Prima pagină » Știri » Deputatul Nati Meir a anunțat în plenul Camerei că a renunțat la calitatea de membru PD

Deputatul Nati Meir a anunțat în plenul Camerei că a renunțat la calitatea de membru PD

Știri
Deputatul Nati Meir a anunțat, marți, în plenul Camerei, că renunță la calitatea de membru al PD, începând cu această zi.

Deputatul Nati Meir a anunțat, marți, în plenul Camerei, că renunță la calitatea de membru al PD, începând cu această zi.

Meir a precizat că a trimis Biroului Permanent al Camerei o adresă prin care a anunțat că începând de marți nu mai face parte din PD.

La rândul său, președintele Camerei Deputaților, liberalul Bogdan Olteanu, a spus că îl felicită pe Nati Meir la fel de mult ca atunci când a decis să se înscrie în PD.

În 4 iunnie, deputatul independent Nati Meir a anunțat că a depus la Secretariatul general al Camerei Deputaților și la președintele acestui for legislativ o cerere prin care solicită să facă parte din grupul parlamentar democrat și că urmează să se înscrie în filiala Tulcea a PD.

Nati Meir a intrat în Parlament pe listele PRM, iar, în urmă cu doi ani, a plecat din acest partid, activând ca deputat independent. (Mediafax)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sute de oameni s-au adunat în centrul Istanbulului pentru a protesta împotriva SUA și Israelului
Digi24
Momentul în care o dronă ucraineană lovește locomotiva unui tren care transporta provizii pentru armata rusă
Cancan.ro
Netflix mărește prețul abonamentelor. Ce urmează pentru abonaţii din România
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Pe cine ar vota românii, în plină criză a carburanților. AUR, în scădere semnificativă. Soluțiile preferate pentru a atenua scumpirile
Mediafax
Benjamin Netanyahu ordonă extinderea zonei tampon israeliene în sudul Libanului
Click
Cât va costa casa din Italia a Gabrielei Cristea după ce va fi reconstruită și renovată: „Va fi ca un hotel de 5 stele”. Conacul va avea șapte camere și un living imens
Digi24
Zilele devin mai lungi pe Pământ, iar de vină ar putea fi oamenii. Care sunt riscurile
Cancan.ro
Andreea Popescu, mesaj TRANȘANT după ce Rareș Cojoc a luat o nouă medalie de aur: '4 ani de terapie'
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza în costum de baie, la 55 de ani! Imagini de senzație din vacanță! Și-a încântat fanii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un brăilean a mers până în Siberia cu… un Volkswagen Bora
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Trendul care luptă cu distragerile digitale