Prima pagină » Știri » Dinel Staicu sesizează CEDO cu privire la dosarul Transgaz Mediaș

Dinel Staicu sesizează CEDO cu privire la dosarul Transgaz Mediaș

Dinel Staicu sesizează CEDO cu privire la dosarul Transgaz Mediaș
Dinel Nuțu, fost Staicu, a sesizat, marți, CEDO cu privire la dosarul în care este judecat pentru prejudicierea Transgaz Mediaș, reclamând în principal faptul că acesta este identic cu cel în care CAB l-a condamnat la șapte ani de închisoare, condamnarea fiind ulterior anulată de aceeași instanță.

Dinel Nuțu, fost Staicu, a sesizat, marți, CEDO cu privire la dosarul în care este judecat pentru prejudicierea Transgaz Mediaș, reclamând în principal faptul că acesta este identic cu cel în care CAB l-a condamnat la șapte ani de închisoare, condamnarea fiind ulterior anulată de aceeași instanță.

În documentul trimis la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), Dinel Nuțu cere indicarea unei măsuri provizorii de respectare a dreptului la un proces echitabil și a principiului „non bis in idem” cu ocazia judecării în cadrul dosarului nr. 19797/300/2010, aflat momentan pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București.

În acest dosar, ce are ca obiect asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, Nuțu a fost deferit justiției alături de alte opt persoane, în cazul prejudicierii Transgaz Mediaș. Nuțu este judecat în stare de arest, după ce TB a respins definitiv, la 14 mai, cererea lui de eliberare pe cauțiune.

Avocatul lui Nuțu, Lucian Băgia a precizat, pentru MEDIAFAX, că sesizarea adresată CEDO vizează faptul că inculpatul pe care îl apără a mai fost judecat o dată pentru aceleași fapte în dosarul privind fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor (BIR), acesta fiind, în opinia lui și a clientului său, identic cu dosarul Transgaz Mediaș.

În sesizare, Dinel Nuțu mai precizează că, pentru faptele din dosarul BIR, instanțele de la Craiova nu au reținut vinovăția penală a lui, „în vreme ce Curtea de Apel București a dispus condamnarea subsemnatului la pedeapsa principală de 7 ani închisoare pentru savârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificata și continuată”.

Mai mult, se arată în sesizare, condamnarea dictată împotriva lui Dinel Nuțu de Curtea de Apel București (CAB) a fost anulată ulterior de aceeași instanță.

Dinel Nuțu reclamă la CEDO și faptul că doi dintre cei trei judecători ai completului de la Tribunalul București (TB) care i-a respins recursul față de menținerea stării de arest la judecarea dosarului Transgaz sunt aceiași care, în dosarul BIR, deciseseră condamnarea lui la 12 ani de închisoare, pedeapsă scăzută ulterior de CAB la șapte ani.

„Sperăm că se va judeca în regim de urgență. Este vorba de a recomanda României o măsură provizorie la judecarea dosarului Transgaz”, a mai spus avocatul lui Nuțu.

În 22 februarie 2012, CAB a anulat condamnarea la șapte ani de închisoare primită de Dinel Nuțu în dosarul privind fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor (BIR), în care acesta a fost judecat pentru complicitate la abuz în serviciu, dispunând anularea mandatului de executare a pedepsei.

Completul CAB care a anulat sentința lui Dinel Staicu și-a motivat decizia prin aceea că în cazul acestuia a existat o dublare a procedurilor judiciare, totul începând de la înregistrarea a două sesizări cu același obiect la Inspectoratul Poliției Române-București și Inspectoratul Poliției Județene (IPJ) Dolj.

Totuși, a afirmat CAB, acest aspect putea fi evitat. Dacă s-ar fi avut în vedere adresa Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Craiova care a trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA-Structura Centrală un referat cu propunere de declinare și de neîncepere a urmăririi penale, în dosarul 56/P/2006, finalizat cu decizia penală 292/11 martie 2010 a Curții de Apel Craiova – Secția penală, s-ar fi evitat cercetări /urmăriri penale paralele. În respectivul referat, se preciza: „Spre observare, în scopul de a evita dubla înregistrare a cauzei, ce formează obiectul urmăririi penale, în dosarul nr.61/P/2002 (fila 392- dosar Tribualul București)”.

CAB a subliniat însă că ceea ce interesează sub aspectul identității de obiect este fapta materială, și nu încadrarea juridică.

În opinia CAB, după ce s-a pronunțat o hotărâre definitivă, iar ulterior se face o nouă judecată pentru aceeași faptă, chiar sub o altă încadrare juridică și se pronunță o nouă hotărâre definitivă, se impune desființarea celei de a doua hotărâri definitive dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

„În cauza de față este evident că nu s-a procedat așa. Astfel, s-a ajuns ca în urma unor disjungeri și declinării, fapte care în substanța lor sunt aceleași, acestea să fie cercetate în mai multe proceduri, neavând importanță că în fiecare procedură s-a dat faptelor încadrări juridice diferite”, a precizat CAB.

CAB îl condamnase definitiv, în 4 aprilie 2011, pe Dinel Staicu la șapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării BIR, instanța reducând cu cinci ani pedeapsa primită de acesta la Tribunalul București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
„Superbă!”. Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O țară închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia de la 1 decembrie, după o tentativă de sabotaj
Click
Situație revoltătoare la bloc! Un locatar a sunat la 112 din cauza plânsetelor unui bebeluș. Ce spun autoritățile despre astfel de reclamații
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...