Prima pagină » Știri » De ce vrea ministrul Comunicațiilor cartele pre-pay doar cu buletinul. „Pentru un cetățean onest, care ar fi problema să își declare identitatea?”

De ce vrea ministrul Comunicațiilor cartele pre-pay doar cu buletinul. „Pentru un cetățean onest, care ar fi problema să își declare identitatea?”

De ce vrea ministrul Comunicațiilor cartele pre-pay doar cu buletinul. „Pentru un cetățean onest, care ar fi problema să își declare identitatea?
Ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Marius Bostan, spune că nu vede nicio problemă pentru un cetățean onest să își declare identitatea în momentul cumpărării unei cartele prepay, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, care este punctul său de vedere privind cartelele prepay, Marius Bostan a spus că dacă ar exista o perspectivă de regim autoritar, ar fi o problemă, dar cum România aparține Europei, nu este cazul să existe îngrijorări.

„Reglementarea ar însemna faptul că dacă ai o cartelă prepay trebuie să te identifici, să îți dai datele, ceva absolut banal. În unele țări se cer acte la cumpărarea unei astfel de cartele, este foarte restrictivă această chestiune. Pentru un cetățean onest, care ar fi problema în momentul cumpărării unei cartele să își declare identitatea? Dacă ar fi o perspectivă de regim autoritar, ar fi o problemă, dar aparținând Europei nu este cazul să ne îngrijorăm, va fi o lege corectă, va fi dezbătută. Legea înseamnă așa: dacă îmi cumpăr o cartelă, trebuie să mă legitimez, să putem lega acel număr dacă e folosit să terorizezi pe cineva, să poți fi condamnat. Când cartelele au nume, există o asociere, o răspundere, vrem să rezolvăm o problemă dacă există un infractor”, a spus Bostan.

Potrivit acestuia, un agent economic, un magazin care vinde cartele prepay le va putea comercializa doar dacă se autorizează ca operator de date cu caracter personal.

„Ca să deții niște date, trebuie să respecți regulile de a le proteja. Nu este în regulă ca o entitate să aibă datele mele personale și să nu le protejeze. Avem un grup de lucru instituțional care este preocupat de această reglementare a cartelelor prepay. Avem un proiect în fază incipientă care este în discuții interne, între specialiști, și va fi discutat cu societatea civilă, cu specialiștii, apoi vom merge cu el în Guvern și la ministere, iar dacă Guvernul îl însușește, mergem în Parlament și apoi va apărea o reglementare, acesta este circuitul. Nu pot estima când va apărea”, a afirmat ministrul Comunicațiilor.

În ceea ce privește Legea securității cibernetice, Bostan a spus că s-a pregătit un proiect, fiind eliminate din vechea lege chestiunile neconstituționale.

„L-am acordat cu directiva europeană, l-am lansat în 28 ianuarie, au fost dezbateri publice. Joia trecută am finalizat proiectul, este trimis spre avizare și îl publicăm peste 10 zile și dacă trece de Guvern va fi trimis în Parlament”, a precizat ministrul Comunicațiilor.

Marius Bostan a participat, joi, la deschiderea Cluj Innovation Days, un forum regional despre IT la care sunt prezente peste 500 de persoane, tema fiind „Medicina digitală și administrația digitală”.

Premierul Dacian Cioloș declara, duminică, la ProTV, că ar fi fost folosite cartele prepay din România în pregătirea unor atentate în UE. Șeful Executivului a revenit marți cu precizări, declarând că intenția sa a fost de a genera o dezbatere publică despre legea cartelelor prepay și că nu a dorit să impună vreo soluție, decizia aparținând Parlamentului.

Ulterior, SRI a informat că investighează ipoteza utilizării unor cartele prepay în atentatele din Europa, de altfel există indicii privind lansarea de „amenințări la adresa unor infrastructuri de transport dintr-o țară europeană de pe astfel de cartele”.

Joi, șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat la Parlament că instituția pe care o conduce nu este implicată în vreo investigație referitoare la folosirea cartelelor prepay din România pentru acțiuni teroriste, în prezent existând „informații” legate de terorism, nu dosare penale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic