pe iubita sa, Laura Dincă, pentru mărturie mincinoasă.

Pe 9 iunie, în jurul orelor 01:30, mașina în care se afla Cristian Boureanu a fost oprită în trafic, în zona Piața Charles de Gaulle din Sectorul 1 al Capitalei de un echipaj de poliție rutieră.

Procurorii susțin în rechizitoriu că acesta „s-a manifestat violent, la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliție din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră, în sensul că l-a amenințat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stânga, i-a rupt cămașa uniformei de serviciu și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice care pot necesita un număr de 15-20 zile de îngrijiri medicale”.

Potrivit procurorilor, fiind audiată în calitate de martor, pe 9 iunie și 6 iulie, Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu a făcut afirmații mincinoase și „a creat o situație favorabilă fostului deputat”. Astfel, declarația acesteia din 6 iulie este în contradicție cu cea anterioară și cu probatoriul administrat în dosar.

Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Sânziana Buruiană, dezvăluiri despre viața de cuplu! Ce se întâmplă între ea și soț: „Nu mai avem timp”
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ