Prima pagină » Știri » Curtea Constituțională: „Obligația de a face cerere pentru a nu participa la ora de religie, neconstituțională”. Ce trebuie să facă părinții care nu vor ca copiii lor să studieze Religia

Curtea Constituțională: „Obligația de a face cerere pentru a nu participa la ora de religie, neconstituțională”. Ce trebuie să facă părinții care nu vor ca copiii lor să studieze Religia

Curtea Constituțională:
Curtea Constituționalăa decis, miercuri, că obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este neconstituțională, oficiali ai Curții precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.

„Religia face parte din planul cadru. Până acum, elevul major, părintele sau tutorele trebuiau să facă o cerere pentru a nu participa la cursurile acestei discipline. În urma deciziei de astăzi (miercuri – n.r.), s-a stabilit că trebuie să spui când vrei să participi la cursurile de Religie, nu să spui când nu vrei. Astfel, s-a decis că aceste cereri vor fi completate doar de cei care vor să facă religia”, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul Curții Consituționale.

Prin decizia de miercuri, judecătorii CC au stabilit că prevederile articolului 9 alineatul (2) din Legea învățământului numărul 84/1995 și cele ale articolului 18 alineatul (2) teza întâi din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt neconstituționale.

Primul articol de lege prevede: „La solicitarea scrisă a părinților sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz situația școlară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”.

Același aspect îl are în vedere și articolul 18 alineatul (2) teza întâi din Legea educației naționale: „La solicitarea scrisă a elevului major, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile celor două articole de lege sunt neconstituționale.

Această excepție de noconstituționalitate a fost ridicată de profesorul Emil Moise, într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Buzău, în care acesta a dat în judecată Liceul de Artă „Margareta Sterian” din Buzău.

În august 2006, același Emil Moise cerea președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) să dispună „anularea situației discriminatorii create prin prezența obstinantă a simbolurilor religioase în holurile, cancelariile și sălile de clasă – în afara orei facultative de Religie – ale Liceului de artă Margareta Sterian din Buzău”, unde învață fiica sa, Teodora Moise, cât și în toate unitățile publice de învățământ din județul Buzău.

Moise susținea atunci că predarea religiei în instituțiile de învățământ publice „constituie o discriminare împotriva persoanelor agnostice sau de altă confesiune decât aceea căreia îi aparțin simbolurile religioase (…) și o încălcare a dreptului fundamental la egalitatea de șanse, deoarece prin acceptarea simbolurilor religioase unitățile publice își asumă transmiterea (inclusiv) a valorilor de inferiorizare a femeilor, practicate de religia respectivă”.

În prezent, religia este disciplină opțională, elevii având posibilitatea de a alege studierea acesteia sau a alteia.

Predarea religiei în școli a stârnit de mai multe ori controverse și dispute în spațiul public.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!