Cum au ajuns românii pe LISTA NEAGRĂ de la AKH Viena. Vlad Voiculescu: Efectiv, mi-e foarte greu să înțeleg

Cum au ajuns românii pe LISTA NEAGRĂ de la AKH Viena. Vlad Voiculescu: Efectiv, mi-e foarte greu să înțeleg
Publicat: 22/03/2017, 12:38
Protocolul despre care actualul ministru al Sănătății spune că a fost denunțat unilateral de clinica de la Viena este, de fapt, o scrisoare de intenție care trebuie înnoită periodic, explică fostul șef al portofoliului de la Sănătate, un document negociat cu Eurotransplant, nu direct cu AKH Viena, și care permitea României să trimită în continuare pacienți către Viena și, teoretic, către alte centre din state semnatare ale unei asemenea înțelegeri pentru transplant pulmonar.
E important de înțeles aici și cam care e raportul. Raportul e undeva de 4 la 1. Sunt vreo 40 de pacienți români care au fost tranplantați, deci vorbim despre 40 de plămâni de la străini care au fost folosiți pentru pacienți români, în condițiile în care noi am trimis, și aici trebuie să mai întrebați la ANT, dar noi am trimis vreo zece. Iar asta s-a întâmplat numai în ultimul an, an și jumătate, în ultimele 12-18 luni”, explică Voiculescu, precizând că balanța înclina clar în favoarea României.
Problema a intervenit, însă, în momentul în care au început să se arunce acuzații extrem de grave referitoare la faptul că fostul ministrul de la Sănătate ar fi încercat să ducă organele românilor în străinătate, dar și cu țintă directă la aceste instituții internaționale despre care s-a spus că „vezi-Doamne, ar vrea să ne ia nouă organele și să le ducă în Germania”, își amintește fostul ministru care spune că îi este extrem de greu să înțeleagă cum s-a ajuns într-o astfel de situație.
Nu poți să te gândești la asta cu o săptămână și jumătate înainte să expire. Este de o iresponsabilitate… Și mie mi-e foarte greu să înțeleg. Efectiv mi-e foarte greu să înțeleg. Se poate presupune că nu există un interes pentru colaborarea cu Eurotransplant și dacă vă uitați la modul de funcționare al Eurotransplant o să vedeți că principiile de bază sunt cel al transparenței, ceea ce se cheamă în engleză ‘contributing’. Reguli clare. Or orice apropiere de Eurotransplant este posibilă doar în măsura în care respectăm și noi aceleași principii”, a spus Voiculescu pentru Gândul.
În cei peste zece ani de zile de când funcționează înțelegerea cu Eurotransplant, toți cei aproximativ 40 de pacienți au mers pentru demararea procedurilor la Viena. Brusc, lucrurile nu mai funcționează, iar o explicație ar putea fi acuzațiile lansate de autoritățile române către experții de la Eurotransplant și atitudinea oficialilor și instituțiilor implicate.
„Ce s-a întâmplat este că atât Eurotransplant, cât și AKH au fost ținta unor acuzații fără precedent, acuzații complet nefondate și extrem de grave. Practic, experții de la Eurotransplant, printre care și profesorul Laufer de la Viena, au fost amenințați de o casă de avocatură din România, casa de avocatură a Spitalului Sfânta Maria, deci o casă de avocatură plătită din bani publici. Aceasta a amenințat niște experți străini invitați de ministru spunându-le, printre altele, că se vor lua măsuri legale împotriva lor și că Spitalul AKH Viena este cercetat, un contract al lor cu România este cercetat de procurori„, a spus fostul ministru.
Or, „nu poți să arunci acuzații împotriva unor instituții internaționale demne de tot respectul, cum este AKH și cum este Eurotransplant și să te aștepți ca asta să nu aibă niciun fel de consecințe. Dacă motivele sunt fix astea sau dacă mai există și altceva la mijloc, asta probabil că n-o să aflăm niciodată, pentru că niciodată AKH n-o să spună că nu mai vor să trateze pacienți români pentru că n-au chef să ajungă la procuratură în România, pentru că n-au chef să fie acuzați că iau organele românilor. Sunt niște reguli, nu se judecă totul la tribunal”, a ținut să lămurească Vlad Voiculescu.
Motivele pentru care s-a ajuns într-o astfel de situație critică sunt multe, începând cu investiția a mai mult de 10 milioane de euro de la Spitalul „Sfânta Maria”, direcționată către înființarea unui „centru de excelență pentru transplant” în care, de fapt, nu s-a făcut nicio operație niciodată, scrie Voiculescu pe Facebook. Fostul ministru compară situația cu cea a barocamerei de la Floreasca, mai ales în condițiile în care în tot acest timp nu a fost angajat nici un chirurg care să fi realizat vreodată un transplant pulmonar.
Soluția? În primul rând refacerea relațiilor cu instituțiile implicate și luarea unor măsuri împotriva celor care au determinat apariția unei asemenea crize, crede Voiculescu. Pentru pacienți, însă, o rezolvare trebuie găsită rapid, pentru că românii aflați pe lista de așteptare sunt puși în acest moment în situația în care ar putea fi nevoiți să meargă chiar la 2000 de kilometri distanță, la doctori pe care nu-i cunosc și care nu le știu istoricul medical, pentru a-și salva viața. „Nu e un lucru banal, e extrem de grav ce se întâmplă”, încheie fostul ministrul al Sănătății.
Ministrul Sănătății susține că „protocolul” a fost „denunțat unilateral” de AKH Viena și că acest lucru este „puțin în afara legii”
Declarațiile lui Vlad Voiculescu pentru Gândul vin în contextul în care, marți, ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că a fost informat de centrul de transplant din Viena că pacienții români nu mai pot fi primiți pentru operații, motivul fiind legat de scăderea capacității centrului. Potrivit ministrului, instituția a încălcat protocolul.
„Am primit o scrisoare de la un profesor de la Viena, pe mail, nu oficial, care m-a anunțat că din cauza scăderii capacității centrului, pacienții din România nu vor mai fi primiți la tratament. Am luat legătura cu președintele ANT-ului. Conform protocolului, clinica din Austria nu avea dreptul să denunțe unilateral acest protocol. Practic, toată comunicarea trebuia făcută prin Eurotransplant și am avut o discuție cu președintele ANT care mi-a spus că face un demers către Eurotransplant să avem un răspuns oficial. În mod normal, cei de la ANT trebuia să aibă minim două centre cu care să lucreze, însă această blocare a transplantului unilaterală este puțin în afara legii”, a declarat Florian Bodog, Ministrul Sănătății.
Ministrul a mai spus că urmează să aibă o întălnire cu reprezentanții ANT și cu primarul general al Capitalei pentru a discuta problema legată de centrul de transplant. Florin Bodog a precizat că nu este mulțumit de cum gestionează Agenția Națională de Transplant, urmând să evalueze activitatea instituției.
„Problemele pentru transplantul de plămâni nu se rezolvă peste noapte. Urmează să avem o întâlnire cu toți specialiștii și cu reprezentanții ANT-ului pe această temă și voi avea o întâlnire si cu Primarul Capitalei. În același timp, noi suntem în contact și cu celelalte centre care fac transplant din Praga și Germania, dar nu pot să dau un răspuns până nu vorbesc cu dânșii. Timpii de așteptare sunt destul de mari pentru transplant, dar noi vom depune toate eforturile pntru deblocare”, a adăugat Bodog.
Scandalul legat de centrul de transplant de la Spitalul „Sfânta Maria” a început anul trecut, în noiembrie, după ce fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a decis închiderea centrului pentru că nu erau respectate toate procedurile. Actualul ministru al Sănătății a explicat că până nu va primi toate explicațiile cerute de la ANT, centrul nu va funcționa.
Ulterior au apărut acuzații referitoare la faptul că fostul ministru tehnocrat ar trimite organele românilor în străinătate sau i-ar direcționa special pe pacienți către AKH Viena pentru că ar deține acțiuni la clinica respectivă. Ca urmare a acestor declarații publice, de curând, Voiculescu,a anunțat că îi va da în judecată pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, și pe Narcis Copscă, managerul spitalului Sfânta Maria, în legătură cu declarațiile referitoare la transplantul de plămâni.

„Îi voi da în judecată pe doamna Gabriela Firea și pe domnul Narcis Copcă. Voi avea plăcerea să prezint întregul fir al evenimentelor foarte curând. Si va fi interesant”, a scris Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook, atașând un clip cu declarații ale lui, ale Gabrielei Firea și ale lui Narcis Copcă, în legătură cu activitatea Spitalului Sfânta Maria, Vlad Voiculescu susținând că unitatea medicală nu este pregătită de efectuarea unor transplanturi pulmonare.

Criza din sistemul de transplant a ieșit la iveală la sfârștiul anului trecut

Epopeea neregulilor în procedurile de transplant a început în luna noiembrie a anului trecut, în timpul mandatului lui Vlad Voiculescu, odată cu cercetările efectuate de Corpul de Control la Spitalul „Sfânta Maria”, în urma cărora Voiculescu a transmis public că are suspiciuni serioase referitoare la modul în care a fost autorizată funcționarea unității medicale de către Agenția Națională de Transplant (ANT), arătând că acesta s-a făcut „sub presiune politică”.

„Avem suspiciuni serioase că Spitalul Clinic Sfânta Maria a fost acreditat sub presiune politică, iar faptul că acum vedem atacuri dintr-o anumită parte a eșichierului politic ne dă un indiciu despre ce presiuni politice vorbim. Agenția Națională de Transplant a acreditat Spitalul Sfânta Maria din București în luna martie 2016, urmare a unui raport de evaluare din februarie 2016, reprezentantul ANT care a întocmit întreaga documentație pentru acestui centru de transplant plămâni a fost un asistent medical de la Timișoara. După ce a fost acreditat, Spitalul Clinic Sfânta Maria a constatat că nu poate avea grijă de pacienții transplantați după efectuarea operației pentru că în spital nu există un compartiment de pneumologie. Înființarea acestui compartiment era esențială și obligatorie pentru urmărirea post-operatorie”, spunea atunci Voiculescu.

Corpul de control al prim-ministrului a efectuat un control la Spitalul Clinic Sfânta Maria din Capitală, în perioada noiembrie-decembrie, în urma căruia a decis că se impune verificarea unor contracte și recuperarea sumei de 2.811.456 lei, reprezentând servicii medicale prestate și nedecontate în 2015 de către CASMB. În urma controlului s-a constatat că procesul de acreditare a unității spitalicești a fost întârziat cu doi ani, la solicitarea spitalului, prin replanificarea vizitei de evaluare din anul 2014 până în 2016.

Concret, concluziile Corpului de Control au fost acelea că în centrul de transplant nu se poate asigura îngrijirea pacienților după ce se realizează operațiile, astfel că Voiculescu a transmis atunci că activitatea de transplant nu va fi începută în această unitate medicală până când nu va respecta toate standardele europene în materie.

La aproape o săptămână de la aceste discuții, ministrul Sănătății de la acea dată sesiza Agenția Națională de Integritate în această problemăprivind posibile stări de conflict de interese și nereguli la Agenția Națională de Transplant (ANT.) și anunța că începe verificarea tuturor centrelor de transplant.

Replica președintelui Agenției Naționale de Transplant, Radu Deac, a fost destul de acidă, acesta spunând că instituția pe care o conduce își organizează transplantul astfel încât „să poată prinde avionul”: „Noi ne organizăm transplantul astfel încât să putem prinde avionul. Trebuie un avion cu reacție cu care să zburăm rapid la donator. România are nevoie de cel puțin două centre de transplant pulmonar. Nici Ministerul Sănătății, nici Agenția Națională de Transplant nu au știut de intențiile unor centre de a performa. Este de discutat în materie de ilegalitatea acreditării. În momentul de față nu vă pot răspunde de ce s-au acreditat centrele de recoltare”, spunea atunci Radu Deac.

Conflictul a culminat cu o plângere penală pe numele lui Vlad Voiculescu din partea lui Narcis Copcă, managerul Spitalului „Sfânta Maria”, care l-a acuzat pe ministrul Sănătății de la acea dată de moartea unui pacient, pe motiv că a refuzat „cu bună știință” să plătească un transplant.

„El acum face o perdea de fum pentru a-și asigura, nu mai vrea să răspundă pentru că probabil a sperat să nu fie niciun deces pe această listă. Iată ca din nefericire pe 10 octombrie a fost acest deces deși în luna septembrie a fost întrebat de către doctorul Zota privind existența unui plămân la Spitalul de Uregnță și dacă putem să îl montăm pacientului aflat într-o stare critică. Dânsul a refuzat. Dacă a refuzat să plătească acest serviciu, de ce trebuie să răspundem noi pentru refuzul dânsului neexprimat într-un document, într-o acuzație, în orice? A trimis ieri Inspecția Sanitară de Stat să controleze transplantul în acest spital. Inspecția nu a găsit nicio deficiență acestui spital. Tot ce spune dânsul sunt declarații, nu are niciun document să susțină”, spunea atunci Narcis Copcă pentru Mediafax.

Concluziile Corpului de Control după verificările la Agenția Națională de Transplant au fost acelea că în țara noastră nu există proceduri și criterii de transplant, exemplificând printr-o unitate în cares-au făcut 120 de transplanturi într-un an, mai mult de jumătate dintre pacienții beneficiari fiind înscriși pe liste în același an. Aceștia au beneficiat de transplant deși pe lista de așteptare existau pacienți înscriși în anul 2005.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru...
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate...
Ce amendă riscă românii care stau la bloc și nu respectă legea. O femeie din...
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin...
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul...
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Oana Moșneagu, însărcinată? Toată lumea a observat burtica: ”Vine bebe”
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori